Natalie Portman – First Lady pe covorul roşu la Veneţia

Publicat pe

Actriţa Natalie Portman a fost în centrul atenţiei ieri la Veneţia unde şi-a prezentat cel mai recent film al său, „Jackie', în regia chilianului Pablo Larrain.

 

Natalie o interpretează pe Jackie Kennedy, iar rolul de Primă Doamnă i-ar putea aduce un premiu de interpretare la ediţia de anul acesta a celebrului festival.

 

Pentru a o putea interpreta pe Jackie, actriţa a vazut zeci de fotografii şi a ascultat numeroase înregistrari. „Era rece, timidă în apariţiile sale publice, dar atât de diferită când vorbea cu un prieten vechi'.

 

Actriţa în vârstă de 35 de ani a dezvăluit ca s-a inspirat din lucrurile reale şi nu a văzut alte filme despre viaţa lui Jackie. Distribuită in zeci de filme din 1994 încoace, an în care a apărut în filmul „Leon', Natalie a dezvăluit că acesta este rolul de care îi este cel mai frică. „Toata lumea o cunoaşte pe Jackie,ştie cum mergea. Au astfel posibilitatea să mă compare cu ea şi asta mă face să-mi fie frică pentru ca nu m-am considerat niciodată o mare imitatoare'.

 

Filmul care se află în competiţia pentru Leul de Aur spune povestea celor 4 zile care au urmat asasinării Preşedintelui Kenneddy la Dallas, în 1963.

 

Foto: Hepta

 

Natalie Portman – First Lady pe covorul roşu la VeneţiaNatalie Portman – First Lady pe covorul roşu la Veneţia

  

Biografiile Vedetelor
Fii la curent cu tot ce se întâmplă cu vedetele tale favorite

Află totul despre vedetele din România, dar și despre celebritățile internaționale: biografii, carieră, filmografie, discografie si viață personală.

Revista VIVA!
Revista VIVA!
Newsletter