Majda Aboulumosha își dorește să joace în seriale, din nou: „Mi-ar plăcea foarte mult, dar nu s-a ivit nimic potrivit pentru mine”. Din ce câștigă bani, pe lângă emisiunea Vorbește Lumea / EXCLUSIV

 Solomon Tatiana
.

Majda Aboulumosha își dorește să joace în seriale, din nou. Vedetei i-ar plăcea foarte mult să revină la prima ei dragoste, actoria, și să apară proiecte de acest gen. Însă, din păcate, spune ea, nu s-a invit încă nimic potrivit pentru ea. În prezent, aceasta a revenit la Vorbește lumea și ne-a povestit și din ce alte proiecte își câștigă banii, pe lângă emisiunea de la PRO TV. Totodată, am aflat și despre pasiunea ei pentru cercei, ce sfaturi are pentru femei, dar și ce relație are cu fiica sa.

CITEȘTE REVISTA VIVA! DE AUGUST, GRATIS, AICI!

Majda Aboulumosha își dorește să joace în seriale, din nou. Majda Aboulumosha face parte de ceva timp din proiectul Vorbește lumea, de la PRO TV. Iubește televiziunea la fel ca-n prima zi și și-ar dori ca la un moment dat să revină la marea ei dragoste, actoria, și să mai apară în pelicule. Într-un interviu pentru viva.ro, ea ne-a povestit și cum a fost în vacanța în care a fost plecată alături de fiica ei, de iubit și de fetița acestuia.

163537203_122663816536370_6422223665840611590_n-1163537203_122663816536370_6422223665840611590_n-1

Citește și: Cum a decurs întâlnirea dintre Majda Aboulumosha și tatăl ei, după 25 de ani în care l-a crezut mort: „Am șapte frați pe care încă nu i-am cunoscut. Nu am judecat și…' / EXCLUSIV

Citește și: Majda Aboulumosha, vacanță cu iubitul și fiica ei, Jacqueline. De ce au ales să meargă aproape de casă, în Bulgaria: „Se întâmplă tot felul de nenorociri, din păcate…'/ EXCLUSIV

Citește și: Cum se înțelege băiatul cel mare al Adrianei Bahmuțeanu cu fiul soțului ei: „Au fost ceva gelozii între ei, dar…”. De ce a apelat la psiholog după divorțul de Prigoană / EXCLUSIV

Citește și: Anca Țurcașiu recunoaște că este curtată, la trei ani de la divorț: „Asta e ceva normal” / EXCLUSIV

Majda Aboulumosha își dorește să joace în seriale, din nou

Majda a strălucit la ziua lui Ensar Duman de la restaurantul Duman din Herăstrău, într-o rochie de culoare albastră. Vedeta spune că poartă rar această nuanță, dar că toți îi spun că îi stă bine. Aceasta a încurat dintotdeauna ca femeile să fie cochete și să aibă grijă de ele. Într-un interviu pentru viva.ro, Majda a vorbit despre vacanțe, dar și despre faptul că în niciun an nu a lipsit de la deschiderea școlii fiicei sale, Jaqueline. Totodată, ne-a spus și că-și dorește tare mult să revină în seriale.

Bună, Majda. Îmi place mult rochia ta.

Mulțumesc frumos. Este o rochie albastră. În general, evit culoarea aceasta, albastrul acesta regal, intens. Mie îmi place mult mai mult bleu-ul, o culoare mult mai deschisă. Toată lumea mi-a sugerat să încerc să port mai des culoarea aceasta și așa că am zis să vedem cum îmi stă.

Chiar nu te-am mai văzut în ceva de culoarea aceasta. Te-am văzut în roșu, chiar și în galben, dacă nu mă înșel…

Da, în toate culorile. Și în galben și în fucsia, foarte mult. Verdele este o culoare care îmi place foarte mult. Dar albastrul acesta… cred că este singura rochie pe care o am de genul acesta. O am identică și pe roșu. Dar pe cea roșie o port mult mai des.

Majda: „Eu sunt mai extravagantă în ceea ce privește bijuteriile'

Și bijuteria? Și aceea mi-a ieșit în evidență.

Deși eu sunt mai extravagantă în ceea ce privește bijuteriile – îmi plac cerceiii mult mai mari – azi am ales ceva finuț.

Să știi că eu, acum, oriunde mă duc și văd cercei mari, spun în gând: 'Ăștia cred că i s-ar potrivi Majdei'. Ai molipsit și pe alții și am început să port și eu cercei mai mari. Cred că ți-au mai spus și alte femei că au pățit asta…

Mă bucur. Eu încurajez femeile să își ofere micile plăceri, mai ales acestea care nu costă foarte mult. Să fim sinceri, niște gablonțuri nu costă mult. Cei pe care îi am acum sunt niște cercei de valoare. Dar au și o valoare sentimentală. Dar, în general, eu îmi cumpăr de pe unde mă duc cercei. Primul lucru pe care îl fac atunci când vizitez o țară este să îmi cumpăr cercei. Am impresia că sunt diferiți față de ceea ce găsim aici. Au fost prietenele în Bali și mi-au adus niște cercei superbi. Eu nu am fost în Bali…

Deci, dacă vrea cineva să te surprindă, să îți facă un cadou, să vină cu cercei? Dacă vine careva cu diamante să aibă și gablonțuri…

Nu refuz nici diamantele, nu e problemă, dar să îmi ia și niște cercei la 2-3 euro.

Cum și-a petrecut vedeta vacanțele

Ce ai făcut în vacanțe? Ultima dată când am vorbit îți făceai bagajele să plecați în Bulgaria.

Am fost în Bulgaria cu fetițele. Tot timpul facem asta. Avem o vacanță cu copiii; cu fetița lui Mihai și fetița mea, și a fost foarte frumos. Am prelungit vacanța. Inițial, am vrut să ne întoarcem acasă, dar ne-am mai oprit vreo patru zile și la noi la mare. Am zis să bifăm și aici. Și, după aceea, am plecat doar noi doi în Veneția. Am avut înainte să încep emisiunea încă o vacanță. Asta pe lângă scurtele vacanțe pe la munte sau la mare.

Au fost câteva weekend-uri vara aceasta în care am plecat și m-am relaxat. Chiar simțeam nevoia de plecare. Inițial, am vrut să plecăm mai departe, dar pentru că nu știu dacă din păcate sau din fericire, că mie îmi place munca, au fost câteva zile de rezolvat aici legate de muncă și a trebuit să amânăm plecarea aceea de care tot spun eu, că nu am fost, Bali, Thailanda… Dar o să vină și acestea.

Ați revenit mai repede pe sticlă sau mi se pare?

Am avut vacanță o lună sau mai puțin, vreo trei săptămâni. Ce-i drept că noi am și înregistrat, am avut un avans, dar nu știu cum au trecut. Au trecut super rapid. Au trecut super repede. Gândește-te la oamenii aceștia care au un concediu de șapte zile sau zece zile maxim și abia așteaptă vacanța aceea. Eu când am fost plecată acum, în Veneția, am avut senzația că o să leșin pe stradă.

Pentru că era foarte cald și foarte aglomerat. Iar eu am plecat spre finalul verii, spre finalul lunii august, pe data de 23. Eu am o mătușă care locuiește în Italia și mi-a spus să nu merg pe căldurile acelea. Ea locuiește în Napoli și mi-a spus că vara e prea cald. Și așa am plecat spre final și tot a fost foarte cald.

Majda: „Nu îmi refuz anumite lucruri care îmi plac cu adevărat'

Și ce ți-au cumpărat de data aceasta?

Să știi că nu mi-am luat foarte multe lucruri. În schimb, am recuperat la noi în țară. Nu știu dacă e bine sau nu, am ajuns și la un soi de maturitate să fiu cu mult mai ponderată. Niciodată nu pot să spun că am aruncat cu banii pe haine. Nu îmi refuz anumite lucruri care îmi plac cu adevărat și știu că este un echilibru și că fetița mea are tot ce îi trebuie… casa este aranjată…

Am învățat și eu să mă pun pe primul plan și tot timpul am încurajat și femeile care mă urmăresc, dar și cele care ne citesc. Eu le recomand ca niciodată să nu uite de ele, indiferent că vor să își cumpere un ruj sau o pereche de pantofi sau cercei la 5 lei sau la 10 lei. Să nu spună: 'Lasă, bine', ci să și-i cumpere, dacă au bănuții aceștia, pentru că își vor deschide inima și portița să vină mult mai multe lucruri, din abundență. Cum ai spus tu, că acum porți mai mulți cercei… Și câteodată este bine să facem ordine în viață.

Eu tot timpul le spun femeilor să-și facă bucurii și să fie cochete. Și mie mi-a luat ceva timp până să îmi stabilesc cumva stilul. Când am venit acum, fetele au remarcat cât de elegantă sunt, că m-am gândit, poate am întrecut măsura. Dar așa sunt eu! Eu mi-am găsit stilul în așa fel încât să mă simt eu bine. Întotdeauna țin cont de locație, de eveniment, de oră… sunt anumite detalii de care țin cont, dar cel mai important este să fiu eu bine.

„Mi-ar plăcea foarte mult să mă întorc la prima mea dragoste, să joc într-un serial'

Ce mai pregătești? La ce să ne mai așteptăm toamna aceasta?

Momentan, nu am niciun fel de proiect. Mi-ar plăcea foarte mult să mă întorc la prima mea dragoste, actoria, să joc într-un serial, dar nu s-a ivit nimic potrivit pentru mine. Sunt în continuare la emisiunea Vorbește lumea. Mă ocup de anumite proiecte în online. Îi mulțumesc lui Dumnezeu că mă și gândeam… Atâta timp cât oamenii mă vor, fără ca eu să fac ceva anume. Eu am o vorbă, că e loc pentru toată lumea. Și nu am făcut ceva special, pur și simplu, oamenii au venit spre mine și și-au dorit ca eu să fiu acolo.

Asta înseamnă că pot să transmit ceva. Și ceea ce mi-am dorit tot timpul este să transmit un mesaj puternic, exact ce ți-am spus și ție, să ai încredere în tine, să nu uiți de visul tău sau că celălalt e mai presus ca tine și tu nu poți. Când văd fete la tv care strălucesc… că nu au niciun fel de dramă. Eu am foarte mare grijă, am un copil acasă. E adolescentă și am grijă de toate mesajele pe care le postez atât în online, cât și la tv. Uite, în seara aceasta am ieșit cu prietenele.

Majda Aboulumosha nu a lipsit niciodată în prima zi de școală a fiicei sale

Cum a decurs prima zi de școaă pentru fiica ta?

A fost frumos. Am fost dimineață cu ea, nu am lipsit niciodată. Îi mulțumesc lui Dumnezeu că inclusiv atunci când a trebuit să filmez pentru 'Femeia alege', era cu plecare în Turcia și plecarea s-a nimerit fix în ziua în care Jaqueline începea școala. Eu respect mult munca, niciodată nu m-am dus către oamenii cu care lucrez să îi rog anumite lucruri, dar am avut o durere în suflet, recunosc.

Cred că am transmis-o în univers că directorul de atunci m-a sunat să îmi spună că biletul mi s-a luat pentru a doua zi, să mă lase să fiu la deschiderea școlii. Iar pentru mine a fost o mare bucurie, pentru că în fiecare an am fost alături de ea. Nu am lipsit niciodată. Am crezut că emoțiile sunt mai puține acum, crescând copilul, dar eu nu am dormit noaptea.

Ce materii îi plac cel mai mult?

Matematica. Mie nu mi-a plăcut. Mie mi-a plăcut limba română și geografia. Am fost și la olimpiadă la geografie. Dar matematica nu mi-a plăcut deloc. Dar ei îi place foarte mult, culmea pentru un copil. Nu știu dacă am folosit vreodată Teorema lui Pitagora. Nu este rău, de pe altă parte, pentru că în România chiar se face școală.

O vezi în televiziune sau ce ai vrea să facă fiica ta în viitor?

Eu tot timpul am fost atrasă de artă și văd că Jaqueline mă moștenește la acest capitol și îmi urmează drumul. Așa cum mama mea și-a dorit ca eu să fiu diplomat, mie mi-ar plăcea ca ea să ia drumul medicinei, dar nu se știe. Are o voce frumoasă, pictează frumos… Leșină la fel ca maică-sa când era mică, ceea ce o înțeleg. Eu ca mamă trebuie să îi ofer o bază și să o sprijin în toate alegerile ei. Acum, dacă ea își dorească mult alteceva…

Și mama și-a dorit ca eu să fiu diplomat dar nu acesta era drumul meu. Eu dintr-o întâmplare am ajuns în televiziune și am descoperit că aici îmi este menirea. Chiar din întâmplare. Și gândește-te că niciodată nu m-am culcat pe o ureche, că sunt la tv și e foarte ușor. Nu e nimic ușor! Și am trecut prin mai multe etape în televiziune și uite-mă de 15 ani, aici. Și consider că nu mi s-a terminat drumul. Mai am puțin și fac 36 de ani în octombrie.

Aveam 19 ani când am intrat în televiziune prima dată, 'În al 9-lea cer'. Și au fost 11 200 de concurenți. De acolo s-au ales 12 și după aceea, s-au decis rolurile în telenovele. Au fost mari emoții. Am avut și am multe experiențe.

Poate scoți o carte…

Toată lumea îmi spune să scot o carte de bucate. Dar dacă aș scoate cartea vieții mele cred că ar fi mult mai citită. Am câteva lucruri nespuse…

Ai timp… Succes!

Foto: Facebook, Duman.

 
Cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Citește în continuare
Biografiile Vedetelor
Fii la curent cu tot ce se întâmplă cu vedetele tale favorite

Află totul despre vedetele din România, dar și despre celebritățile internaționale: biografii, carieră, filmografie, discografie si viață personală.

Revista VIVA!
Revista VIVA!
Abonează-mă la newsletter Abonează-mă
Buton