Mircea Lucescu are statuie la Hunedoara de când era în viață. A fost realizată la inițiativa lui Rinat Ahmetov, patronul Șahtior Donețk: "Mulţumesc pentru tot, dragă Mister!"

.
Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

La Hunedoara, în apropierea stadionului orașului, se află din iulie 2025 o statuie de bronz dedicată unuia dintre cei mai importanți antrenori din fotbalul european modern, Mircea Lucescu. Monumentul îl înfățișează pe fostul tehnician așezat pe o bancă, cu o minge de fotbal alături, într-o scenă simbolică pentru cariera sa impresionantă. Lucrarea a fost realizată din inițiativa lui Rinat Ahmetov, patronul clubului Șahtior Donețk, ca semn de recunoaștere pentru contribuția decisivă a lui Lucescu la performanțele echipei ucrainene.

CITEȘTE TOATĂ REVISTA VIVA DE MARTIE, GRATIS, AICI

La Hunedoara, în apropierea stadionului orașului, se află din iulie 2025 o statuie de bronz dedicată unuia dintre cei mai importanți antrenori din fotbalul european modern, Mircea Lucescu. Monumentul îl înfățișează pe fostul tehnician așezat pe o bancă, cu o minge de fotbal alături, într-o scenă simbolică pentru cariera sa impresionantă. Lucrarea a fost realizată din inițiativa lui Rinat Ahmetov, patronul clubului Șahtior Donețk, ca semn de recunoaștere pentru contribuția decisivă a lui Lucescu la performanțele echipei ucrainene.

Nach Herzinfarkt:
Fussballtrainer Mircea Lucescu  im Alter von 80 Jahren verstorbenNach Herzinfarkt:
Fussballtrainer Mircea Lucescu  im Alter von 80 Jahren verstorben

Mircea Lucescu are statuie la Hunedoara de când era în viață

În anul 2020, la inițiativa lui Rinat Ahmetov, Mircea Lucescu a fost onorat cu o statuie din bronz realizată în semn de apreciere pentru rezultatele remarcabile obținute pe banca tehnică a lui Șahtior Donețk. Monumentul a fost conceput inițial pentru a marca împlinirea a 75 de ani de către antrenorul român și pentru a sublinia impactul major pe care acesta l-a avut asupra clubului ucrainean.

Proiectul prevedea ca statuia să fie amplasată la Donețk, însă planurile au fost date peste cap de izbucnirea conflictului din Ucraina, care a făcut imposibilă instalarea ei în orașul din Donbass, existând riscul ca aceasta să fie distrusă. Din acest motiv, în 2025, cu ocazia împlinirii vârstei de 80 de ani de către „Il Luce', monumentul a fost trimis în România, la Hunedoara – oraș cu o semnificație aparte în cariera sa, unde a activat inclusiv ca antrenor-jucător la Corvinul și unde fusese declarat cetățean de onoare încă din 2013.

Citește și: Ana Maria Lucescu, soția lui Răzvan Lucescu, reușită extraordinară în carieră de când studiază limba greacă: „O apreciere meritată a muncii tale de traducător, a sensibilității și a profesionalismului'

Statuia a fost amplasată, în iulie 2025, în apropierea stadionului din Hunedoara și îl reprezintă pe Mircea Lucescu așezat pe o bancă, având o minge de fotbal alături. Până în prezent, acesta rămâne singurul monument dedicat fostului mare antrenor.

Mircea Lucescu a încetat din viață marți seară, la vârsta de 80 de ani, la Spitalul Universitar din București. În ultimele luni, problemele sale cardiace se agravaseră, inclusiv după partida disputată de naționala României la Istanbul împotriva Turciei, pe 26 martie, în semifinala barajului pentru calificarea la Cupa Mondială, meci la care a insistat să fie prezent pe bancă.

Rinat Ahmetov: „Mulţumesc pentru tot, dragă Mister!”

Rinat Ahmetov, a cărui relație cu Mircea Lucescu, în timp, a depășit granițele profesionale, a transmis un mesaj emoționant la moartea reputatului antrenor.

„Azi, lumea fotbalului a suferit o pierdere ireparabilă – unul dintre cei mai respectaţi şi mai titraţi antrenori din istoria sportului, Mircea Lucescu, a încetat din viaţă. Un om pentru care fotbalul nu a fost doar o pasiune şi o profesie, ci o chemare şi o muncă de o viaţă. Mircea a fost absolut şi fără reţineri devotat jocului, dedicându-şi acestuia tot timpul şi energia sa, punând inima şi sufletul în ceea ce iubea.

Iar fotbalul l-a răsplătit pe deplin – cu victorii, trofee, recunoaştere şi cu iubirea a milioane de fani în întreaga lume. Autoritatea lui Lucescu în lumea fotbalului nu poate fi măsurată doar prin numărul de premii sau titluri – a fost un profesor şi un exemplu pentru antrenori, un mentor şi un al doilea tată pentru multe generaţii de jucători. El a descoperit un mare număr de talente şi a lăsat în urmă o mare moştenire. (…) Mulţumesc pentru tot, dragă Mister!', a fost mesajul emoționant transmis de patronul echipei Șahtior Donețk.

Foto: Facebook, Hepta, Profimedia, TVR

 
Cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Citește în continuare
Biografiile Vedetelor
Fii la curent cu tot ce se întâmplă cu vedetele tale favorite

Află totul despre vedetele din România, dar și despre celebritățile internaționale: biografii, carieră, filmografie, discografie si viață personală.

Revista VIVA!
Revista VIVA!
Buton