Nicolai Tand – vacanță românească în America

Publicat pe

Deși și-a petrecut Sărbătorile în America, fiind foarte legat de tradițiile românești, faimosul chef Nicolai Tand nu a renunțat nici la mii de kilometri depărtare de casă la preparatele preferate.

 

 

 

 

 

De Sărbători, simpaticul chef a ales să-și petreacă vacanța în Seattle, alături de familie, cu atât mai mult cu cât soția lui, Monica, nu-și mai văzuse sora de mai bine de 5 ani, iar cei doi copii ai lor nu-și cunoșteau verișorii. Fiind fan declarat al mâncării asiatice, Nicolai nu a rezistat tentației de a încerca tot felul de restaurante de gen, dar nu a renunțat nici la mâncărurile tradiționale românești, pentru că un Crăciun fără sarmale și piftie e de neimaginat.

Nu rata o rețetă de sarmalute traditionale!

 

 

 

„Pentru că nu am putut ajunge în Maramureș, am luat Maramureșul cu noi. Mărturisesc că în Seattle am încercat tot felul de restaurante asiatice, pentru că sunt fanul acestui gen de mâncare, am fost să gustăm și niște burgeri și coaste tipic americane, dar de Crăciun am luat problema în propriile mâini'. Norocul a fost de partea lui, deoarece, din fericire, în zonă a găsit un magazin rusesc de unde și-a procurat toate cele necesare pentru o masă tradițională românească: Pentru mine nu există masă de Crăciun fără sarmale, așa că ele au fost prioritare. Am pregătit și niște piftie șiii… chiftele!', a declarat Nicolai.

 

 

 

În cele mai bine de două săptămâni petrecute pe tărâm american, Nicolai, Monica și cei doi superbi copii ai lor, Ilona și Iancu, s-au plimbat zi-lumină, luând la pas muzeele, câteva piețe (una dintre marile plăceri ale lui Nicolai), dar și multe dintre locurile unde s-a filmat Twin Peaks: cascada Snoqualmie, Ronettes Bridge și celebra cafenea. La finalul vacanței, cele două familii s-au despărțit cu regret, cu atât mai mult cu cât cumnații din America vor duce dorul preparatelor gătite de Nicolai. De altfel, cumnatul său l-a rugat pe Nicolai să-i gătească niște porții suplimentare, ca să mai aibă „rezerve' o vreme. Dar cine nu ar fi făcut la fel?

 

Oana Pantazi

Foto: Arhiva personală

 

 

 

 

 

Biografiile Vedetelor
Fii la curent cu tot ce se întâmplă cu vedetele tale favorite

Află totul despre vedetele din România, dar și despre celebritățile internaționale: biografii, carieră, filmografie, discografie si viață personală.

Revista VIVA!
Revista VIVA!
Newsletter