„M-a sunat de la Terapie Intensivă…” Mesajul care a surprins-o pe Andreea Antonescu. Ce i-a transmis Andreea Bălan în miez de noapte

Publicat pe

Andreea Antonescu, jumătatea trupei Andre, și-a aniversat recent ziua de naștere, a lansat o nouă piesă de dragoste și abia așteaptă să ajungă în America, acolo unde se află deja fetița ei Sienna împreună cu mama Andreei și cu tatăl copilului.

Andreea Antonescu și omul de afaceri Traian Spak sunt în proces de divorț, deși s-au separat acum doi ani. După un program încărcat cu multe proiecte, printre care participarea la emisiunile Survivor România 2021 și Splash! Vedete la apă, artista nu vrea decât să-și petreacă timpul alături de familie.

Solista e încă singură și crede în continuare că va găsi persoana potrivită lângă care să rămână.

Întotdeauna, am fost conștientă că în spatele roșcatei de la Andre, e un om, cu sentimente, cu trăiri, care își dorește să fie descoperit. De asta sufăr și în ziua de azi, sunt foarte mulți bărbați care roiesc în jurul meu, dar cu ideea că sunt un trofeu. (…) În mine, zace ceva mult mai mișto', a povestit artista la podcastul „S-a și râs', moderat de comedianții Maria Popovici și Alexandru Minculescu.

Artista și-a amintit cum l-a cunoscut pe fostul lui soț, căruia îi plăceau alte trupe, cum ar fi B.U.G. Mafia și Paraziții.

I-am pus de atâtea ori piesele noastre, încât în ziua de azi ne știe textele. Când m-a cunoscut prima oară, era la semafor. Eram cu mașinile în paralel, m-a oprit și mi-a cerut un autograf. Era drăguț, părea cu bun simț și, ca să nu încurcăm traficul, am tras după semafor. Mi-a cerut un autograf pentru sora lui. După ce m-a urmărit zece minute, mi-a cerut și numărul de telefon. A fost prima și ultima oară când am dat numărul de telefon. Când m-a sunat prima oară, s-a prezentat. Vorbește foarte încet, nu am auzit când a spus cum îl cheamă. După trei săptămâni în care ne-am văzut seară de seară, în gașca de prieteni, am aflat și eu cum îl cheamă', a explicat cântăreața.

Cum a ajuns să refacă trupa Andre după două decenii

Împreună cu Andreea Bălan, au făcut furori cu formația lor dance acum mai bine de 20 de ani. Au revenit pe scenă, în aceeași formulă, în 2019, lansând piesa „Reset la inimă', o melodie care a ajuns la aproape opt milioane de vizualizări pe YouTube.

Eu în America stăteam în Vegas (…) și fusesem chemată în țară pentru a fi o parte dintre organizatori la un festival retro. Întâmplător sau nu, mă sunase Andreea, era episodul când era însărcinată cu Clara și avea probleme de sănătate. Noi nu vorbiserăm până atunci și, pentru că eram șocată să pierd oameni din viața mea definitiv, nu am mai ținut cont de nimic, m-am dus la ea la spital. În momentul în care ea și-a revenit din situația aia, m-a sunat undeva la 11-12 noaptea. Îmi amintesc că eram la Galați, o adormisem pe Siena. Mă sunase Andreea de pe patul de spital, de la Terapie Intensivă, și îmi zice că ar trebui să refacem trupa Andre. Eu ca să îmi dau seama că nu sunt între somn și realitate, am dat-o pe speaker, mama fiind lângă mine. A doua zi, mă sună iar și îmi spune că își amintește ce a vorbit cu mine noaptea trecută. I-am spus că refacem ce vrea ea, numai să o văd sănătoasă și așa cum trebuie. Încă o dată așa a fost să fie', a mai continuat artista.

Biografiile Vedetelor
Fii la curent cu tot ce se întâmplă cu vedetele tale favorite

Află totul despre vedetele din România, dar și despre celebritățile internaționale: biografii, carieră, filmografie, discografie si viață personală.

Revista VIVA!
Revista VIVA!
Newsletter