Motivul pentru care Mircea Dinescu s-a pensionat: "Faliment scrie pe mine!"

Publicat pe

Mircea Dinescu s-a pensionat, iar motivul pe care a luat această decizie este pandemia COVID-19, care i-a luat toată agoniseala ultimilor ani. Mircea Dinescu avea două restaurante în București, însă restricțiile COVID-19 l-au adus în pragul falimentului și singura soluție de supraviețuire a fost pensionarea.

CITESTE TOATA REVISTA VIVA! DE DECEMBRIE, GRATIS, AICI!

Poetul Mircea Dinescu s-a pensionat pentru a supraviețui, spune el, dat fiind faptul că a rămas fără cele două restaurante, care îi aduceau bani frumoși. Din cauza pandemiei, Mircea Dinescu a fost nevoit să le închidă.

Motivul pentru care Mircea Dinescu s-a pensionat: "Faliment scrie pe mine!"Motivul pentru care Mircea Dinescu s-a pensionat: "Faliment scrie pe mine!"

„Am devenit pensionar la 70 de ani. Nu mă simt deloc pensionar, dar viața mi-a jucat festa asta cu pandemia și am pierdut aproape tot ce câștigasem în ultimii ani, din afacerile mele”, a declarat Mircea Dinescu pentru Impact.ro.

Mircea Dinescu a renunțat la cele două restaurante pe care le deținea în București. Este vorba de 'Lacrimi și Sfinți' din Centrul Vechi și 'Politică și Delicatețuri' de lângă Hala Traian. Poetul susține că pagubele se ridică la cel puțin 1 milion de euro.

'Cifra anuală de afaceri pentru cel dintâi restaurant, era de circa un milion de euro. Pe asta am avut-o în 2019. Anul trecut am renunțat la cei 40 de angajați ai acestui restaurant, dar și la afacerea în sine. La mine, acolo, în Centrul Vechi, veneau foarte mulți turiști, recunosc. Cei mai mulți erau din Israel, care urmăreau pe Internet emisiunile mele culinare și veneau fiindcă puneam în viaţă rețete românești vechi și de un secol.”, a spus Mircea Dinescu.

Citește și:

Ce dietă ține Andreea Marin ca să slăbească după Sărbători: „Nu mănânc absolut deloc…”

Mihai Budeanu, primele declarații după ce s-a vindecat de COVID-19: „Un miracol că am scăpat”

Lora o înlocuiește pe Adela Popescu la Vorbește Lumea. Primele declarații

„Băncile nu au răbdare”

„La cel de-al doilea, de abia pornisem treaba. Acolo aveam mult mai puțin angajați. Dar a trebuit să fac ceva și cu acesta, fiindcă băncile nu au răbdare. Mai ales în vremurile astea. Şi nici cu vinul meu, 'Vinul lui Dinescu', nu a mai mers treaba, fiindcă cea mai mare parte a producției o vindeam prin propriile restaurante. Acum, o să-l beau singur sau cu prietenii mei cei mai buni!' – a mai spus Mircea Dinescu.

Cât câștigă Mircea Dinescu de la TVR

Totodată, Dinescu a dezvăluit și suma de bani pe care o primește de la TVR, unde realizează trei emisiuni, după ce s-a speculat că ar câștiga aproximativ 15.000 de euro pe lună.

„Am văzut că sunt tot felul de comentarii pe seama salariului încasat de mine de la TVR. Precizez că eu colaborez la trei emisiuni. Ei bine, vă spun deschis că am încasat circa 15.000 de euro, pe întreg anul 2020, nu 15.000 de euro pe lună, cum susțin unii și alții. Cât voi avea audienţă voi continua să fac acest lucru', a clarificat Mircea Dinescu.

Cine este Mircea Dinescu

A publicat, din 1971 şi până în prezent, zeci de volume în ţară şi în străinătate, poeziile sale putând fi citite în Germania, Ungaria, Olanda, Suedia, Franţa, Bulgaria sau Serbia. Activitatea literară i-a adus numeroase premii şi distincţii naţionale şi internaţionale, cum ar fi premiul Academiei Române sau Premiul Herder.

Intrat în istorie ca primul om care a anunţat o revoluţie la televizor, Mircea Dinescu a fost preşedintele Uniunii Scriitorilor între 1990 şi 1993, a înfiinţat revistele de satiră politică „Academia Caţavencu' (1990), „Plai cu boi' (2001) şi „Aspirina săracului' (2003) şi a fost membru al Consiliului Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii (CNSAS), din 2006 până în 2012. În prezent editează, împreună cu Doru Buşcu, revista „Caţavencii'.

Una dintre personalităţile cunoscute ale societăţii civile, Mircea Dinescu are constante intervenţii critice, televizate şi publicistice, remarcându-se prin stilul nonconformist, acid, uneori brutal de sincer.

Pe lângă apariţiile sale în calitate de invitat la diferite talk-show-uri televizate, Mircea Dinescu a şi realizat şi moderat, la Realitatea TV, emisiuni precum Politică şi delicateţuri sau Tănase şi Dinescu (la aceasta din urmă participând în calitate de invitat permanent).

foto: TVR

 
Biografiile Vedetelor
Fii la curent cu tot ce se întâmplă cu vedetele tale favorite

Află totul despre vedetele din România, dar și despre celebritățile internaționale: biografii, carieră, filmografie, discografie si viață personală.

Revista VIVA!
Revista VIVA!
Newsletter