Mădălina Crețan susține că soțul ei, Nosfe, și-a prevăzut moartea. Încă de când s-a afat că Nosfe a murit, toată lumea a rămas fără cuvinte, asta fiindcă nimeni nu se aștepta la o astfel de tragedie. A fost o veste șocantă, atât pentru fani, toți cei dragi, familie, dar mai ales pentru soția lui, care l-a văzut fără suflare chiar în propria lui casă, după ce el a venit acasă de la un concert. Acum, la mai mult luni distanță, Mădălina Crețan a vorbit deschis despre moartea lui, astfel că nu s-a sfiit să spună că el și-a prevăzut moartea încă de la începutul relației lor.
CITEȘTE REVISTA VIVA! DE FEBRUARIE, GRATIS, AICI!
Mădălina Crețan și fiica ei, Iris, a fost distrusă de durere în momentul în care a observat că soțul ei, este întins pe podea și fără viață, după ce în urmă cu câteva minute a vorbit cu el și totul părea a fi în regulă. Din nefericire nu s-a putut face nimic pentru el, astfel că, distrusă de durere, nu a vorbit luni bune despre ceea ce s-a întâmplat mai concret atunci.
Recent, soția regretatului artist a fost invitată în cadrul podcastului lui Mihai Morar, unde a vorbit deschis și mai sinceră ca niciodată despre relația ei cu Nosfe, ceea ce s-a întâmplat în seara morții acestuia, după evenimentul cumplit, dar și ceea ce ea a descoperit în telefonul lui după tragedie. Iată cele mai noi declarații ale Mădălinei Crețan.
Citește și: Florica Boboi, despre Mădălina Crețan, după moartea lui Nosfe: „O femeie sinceră și minunată”
Mădălina Crețan susține că soțul ei, Nosfe, și-a prevăzut moartea încă de la începutul relației lor
Mădălina Crețan a vorbit cu inima distrusă de durere despre tot ceea ce a însemnat, de fapt, regretatul ei soț pentru ea. Deși acesta a murit, ea îl consideră în continuare sulfetul ei pereche cu care vorbește zilnic prin diferite semne sau mesaje. Totuși, când vine vorba despre moartea lui, toți se întreabă cum s-a ajuns în situația aceasta.
Mădălina Crețan a dezvăluit că în ultima vreme avea un program foarte încărcat, însă și faptul că mereu a făcut ceea ce și-a dorit și i-a făcut plăcere, astfel că el și-a găsit sfârșitul după ce a pus în practică cea mai mare pasiune a lui și anume cântat, fiindcă tocmai venise de la un concert.
'Mi s-a reproșat că i-am oferit prea multă încredere și libertate, pentru că s-a întâmplat ceea ce s-a întâmplat. Persoanele care mi-au spus aceste lucruri, credeau că dacă el rămânea la un program stabilit, el avea o viață mai lungă. Eu nu cred că moartea este un lucru pe care îl putem amâna. În momentul în care murim, murim cu ceea ce am făcut cu viața noastră până atunci.
El a murit făcând ceea ce i-a făcut cea mai mare plăcere. Era la un concert. Cea mai greșită întrebare într-o astfel de situație este: 'De ce?'. Mi-am pus-o 6 luni când a murit tata, cât și acum. (…) Motivele fizice pentru care s-a întâmplat acest lucru nu mi-am dorit niciodată să le afle. Prefer să nu judec în niciun fel nimic și pe nimeni. Orice aș afla, el este tot acolo.Viața unui om nu trebuie definită prin moartea acestuia.', a declarat Mădălina Crețan în cadrul podcastului lui Mihai Morar.
Mădălina Crețan: 'Mi-a zis că el simte că o să moară pe la 45-50 de ani'
Mădălina Crețan a făcut public un detaliu mai puțin așteptat și cunoscut de publicul larg despre regretatul artist. Mai concret, a dezvăluit că încă de la începutul relației ei cu Nosfe, acesta i-a spus că el simte că o să moară de tânăr, mai concret pe la 45-50 de ani. Din nefericire, destinul a fost mult prea dur cu el, astfel că la vârsta de 37 de ani s-a stins din viață, lăsând în urma sa o durere cumplită și greu de acceptat.
'Sunt foarte multe piese folosind verbe la trecut. Atunci e imposbil să nu mă șocheze. Poate dacă era aici nici nu aș fi observat. Poate dacă el ar fi fost aici totul ar fi fost înțeles altfel. Acum e diferită situația. Când l-am cunoscut eu, el mi-a spus că simte că o să moară tânăr. Că el crede că o să moară pe la 45-50 de ani maxim. Am ignorat complet această vorbă pe atunci. De atunci nu a mai menționat sau vorbit vreodată acest lucru.
Nu știu dacă el a mai simțit vreodată de atunci acest lucru, sau dacă a simțit și nu ne-a spus tocmai fiindcă era și Iris în viața noastră. El scria și o carte. Este o carte pe care voia să o compună doar din versurile lui. El spunea că în versurile lui este toată viața sa. Într-unul din texte este scris: 'Eu le spun tuturor că o să mor până în 45 de ani! În fine, un nebun.'. E adevărat că nu am mai vorbit niciodată cu el despre acest subiect de actunci.', a continuat Mădălina Crețan.
Ce spune soția regretatului artist despre decesul acestuia
Mai mult decât atât, Mădălina Crețan a vrut să înlăture orice fel de speculații și a explicat că, din punctul ei de vedere, consideră că pe Nosfe nu l-a omorât nimeni. Mai mult decât atât, a precizat că nu vrea să dea curs unor astfel de reacții și comentarii fiindcă nimic nu o să se schimbe, iar el nu mai poate să revină în viața lor, indiferent de ce se află.
„Reacția mea este că pe Nosfe nu l-a omorât nimeni. Consider că viața unui om sub nicio formă nu trebuie definită prin moartea acestuia. În seara în care s-a întâmplat, el a făcut până în ultima clipă ceea ce i-a făcut plăcere', a precizat fosta concurentă de la Chefi la cuțite.
Sursă foto: Facebook