Iulia Albu și-a cumpărat casă de 1,2 milioane de euro, dar are mobilă reciclată: "Unele piese le-am găsit la gunoi". Imagini din locuința vedetei

.

Iulia Albu a făcut în urmă cu ceva timp o achiziție impresionantă, cumpărând un etaj întreg dintr-o casă istorică situată într-o zonă exclusivistă a Capitalei, pentru suma de 1,2 milioane de euro, dar mobila are o poveste interesantă, fiind reciclată. De altfel, Iulia nu ezită să spună că unele piese le-a găsit la gunoi. Așa cum o cunoaștem însă, suntem siguri că fiecare piesă de mobilier are o poveste și, după restaurare, arată fabulos.

Abonați-vă la canalul de Whatsapp VIVA! Primiți pe telefon cele mai importante articole!

Excentrică, sofisticată și mereu un pas înaintea trendurilor, Iulia Albu nu încetează să surprindă – de data aceasta, nu printr-o apariție extravagantă pe covorul roșu, ci printr-un proiect de suflet care îmbină rafinamentul cu sustenabilitatea. Vedeta și-a achiziționat un etaj dintr-o casă istorică pentru 1,2 milioane de euro, dar adevărata poveste începe abia după semnarea actelor: muncă intensă pe șantier, dormit „în deplasare” și o abordare inedită asupra designului interior, în care piesele reciclate și obiectele descoperite la gunoi devin accente de stil.

iuli-696×392-2iuli-696×392-2

Iulia Albu și-a cumpărat casă de 1,2 milioane de euro, dar are mobilă reciclată

Iulia Albu nu s-a limitat doar la achiziția unei locuințe spectaculoase, ci s-a implicat activ în renovarea acesteia. Criticul de modă a renunțat temporar la televiziune pentru a se dedica acestui proiect, mărturisind că fiecare zi este o provocare.

Citește și: Iulia Albu atacă vedetele cu operații estetice: „O fetiță de 14 ani trebuie să audă că nu trebuie să se ultrasexualizeze pentru o carieră. Că nu trebuie să „se tuneze pentru… / EXCLUSIV

Citește și: Iulia Albu critică dur vedetele care și-au făcut avatare online, cu inteligența artificială: „Îndoirea limitelor morale pentru like-uri este și ea o altfel de prostituție / EXCLUSIV

'Zilele mele încep și se termină pe șantier, în afară de campanile pe care le am de filmat și timpul pe care îl petrec alături de Mikaela, care tocmai s-a întors acasă, să zicem așa, chiar dacă acasă este mereu altundeva zilele acestea.

Din păcate, suntem într-un periplu continuu. Sperăm că în câteva zile să ne putem muta în casa noastră, la care se și lucrează. Am dormit în Airbnb-uri, am dormit la sora mea, am dormit la părinții mei. Am ajuns într-o situație puțin mai provocatoare din punctul ăsta de vedere, dar încercăm să vedem partea bună în orice situație.

Luăm lucrurile ca atare, până la urmă visul nostru este la câteva zi de distanță de a se împlini, așa încât ne bucurăm de toate aceste etape, chiar dacă nu a fost simplu deloc.

Puterea mea este aici, lângă mine (n. red. fiica ei. Mikaela). În afară de partea de online nu mai am foarte multe noutăți. Din punct de vedere televiziune, momentan nu voi fi pe sticlă decât în proiectul lui Nea Mărin, de la Antena 1. Și nici nu mi-ar fi permis timpul să mă implic în altceva, considerând situația prin care trecem cu șantierul', a povestit Iulia Albu pentru Cancan.

Iulia Albu nu se dă în lături de la „munca de jos”

Deși este cunoscută pentru stilul său excentric și aparițiile impecabile, Iulia Albu demonstrează că nu se teme de muncă fizică. În plin proces de renovare a noii sale locuințe, vedeta a mărturisit că s-a implicat activ în lucrările de restaurare, învățând să folosească unelte și să contribuie direct la transformarea casei.

'Știu să dau șpaclul, știu să fac o grămadă de lucruri. Unele lucruri știam să le fac dinainte, dar acum am învățat să fac foarte multe lucruri pe care nu m-aș fi gândit că le-aș fi învățat vreodată', a declarat Iulia Albu, surprinzând cu această latură neașteptată.

Iulia Albu nu se sfiește să recunoască că, pe lângă piesele de design scumpe, în casa ei plină de lux se ascund și comori adunate… direct din gunoi!

'Am mulți colaboratori, dar și foarte multe piese pe care le-am adunat și care sunt vizibile la mine pe Instagram. Îmi propun să fac câte o filmare cu fiecare dintre aceste piese speciale. Unele găsite la gunoi, efectiv, altele dăruite de oameni care pur și simplu nu mai au loc de ele și au dorit ales să aibă o a doua șansă', a mai spus ea.

În ciuda luxului pe care îl implică achiziția unei astfel de proprietăți, vedeta a ales să își decoreze casa într-un mod sustenabil, optând pentru mobilier reciclat și piese recondiționate.

Cum arată casa Iuliei Albu

Noua locuință a vedetei nu este doar un spațiu de lux, ci și un imobil cu o poveste aparte. Casa istorică, situată într-o zonă exclusivistă a Capitalei, impresionează prin tavane înalte de patru metri, sobe vechi de patrimoniu și interioare somptuoase, toate fiind supuse unui proces minuțios de restaurare.

'Chiar și eu sunt foarte interesată cum va arăta casa mea, pentru că, sigur, am avut un plan și am un plan, dar în momentul în care văd cât o cameră finalizată… Sunt multe camere. Există o bucătărie enormă, un living principal, un living secundar, camera Mikaelei, care este cea mai mare cameră din toată casa, dormitorul meu, dressingul meu, trei băi, dar ar putea fi patru băi, cu dormitorul foarte apropiat.

Și înainte să vă pregătiți să spuneți de ce i-ar trebui unei persoane patru băi, vă spun că una este o baie de serviciu, una este o baie dintr-un dormitor, care este inclusiv pentru musafiri, cealaltă este o baie foarte mare, două dușuri. Nu mă întrebați de ce am două dușuri în acea baie, nu mă întrebați de ce, așa am considerat eu. Iar a patra baie ar putea să fie cu o cadă, pentru că mi-e așa îmi place, să aibă și o cadă', a mai spus Iulia albu pentru Cancan.

 
Cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Citește în continuare
Biografiile Vedetelor
Fii la curent cu tot ce se întâmplă cu vedetele tale favorite

Află totul despre vedetele din România, dar și despre celebritățile internaționale: biografii, carieră, filmografie, discografie si viață personală.

Revista VIVA!
Revista VIVA!
Buton