La doar două luni după moartea tatălui său, Mirela Năsturică vorbește cu emoție despre una dintre cele mai grele perioade din viața ei. Artista ne-a mărturisit, în exclusivitate, cum încearcă să meargă mai departe cu sprijinul familiei și ce înseamnă pentru ea golul lăsat de părintele care i-a fost mentor și cel mai mare susținător.
CITEȘTE TOATĂ REVISTA VIVA DE MAI, GRATIS, AICI
Cuprins
Am întâlnit-o pe Mirela Năsturică la petrecerea aniversară Unica, unde a atras toate privirile într-o ținută inspirată din portul tradițional, creată chiar de ea. Dincolo de zâmbetul cu care și-a făcut apariția, artista traversează o perioadă extrem de dificilă, după ce, în urmă cu două luni, și-a pierdut tatăl, omul căruia îi datorează primii pași în muzică. Cântăreața, care trăiește o frumoasă poveste de dragoste alături de soțul ei, Elvis, de aproape trei decenii, se declară o femeie împlinită și pe plan personal. Cei doi au împreună doi copii, iar familia se pregătește să întâmpine un nou membru, primul nepot al artistei.
Chiar și într-un moment atât de fericit, Mirela recunoaște că dorul de tatăl ei este copleșitor și că nimic nu poate umple locul lăsat de acesta în sufletul ei. Într-un interviu emoționant acordat revistei VIVA!, interpreta a vorbit despre sprijinul pe care îl primește din partea celor dragi, despre asemănările dintre soțul ei și tatăl său, dar și despre un episod care a convins-o că părintele continuă să vegheze asupra familiei, chiar și dincolo de această lume.
Mirela Năsturică: „Încerc întotdeauna să ies din tipare”
Mirela Năsturică este o mamă și o soție împlinită. În curând va deveni bunică, de la fiul ei. Are o noră pe care o iubește. Cântăreața este tristă că și-a pierdut tatăl în urmă cu două luni și spune că soțul ei seamănă cu tatăl ei.
Bună, Mirela! Bine ai venit!
Bună, mersi pentru invitație!
Ce faci? Cum ești? Te-ai îmbrăcat foarte frumos.
Încerc întotdeauna să ies din tipare. Chiar dacă se cere un drees code, la câte costume tradiționale am acasă, astăzi era momentul oportun. Dar m-am gândit că și genurile muzicale pe care le abordez m-ar face să vin cu o ținută stilizată și croită, totodată, de mine. Pentru că a fost pe gustul meu. Cu o cămașă foarte largă, cu un pantalon, o fotă care este doar dintr-o piesă și, cred că reteța succesului apare.
Elvis, soțul tău, unde este?
E greu cu el, la evenimente de acest gen. Îmi zice să merg doar eu. Dacă sunt eu aici totul este bine. Acum chiar nu a putut să vină și îmi pare rău. Să știi că am încercat să îl conving și nicio șansă.
Chiar și eu…
A zis să-l las să se odihnească…
Mirela Năsturică: 'Sunt o mamă împlinită și o soție realizată'
Spune-mi, Mirela, câți ani de căsnicie aveți?
29 de ani și sunt tare mândră că am un om minunat lângă mine, că facem ceea ce ne place: muzică; că distrăm oamenii acolo unde mergem să cântăm… Și ce să zic? Sunt un om împlinit cu doi copii, fată, băiat. Mulțumesc Bunului Dumnezeu că suntem sănătoși! Acum o să îmi vină și un nepoțel. Voi fi bunică. Ce poate să fie mai frumos decât asta? Sunt o mamă împlinită și o soție realizată.
Aștepți un băiețel de la noră și de la băiat, da?
Da, bineînțeles. Băiatul are 26 de ani. Nu m-am gândit că se va căsători așa de repede. M-am bucurat că și-a luat o soție care este în aceeași branșă cu noi. Are două facultăți și sunt foarte mulțumită de ea. E o fată de treabă și îl iubește pe Robert foarte mult. Și, ce poate să își mai dorească un părinte? Cred că nimic. Cred că asta ar fi dorința mea și a fiecărui părinte. partenerii de viață ai copiilor să fie ceea ce trebuie. Dacă dai de ceea ce nu trebuie, viața este închisă. Iar eu am avut noroc de Năsturică și uite, sunt aici la voi și să povestesc lucruri frumoase despre familia mea și despre voi.
Mirela Năsturică, mărturisiri dureroase despre tatăl ei, la două luni de la moartea sa
Spuneai că Elvis seamănă foarte mult cu tatăl tău, care s-a prăpădit recent… La ce te refereai?
Așa este. Greu, pentru că a trecut puțin… Dar cred că greu va fi toată viața mea. Pe un părinte nu îl înlocuiește nimeni, chiar dacă am copii. Soțul încearcă să mă facă să… De uitat, nu, dar să-mi treacă mai ușor durerea pe care o am, apăsarea aceasta a sufletului pe care o am în inimioară.
Da, de la bun început de când l-am văzut pe Elvis l-am văzut blând, liniștit. Și exact ca tatăl meu este. Până și mersul și mâinile lui. M-am uitat la mâinile lui. Vreau să spun că degetele soțului seamănă cu ale tatălui. Și zic: 'Tu o să fii soțul meu!.' Este un om bun și acum m-am emoționat că este vorba de tata. Tata a fost totul pentru mine. În primul rând, mi-a clădit un drum frumos în ceea ce privește muzica. El îmi scria toate versurile. Venea cu caiețelul și îmi spunea ce gen de muzică să cânt. Fac muzică datorită lui! El a fost totul pentru mine. Viața mea, sufletul meu pe care îl voi purta o veșnicie în amintire.
:quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/2026/07/001-cover-5-10-scaled-3.webp)
Mirela Năsturică: 'Chiar două luni s-au împlinit de când el nu mai este…'
Sunt două luni de când a murit? L-ai visat?
Chiar două luni s-au împlinit de când el nu mai este și l-am visat când a venit să-mi spună… Așa s-a nimerit… Eu îi fac anumite injecții Sarei, fiica mea. Și tata a venit să-mi spună că trebuie să mă trezesc să-i fac injecția. În ziua aceea efectiv am uitat. Și alarma am ignorat-o. Am avut noroc că nu a trecut de ora 12 și a venit în vis și mi-a spus să-i fac injecția Sarei. Elvis nici nu a crezut că eu nu i-am făcut injecția fetei. Și am zis: „Uite că este lângă mine și mă veghează!”. Chiar dacă el nu mai este, un părinte este lângă noi… Și o să fac o piesă curând, cu aceste versuri, „tată aseară te-am visat”. Exact acesta va fi titlul piesei care va urma.
Foto: Facebook
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/2026/07/mirela.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/2026/07/339579726_241831544888813_843747521938541017_n.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/2026/06/889.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/2026/06/2211.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/12_ae84e004d3c73506a8cbc7f51fb5f32a.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/72_2639ff73f1406bfd5a1c05c62ba4e981.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/77_727c39f6733b5e7ce9ddb7c59dc818fd.jpeg)
:quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/28_8ea05fe670ea8545038c689dad2a1de4.png)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/12_af2bec8718be7f723c769094f690104b.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/2026/07/888-1.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/2026/07/albertina-ionescu.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/2026/07/66-1.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/2026/07/dan-negru-2-1.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/2026/07/888-1.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/2026/07/albertina-ionescu.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/72_fef5ff43a25515a2d12f29208a539d70.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/77_c417ee144c441a045e264690dd439f1c.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/77_f91e83df0fb5ad59bd6be3d0ba5ba557.jpg)
:quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/75_e0f70bd297b6654e660d46f94db14cec.png)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/18_7f5a29ccae2b9a7bee88eb3939dd2e73.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/18_3186c4104672c83efac16091308c0f98.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/18_6410e74b0dc2bf29cfcaa8e0b3505950.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/18_312f612043b3ddf3fe3dec59acb74c74.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/53_a32615c0b7750c65c9ef21cd2f8c4b7c.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/53_90fec1db0de2cc01e19d47a99bb9dcc2.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/53_2531f606869193bedb85cb6efb20fc70.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/53_423b8ccaff46eace61c1f672ba2fd323.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/38_0240f72945f5c40ce8bcc57b3d5719f9.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/38_312636a5e2730f221fe7990574eccae0.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/38_92c3e61bfa9ad4e816bf132275bc57fc.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/38_9360ccb6a6ac91e613435eb9d80cef0c.jpg)
:quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/17_34e92b173e01599186fc57aeec390727.webp)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/17_59c4832bf110949b7c5ebf6f766d8a25.jpg)
:quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/17_e9ef53fc966b4c51e585d34e73574813.png)
:quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/17_1c21a7a456616dd4ceb4d7ca89b73a91.webp)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/2_94c569ba1e7766cb4aa81dea863bf187.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/2_e8e2f6532c22ffdf1d9624718eb3dfcb.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/2_bc65ba8b6b17385bad50db870834db75.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/2_09f8b22c39a92dfaacb41c88b2aa5f55.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/2_17b7e8cdeecf6cd6ad578d4fe967c06b.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/2_3daf733993f43719f4d4469419d842f4.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/2_a3085dfbcd5785035b747b8484bdc099.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/2_5edc8cb897c656e519fc293e397727de.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/47_ddc22fb1d76a2a29042297c578904903.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/47_5a14cd7d15f74af288d600c2434b1c83.jpg)
:quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/47_0ea65865ecfe9ba335a3cbecd51d0dae.webp)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/47_795015e705791cc4d3926983b9a5efa3.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/2026/07/888-1.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/2026/07/albertina-ionescu.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/2026/07/66-1.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/2026/07/dan-negru-2-1.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/43_ff375d2893c95df4cc48c159d6d2774d.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/43_891e11a311efde5d7a81ef9e59d4d35f.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/43_e4a3811b9e81ee939c496515d671c2e7.jpeg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/43_c88b71f980f4ca838616e841b5ba31e3.jpg)
:quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/39_4516a9c45be8472035e874875964a30f.png)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/39_c2e67826e58f93d9ff30caebca248a0e.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/40_539d83714812adda9bab62ca6944a4be.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/40_3ac7ee8f11be9113c82a20fca55f43cd.jpg)
:quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/58_a6f43b9c32e1b0d33502ba6a99ad3752.webp)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/58_2684f2afb9d9d7b968ab505a70204d2d.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/66_1aaaf8524184f0f3d3674ace360a271d.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/66_72803ba68b3d93614a6a5db8729d6a45.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/23_5dc6be0218207a1226acde7a80792e62.jpg)
:quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/23_121d74a3f4dc75c275876780e3ad442c.png)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/23_9c8299c3dd9dc3b1c902ffcd9913e004.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/23_fc3c781d1915ce2357237781f213dad5.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/41_cdc80920c995e9edccc8937e7d3e2bac.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/41_48b934c30c01bf39c1bb0c5b324ddd71.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/41_11a14c766c258ef72480e499aa0ac1e9.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/41_b2d4d8f97115f01a11361e7aff3479e7.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/44_4cd31172d718aa274e800641c6b54566.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/44_30fefe76482fdf4d766efa80461612de.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/44_963d23da33eb0f785dfd42f669d7f4e3.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/44_eee55daa696ce26df1c74fdb972835a1.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/61_6872b025ee33337679ff0079a3df7064.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/61_17c5e9cfcbe38802b1514c5fa2b62cc6.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/61_12224002e6fe37172f68a80e087b75c9.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/61_7bfb9d61c8112ec436e92b3e4c2bfee6.jpg)