Mihai Bendeac dezvăluie secrete tulburătoare din cartea vieții lui: "Capitolul ăsta nu am reușit să-l scriu decât în momentul în care m-am îmbătat pulbere" / EXCLUSIV

Publicat pe de Oana Pantazi

Mihai Bendeac face un exercițiu de sinceritate atât cu sine, cât și cu ceilalți în cartea autobiografică „Jurnalul unui burlac: Conversații cu mama”, despre care ne-a vorbit într-un interviu unde, în spatele umorului, pe care îl așteptam, am descoperit un om de o sensibilitate și o profunzime rare.

CITESTE TOATA REVISTA VIVA! DE NOIEMBRIE, GRATIS, AICI!

Mihai, acum vreo 6 ani spuneai ca va trece mult timp până vei scrie și tu o carte, dar iată că a venit momentul… Debutezi și ca scriitor. De ce o carte autobiografică la 37 de ani? Nu e cam devreme?

Știi cum e… Timpul e relativ. Să considerăm că a trecut mult timp. (zâmbește) Să știi că această chestie nu s-ar fi întâmplat dacă nu ar fi dat maică-mea startul în treaba asta. Nu știu dacă este neapărat o carte autobiografică, pe cât este o carte care a plecat de la ceva. Maică-mea, atunci când a început pandemia și n-a mai avut activitate la cabinet, s-a apucat să scrie într-un caiet tot felul de amintiri. Îmi povestea, din când în când, despre treaba asta și, la un moment dat, mi-a dat caietul ăla studențesc, iar plecând de la acel caiet studențesc a început efectiv această carte.

Mama e genul de persoană destul de împăciuitoare, căreia nu-i place să deranjeze – nu ne asemănăm prea mult în ceea ce privește aspectele astea, poate că, uneori, eu am o gândire mai dementă, am niște opinii mai controversate și așa mai departe. Ori, mama, din toate experiențele, și dintr-ale ei, și din cele comune, păstrase în acest caiet o chestie care ducea mai mult într-o zonă de compunere… Știi, de genul ce frumos a fost la țară'. Dar la țară e și urât. Adică la țară sunt și lucruri frumoase, și lucruri urâte. Ea a încercat cumva, mental probabil, subconștient, să releve acolo doar lucrurile pozitive. Eu, în primă instanță, am fost extrem de revoltat de treaba asta și i-am zis că nu sunt de acord, că viața este construită din lumini și umbre și, după părerea mea, oamenii trebuie să afle în primul rând umbrele, pentru că, în momentul în care află umbrele, poate că acest lucru, parțial, îi consolează. Toți avem umbre, și dacă știi că sunt și alții cărora li se întâmplă niște lucruri mai nasoale, atunci cumva chestia asta te poate liniști. De aici a plecat. Urma ca cineva să facă niște întâlniri cu mine și cu mama, în care eu să discut cu ea toate lucrurile astea și mi-am dat seama că nu se poate altfel decât să scriu eu efectiv cap-coadă. Sincer să fiu, nu știu dacă aș mai lua treaba asta de la început, pentru că a fost înspăimântător de greu.

Mihai Bendeac dezvăluie secrete tulburătoare din cartea vieții lui: "Capitolul ăsta nu am reușit să-l scriu decât în momentul în care m-am îmbătat pulbere" / EXCLUSIVMihai Bendeac dezvăluie secrete tulburătoare din cartea vieții lui: "Capitolul ăsta nu am reușit să-l scriu decât în momentul în care m-am îmbătat pulbere" / EXCLUSIV

„Sunt în cartea asta niște lucruri de care acum mi-e teamă”

 La ce trebuie să se aștepte cititorii când îți cumpără autobiografia? Știi, noi avem impresia că viața ta e, deja, o carte deschisă… Cu ce o să ne surprinzi?

În primul rând că nu am încercat să surprind, am încercat să fac un exercițiu de sinceritate, știi, și mi-am dat seama, la final, că, de fapt, terapeutic a fost în primul rând pentru mine. Eu m-am speriat în primă instanță, pentru că sunt în cartea asta niște lucruri de care acum mi-e teamă. De-asta am și ținut să menționez în câteva postări pe Instagram că toate întâmplările care sunt redate în această carte sunt întâmplări fictive. Una la mână pentru că s-ar putea să existe la un moment dat o problemă de legalitate, adică efectiv am vărsat tot ceea ce am ținut de-a lungul timpului și cred că momentul care a fost cel mai traumatizant cumva în tot parcursul ăsta de scriere a cărții este un capitol care se numește Cel mai trist capitol, care vorbește despre o traumă foarte puternică pe care am trăit-o când eram în clasa a șaptea și e ceva ce nu am reușit niciodată să-i spun nici măcar maică-mii, la nivel de detalii.

„La sfârșitul celor 20 de minute, plângeam”

A fost un moment în care ai vrut să închizi laptopul și să zici: Renunț'?

Aici nu ține de laptop, pentru că, în primă instanță eu am scris de mână, după care mi-am dat seama că s-ar putea să fie anumite zone care sunt prea literare, să spun așa, după care am încercat să o dictez. A devenit mult prea stradal limbajul și după aia a trebuit să ajung la o variantă de mijloc. Iar capitolul ăsta a fost într-adevăr foarte greu și nu am reușit să-l scriu decât în momentul în care m-am îmbătat pulbere. M-am băgat sub plapumă și l-am dictat acolo timp de 20 de minute și, la sfârșitul celor 20 de minute, plângeam și, în același timp, mă simțeam și eliberat, pentru că, dincolo de faptul că nu am spus nimănui la nivel de detaliu treaba respectivă, nici măcar mie nu-mi repetasem la nivel de detaliu ce s-a întâmplat atunci. În mod evident, exista o apăsare referitor la acel subiect, iar faptul că am retrăit chestia respectivă, chiar dacă a fost traumatizant în momentul în care am dictat efectiv, după aia l-am simțit ca pe o eliberare.

Cât este ficțiune și cât realitate în cartea ta? Sunt nume schimbate acolo sau pe care nu le dezvălui? Din ce motive?

Există o serie în carte, sunt câteva capitole care nu sunt urmate de o conversație cu mama, care se numesc Jurnalul unui burlac. L-am împărțit în patru părți și acolo folosesc niște inițiale care nici măcar nu sunt inițialele corecte pentru persoanele respective, pentru a le proteja identitatea. Dar, în general, au nume, mai ales atunci când sunt niște chestii profesionale, unde n-aș avea de ce să nu dau numele, de exemplu, lui Horațiu Mălăele sau George Mihăiță, dar sunt și locuri unde nu menționez cu nume și prenume, pentru că sunt niște chestii mai…

„Imediat ce am terminat, am detestat cartea timp de vreo 4-5 zile”

Pe ce ai pus cel mai mult accentul în carte, pe viața personală sau pe cea profesională? Bănuiesc că există multe detalii savuroase… Care este capitolul tău preferat?

Mi-e foarte greu să zic care este capitolul meu preferat. Ce pot să spun e că, imediat ce am terminat toată această muncă, am detestat cartea timp de vreo 4-5 zile. (râde) De-a lungul timpului am, dar am am scris  scheciuri și așa mai departe, și mi-am pus niște deadline-uri pe care le vedeam posibile având în vedere ce-am mai scris eu de-a lungul timpului. Ori e o diferență uriașă, colosală. Aici te întorci pe aceeași frază de zece ori, ți se pare că virgula aia nu-i bine, e ceva înspăimântător. Ca să mă întorc la ce m-ai întrebat, viața personală și cea profesională merg mână-n mână. Dar, în mod evident, în prima parte a cărții, sunt mai mult detalii personale. Iar capitolul preferat se numește Un bănuț auriu.   

Interviul integral va apărea în revista VIVA! de luna ianuarie.

Citește și: Fuego, declarații neașteptate despre căsătorie și întemeierea unei familii: „Nu sunt omul stereotipurilor”/ EXCLUSIV

Citește și: Cine este Diana Șoșoacă, viitorul senator AUR. Avocata a spus că dezgroapă toate cadavrele morților de COVID

Citește și: O mai ții minte pe Ana Maria, interpreta piesei 'Ochii tăi'? Cum arată la 33 de ani, după ce s-a măritat și a devenit mamă

Citește și: Ethan Hawke, de nerecunoscut la 50 de ani! Cât de mult s-a schimbat unul dintre cei mai sexy actori de la Hollywood

 
Biografiile Vedetelor
Fii la curent cu tot ce se întâmplă cu vedetele tale favorite

Află totul despre vedetele din România, dar și despre celebritățile internaționale: biografii, carieră, filmografie, discografie si viață personală.

Revista VIVA!
Revista VIVA!
Newsletter