Mihai Bendeac – Despre depresii, cu umor

Publicat pe

Avem de-a face cu un actor ambițios, cu păreri ferme și de multe ori radicale. Pentru a face ceea ce îi place, a renunțat cu inima ușoară la viața de familie, s-a salvat din depresii și a muncit pe brânci. Deși face carieră în comedie, ia umorul foarte în serios.

 

Mihai Bendeac intră amabil pe ușa stu­dio-ului foto, îmbrăcat într-o ținută sport, all black, cu o geacă de piele pe deasu­pra. „Nu știu să mă îmbrac. Uită-te și tu. M-am îmbrăcat ca un vagabond. E amabil și obosit. A filmat aseară până la unu noaptea. Are două emisiuni acum la Antena 1, „În Puii mei și noul talent show, „iUmor. Nu-i plac interviurile. Nici la ședințe foto nu se pricepe. Plus că în orele astea, dacă ar sta acasă, ar putea scrie atâtea!

 

Ești în plină perioadă de audiții la un nou talent show. Despre ce e vorba?

iUmor nu are legătură cu nici un talent show de până acum. E absolut psihede­lic, iar combinația din juriu e semi-letală: eu, Delia și Cheloo. Cu Delia mă știu de 6-7 ani. L-am cunoscut și pe Răzvan, soțul ei, și fiind o fire destul de sociopată de felul meu, prefer să mă duc la el în cluburi când ies să mă pun în cap. E un mediu oarecum controlat. Și atunci mă simt în siguranță în momentul în care pic. I-am fost chiar cavaler de onoare Deliei la nuntă. Răzvan mi-a propus și am zis da. După care maică-mea mi-a zis: „da´ știi că trebuie să intri în biserică, nu? Eu nu intru niciodată în biserică. În mo­mentul ăla mi-a picat fața, dar mi-a fost jenă să refuz. Așa că m-am împopoțonat, am ținut o lumânare în mână, am stat în biserică o oră și ceva, iar la nuntă, pro­babil și pe fond de stres, am băut câteva pahare și m-am îmbătat. Am încercat să ascund, dar la un moment dat Răz-van a venit la mine și mi-a zis: „a venit momentul. Trebuia să țin un toast. Am zis cel mai aberant speech cu putință. Nu mai știu exact ce am spus, ceva legat de picioare și de piatra ponce, atât îmi aduc aminte. După care am dat un anunț general, în care am zis că nu vreau să mă mai invite nimeni la nunți, botezuri și așa mai departe. Nu-mi plac distracțiile organizate.

 

Ce cauți la concurenți?

Suntem o țară care are foarte mult umor involuntar și foarte puțin umor controlat. Așa că apreciez atunci când se vede în spa­tele numărului o muncă, când momen­tul comic are un început, are un sfârșit. Dacă aș fi pus grila mea proprie – eu care sunt foarte dur vizavi de propria profesie, probabil că ar fi fost o serie con-tinuă de NU-uri. Dar am încercat să mă relaxez și să nu uit că majoritatea celor care vin în fața mea sunt oameni simpli sau amatori.

 

Am auzit că ți-ai turnat pahare de apă în cap de nervi la filmări. De ce te consumi așa?

Mă consum în general, nu doar când fac parte dintr-un juriu. Nu știu cum am fost eu zilele astea de audiție, dar sigur am fost foarte sincer. Dacă momentul ăla mă plictisea, arătam asta, dacă mă enerva, mă enerva, dar am avut și niște crize de râs… A venit un stand-upper (n.r. – per­former de stand up comedy), cred că de departe cel mai prost stand-upper care a existat vreodată. După ce a fost o dată, a vrut să revină, să i se mai dea o șansă. Și era la fel de prost. Și cum zicea el acolo, am intrat într-o criză cumplită de râs. Cu cât erau mai proaste glumele, cu atât râdeam mai tare. Au fost foarte multe situații când efectiv mi s-a rupt sufletul pentru concurenți. Ei, la băiatul ăsta am cedat. Deci, dacă vrei să te aduni cu niște prieteni să bei un vin și să fumați ceva, ăla e omul pe care trebuie să îl chemi. Omul se poate lansa pe o nișă din asta, îl și văd în niște cluburi hipste-rești, să vină în fiecare seară acolo… Țin minte că acum vreun an-doi a fost che­mat într-un club din ăsta underground Romeo Fantasticu și ălora li s-a părut o chestie foarte șmecheră, vezi Doamne, ei erau niște fini și niște intelectuali. Așa că și băiatul ăsta are o șansă: hai să îl chemăm pe ăla care vine cu glu­mele lui! Culmea e că dacă ai fi luat textul la puricat, vreo 3-4 glume de acolo puteau funcționa. Dar le distrugea. Faza genială la el e că, deși nu râdea nimeni, când începea să construiască următoa-rea glumă, pornea de la zero, ca și cum nimic nu s-ar fi întâmplat. Cu aceeași încredere! A plecat de acolo convins că am ceva cu el.

 

Asta îmi aduce aminte de începuturile tale în TV. Citeam undeva că ai scris un format de televiziune și l-ai dus la OTV.

Da. M-am dus acolo, în Piața Romană, am urcat și i-am lăsat formatul TV por­tarului de la OTV. Hahaha!!! Pentru că OTV-ul mi s-a părut cel mai la îndemâ­nă. Vedeam atâția idioți la OTV, încât mi-am zis: „băi, s-ar putea să fie o șansă ca un puști de 17 ani să facă un rahat de emisiune acolo. Am mai scris un format pe care voiam să îl trimit la PRO TV, care se numea „Alcoolimpiada. Era într-un an în care se întâmpla Olimpia­da de Vară. Concepusem un format de televiziune în care diferiți oameni, după ce beau două sticle de votcă, trebuiau să facă toate probele olimpice: aruncarea suliței, 100 de metri garduri…

 

Când te-ai decis să te faci actor?

Mi-a plăcut teatrul de mic. Maică-mea mă ducea la teatru de la trei ani. Nici n-aveam voie să intru în sală, dar mama își făcuse pile pe la plasatoare și mă lăsau să intru. Prima dată m-a dus la Bulandra la un spectacol care dura două ore juma­te și nici un sunet n-am scos. Mi-a dat să mănânc sticksuri și am stat cuminte.

 

Cine te-a văzut interpretând Richard al III-lea în facultate ți-ar fi prevestit mai degrabă o carieră în teatrul dra­matic, nu în cel de comedie.

Când am terminat anul I eram conside­rat un viitor actor de dramă foarte bun și primeam și roluri în zona asta. Dar încă din liceu scriam sketch-uri și din anul II de facultate am început să joc la Teatrul de Comedie. E adevărat că am jucat Richard al III-lea pentru cei de la Regie, era examenul lor, dar când am terminat facultatea, Gelu Colceag mi-a dat să joc Ipingescu în „O noapte furtunoasă. Chestie care m-a enervat foarte tare, pen­tru că Ipingescu este cel mai scurt dintre personajele din piesă. Profesorul mi-a spus că sunt un imbecil dacă gândesc așa, pentru că nimeni nu a dat vreodată o șansă acestui personaj. Și l-am întrebat care crede el că e calea și mi-a zis să fac personajul așa cum e scris de Caragiale, pentru că nimeni nu l-a făcut așa. Toată lumea a încercat să îi mai adauge ceva. Și deși eu detest treaba asta cu cronicile, n-am putut să nu mă bucur că cineva a scris – cred că era Cristina Modreanu – că a văzut cel mai bun Ipingescu din isto­ria teatrului românesc. S-au legat lucru­rile în mod spectaculos: am avut o seară la Casandra, unde s-au spart geamurile la intrare. Se dusese vorba că spectacolul e foarte bun. Am jucat într-o seară cu oa­meni care doar ascultau textul, stând în foaier.

 

Pari un tip foarte ambițios, care a muncit mult pentru cariera lui. Mă înșel?

Am tras foarte mult de mine, pentru că am avut de luptat și cu niște probleme personale care au început pe la 22-23 de ani. Mă refer la depresii. A fost o luptă continuă. Când am ajuns în stadiul în care efectiv nu s-a mai putut, m-am dus să cer ajutor specializat și am încercat să o țin sub control. Dar e o chestie cu care trebuie să înveți să trăiești toată viața. În depresie nu există cuvântul ambiție.

 

Dar ce cuvinte există?

În fazele nasoale ale depresiei? „Ridică-te din pat! Ăsta e maximum de ambiție pe care poți să îl atingi. Mi s-a întâmplat să nu mă ridic din pat și trei-patru zile. E o chestie despre care nu prea se vorbește și sunt atât de mulți oameni care suferă de boala asta.

 

Știu că ai avut o relație specială de prietenie cu Dan Mihăescu, cel mai bun prieten al lui Toma Caragiu. Mai trăiește?

A murit acum trei ani de zile, din cauza unui cancer. Cel mai mare regret pe care îl am e legat de omul ăsta. El știa că eu folosesc somnifere și mi-a spus: „Mișule, când o să înceapă durerile alea nasoale, tu să ai tot timpul la tine pastile din alea de somn, le pui într-o seringă, le amesteci cu apă și îmi dai să beau. M-a pus să mă jur că o să fac asta. Și s-a dus la un centru din ăsta cu bolnavi de cancer, unde te duci să mori, și stăteam cu seringa și pastilele în buzunar și, deși se tăvălea de durere, nu am fost în stare să îi dau apa aia. E cel mai mare regret pe care îl am. Dacă ar fi să dau timpul înapoi și să schimb ceva în trecutul meu, asta aș schimba. Se uita la mine și îmi zicea: „Mișule, ce te-am rugat eu? Nu am pu­tut. Am fost slab. Trebuia să o fac. Nu poate nimeni să îți ia dreptul la o moar­te demnă. Am fost un bou, un cretin că n-am făcut asta.

 

În filmele lui Sergiu Nicolaescu cum ai ajuns să joci?

Habar n-am! M-au sunat niște prieteni parcă. Dar am avut niște roluri foarte scurte. Intrase în perioada când era destul de obosit, de nervos, se întâmpla cu vreo doi ani înainte să moară. Ce m-a frapat e că, la un moment dat, l-am întrebat dacă mai face exerciții fizice. Și-a ridicat bluza și avea pătrățele, frate! M-a șocat. Spunea că face acasă două ore de sport pe zi.

 

Tu ce sport faci?

Fac un fel de antrenament cu electrosti­mulare și când mai am timp mai alerg. Electrostimularea se face cu o vestă cu diferite benzi, conectată la un aparat, pe care o porți și faci un antrenament foar­te foarte dur, timp de 15 – 20 de minute. Practic, electrostimularea îți blochează mușchiul și orice mișcare ai face, de la ri­dicat o ganteră, la o flotare, lupți împoriva mușchiului tău. E foarte eficientă, dar și foarte dură. Dacă nu te obișnuiești, te lași foarte repede. Eu fac de vreo patru ani, dar și acum, în ultimele minute aproape plâng.

 

Ești decis să râmăi burlac?

Dintotdeauna am fost setat pe ideea de carieră și pe ideea de a nu avea copii. Am hotărât asta de la 18 ani. Toată lumea îmi zicea că o să treacă timpul și o să îmi schimb părerea, dar din contră, ideea asta s-a clădit tot mai bine. Am avut norocul să îl am pe frate-meu, care s-a născut când aveam 17 ani jumate. A fost ca și cum aș fi avut un copil. Mi-am dat seama că, dacă aș fi fost tată, aș fi fost unul destul de bun. Îmi aduc aminte că era el mic și eu nu îi spuneam pur și simplu „Capra cu trei iezi, inventam ceva ieșit din comun pe lângă, făceam pe lupul… Face 16 ani în vară. Frate-meu nu a dat în viața lui un share la o postare de-a mea. Nu a avut niciodată chestia asta cu „sunt fratele lui Bendeac. E un tip mult mai inteligent decât mine. Are de pe acum un succes imens la puștoaice…

 

Nu o să îți fie greu să găsești parte-nere care vor doar distracție? Oame­nii caută stabilitate odată cu înainta­rea în vârstă.

Nu am probleme de genul ăsta. În plus, știu că întotdeauna vor exista femei mări­tate nemulțumite de anumite aspecte din viața lor. Și cum fiecare femeie are drep­tul la fericire…

 

ALINA BĂISAN Foto ȘTEFAN DANI

Stilist: SILVIA CRISTESCU

Machiaj: ANDREEA KNACOSCHI PRUTEANU

Vestimentație: Emporio Armani, Stefanel, H&M

 

 

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe viva.ro