Karl Lagerfeld: The Kaiser – Geniul excentric şi teribilist al modei

Publicat pe

E iubit şi detestat, pe alocuri răutăcios, un pic arogant, dar un singur lucru nu i se poate contesta lui Karl Lager­feld: genialitatea. La 83 de ani, este una dintre cele mai apreciate fi­guri din fashion. El, în schimb, pare să adore o singură ființă: siame­za sa, Choupette.

 

A avut privilegiul de a fi contemporan cu Coco Chanel, Yves Saint Laurent, Balen­ciaga şi Dior şi norocul de a pătrunde în lumea modei la începutul anilor 50, atunci când măiestria unui creator se re­găsea în forma cea mai pură a actului ar­tistic – haute couture. „Am supravieţuit câtorva generaţii. Iar asta pentru că nu mi-am pierdut niciodată entuziasmul. Mă trezesc în fiecare dimineaţă ca şi cum ar fi ziua de Crăciun, aşteptând darurile, spu­nea Lagerfeld, iar asta se oglindeşte în toa­te creaţiile sale.

 

I-A FOST SCRIS ÎN STELE

S-a născut în 1933… 1935 sau 1938 şi pro­babil că adevăratul an al naşterii marelui designer va rămâne învăluit în mister până în clipa dispariţiei sale. Karl Otto Lagerfeld provine din Hamburg şi a avut norocul de a se naşte într-o familie bogată. Deşi a fost răsfăţat de mic, afirmă că şi-a urât copilăria, pentru că nu agrea compa­nia celorlalţi copii, preferând să stea sin­gur şi să deseneze. La 18 ani, ştia deja că destinul său era să fie singur, o prezicătoa­re (nici nu-şi imagina pe atunci cu câtă precizie) îi spusese ce avea să urmeze: „Sunt lucruri pe care le poţi avea şi lucruri pe care nu le poţi avea. Nu vei avea nicio­dată o viaţă de familie normală, nimic din ce înseamnă asta – fericire, familie, priete­nie, împlinire – nu va fi pentru tine. Stai singur, priveşte lumea, poţi avea tot ce-ţi doreşti dacă nu eşti gata să te conformezi. Stai departe de orice viaţă normală!. Şi aşa a făcut… La 20 de ani, în 1953, Karl se muta la Paris, iar la 22 de ani deja fusese primit ca ucenic de Pierre Balmain după ce câştigase locul doi la o competiţie de design. Întâmplător sau nu, premiul întâi îi revenise celui care avea să fie competito­rul său o viaţă, Yves Saint Laurent, pe atunci în vârstă de doar 17 ani. Trei ani mai târziu, Karl s-a mutat la Jean Patou, pentru care a realizat 10 colecţii de cou-ture, iar în 1962 şi-a asumat îndrăzneala de a lucra ca freelancer. Au urmat colabo­rări cu Chloé, în 1964, şi Fendi, în 1972, brand pentru care Lagerfeld creează şi acum, dar şi propriul brand.

 

Adevărata recunoaştere a muncii sale a venit însă în 1983, când i s-a propus să vină la conducerea casei de modă Cha­nel, pentru care, de-a lungul anilor, a cre­at mai bine de 150 de colecţii. Lagerfeld a reuşit să aducă un suflu nou la Chanel, fără însă a-i ucide spiritul. A mizat în co­lecţiile sale pe mătase, stofă şi tweed, intro­ducând detalii metalice aurii, dar a păstrat în acelaşi timp rafinamentul şi eleganţa Casei Chanel. Îmbinând simţul practic cu eleganţa, designerul a câştigat un target nou – femeia modernă şi dinamică, reu­şind să împingă vârsta clientelei celebrului brand de la 50 la 32-35 de ani.

 

CREATORUL DE… SCANDALURI

Are o mulţime de afaceri, vorbeşte şi citeş­te poezie în patru limbi, are o bibliotecă ce conţine 300.000 de volume, umblă în per­manenţă cu 4 iPhone-uri şi 3 iPod-uri după el, nu bea, nu fumează, doarme şap­te ore pe noapte şi preferă să stea în casă. „Nu mi-ar plăcea să fiu prieten cu unul ca mine, sunt prea plictisitor, declară el, dar evidenţa îl contrazice cu desăvârşire. La­gerfeld este un tip cu adevărat multi-tasking, cariera sa atingând toate laturile modei: design, regie de clipuri pentru campanii publicitare, fotografie şi design interior. Ca om însă, comportamentul său lasă de dorit. Nu o dată designerul a şocat prin afirmaţiile sale, reuşind să stârnească nenumărate controverse şi chiar scanda­luri. De ce? Pentru că e un tip frust, aro­gant, care le spune tuturor verde în faţă ce are de spus… Impecabil, cu gulerele sale perfect apretate, degetele pline de inele masive din argint, ochelarii de soare de care e nedespărţit şi cu celebra sa „ponytail, de la înălţimea ţinutei sale per­fecte, dar şi a profesionalismului său Karl îşi permite să comenteze pe toată lumea, de la modă la politică, fără discriminare. El însuşi s-a luptat cu probleme de greuta­te, slăbind în 13 luni 42 de kilograme, după cum a declarat, doar pentru a putea purta costume Hedi Slimane… Aşadar, nimic nu-l opreşte să comenteze aspectul fizic al altora. O admiră pe Lady Gaga şi a creat costume pentru Kylie Minogue, Madonna și, recent, pentru Melania Trump, dar nu toată lumea i-a intrat în grații… Despre Adele, de exemplu, a spus că e „un pic cam grasă. Ulterior, şi-a îm­blânzit afirmaţia, recunoscând că artista „are o faţă frumoasă şi o voce divină. Nu s-a sfiit s-o critice nici pe Michelle Oba­ma, pe atunci Prima Doamnă a Statelor Unite, afirmând că are o coafură care o face să semene cu o prezentatoare de ştiri. După el, Pippa Middleton, sora lui Kate, Ducesa de Cambridge, ar trebui să-şi ara­te doar spatele şi să-şi acopere faţa atunci când iese în public. A declarat că urăşte bărbaţii mici de înălţime, că grecii şi itali­enii au obiceiuri dezgustătoare, că ruşii sunt urâţi şi că, dacă ar fi fost în Rusia şi ar fi fost femeie, ar fi fost lesbiană. Le-a venit rândul şi femeilor care acuză lumea mo­dei că foloseşte manechine mult prea sla­be – „Cele care spun că manechinele ara­tă hidos sunt grăsanele care zac în faţa televizorului cu punga de chipsuri în bra­ţe –, dar şi editorilor de reviste: „Persoa­nele care apar în reviste sunt 50% piţi­poance, 50% femei însărcinate. Cât despre manechine… „Suntem într-o peri­oadă cu prea multe retuşări. Unele mode­le arată de parcă ar fi venit de la o înmor­mântare, n-au nicio expresie pe chip. Urăsc asta. De altfel, în 1993, la Săptă­mâna Modei de la Milano, designerul a angajat stripperi şi o actriţă de filme porno să defileze pentru colecţia Fendi, reuşind să o determine pe celebra Anna Wintour să părăsească show-ul…

 

Recent, Lagerfeld a avut un schimb ex­trem de neplăcut de replici şi cu Meryl Streep, pe care a acuzat-o că ar fi fost plă­tită pentru a purta pe covorul roşu de la Gala Oscar 2017 o rochie creată de o altă casă de modă decât Chanel. Această afir­maţie, preluată de toată presa, a reuşit să-i strice actriţei bucuria de a participa la cere­monie, Meryl refuzând să-i accepte scuze­le. Totuşi, Karl nu este urât chiar de toată lumea, cu atât mai mult cu cât întregul său profit provenit din afacerile din afara mo­dei merge spre fundaţii germane.

 

IUBIREA VIEŢII LUI – CHOUPETTE

În ceea ce priveşte viaţa lui sentimentală, Karl Lagerfeld a fost mereu extrem de reţinut, spunând că sexul distruge iubirea: „Mie, personal, îmi plac doar escortele de lux. Nu-mi place să mă culc cu o persoa­nă pe care o iubesc cu adevărat, pentru că sexul nu poate să dureze, dar afecţiunea poate dura o viaţă. Cu Yves Saint Lau­rent, designerul nu a fost în competiţie doar profesional, ci şi pe plan personal, el răpindu-i-l la un moment dat pe Jacques Bascher, iubitul şi cel mai bun prieten al său. Din păcate, acesta a murit de SIDA în 1989, la 37 de ani, lăsând un gol imens în sufletul lui Karl. Acum, singura fiinţă care face parte cu adevărat din viaţa lui Lagerfeld este Choupette, siameza lui în vârstă de cinci ani, despre care designerul spune că l-a făcut să fie o persoană mai drăguţă. Choupette are cont de Twitter şi de Instagram, zboară cu un avion privat, mănâncă alături de stăpânul ei la masă şi are două menajere, care notează într-un jurnal tot ce face felina zilnic, are propriul iPad şi i-a fost dedicată o carte. Designe­rul chiar a creat o colecţie de accesorii inedite a cărei inspiraţie a fost Choupette şi recunoaşte că s-ar însura cu pisica lui, dacă ar fi legal: „Nu există căsătorie legală între oameni şi animale. N-aş fi crezut vreodată că voi fi îndrăgostit de o pisică, declară el despre felina care a reuşit să-i îmblânzească sufletul. Întrebat care e cea mai mare realizare a sa, Lagerfeld a răs­puns: „Poate suna ciudat: eu însumi, tot ceea ce am reuşit singur. Într-adevăr, cel supranumit The Kaiser, împăratul mo­dei, a împlinit profeţia.

 

OANA ENACHE
Foto GULIVER, HEPTA, NORTHFOTO

 

Karl Lagerfeld: The Kaiser – Geniul excentric şi teribilist al modeiKarl Lagerfeld: The Kaiser – Geniul excentric şi teribilist al modei

 

 

  

Biografiile Vedetelor
Fii la curent cu tot ce se întâmplă cu vedetele tale favorite

Află totul despre vedetele din România, dar și despre celebritățile internaționale: biografii, carieră, filmografie, discografie si viață personală.

Revista VIVA!
Revista VIVA!
Newsletter