Noi dezvăluiri despre disputele dintre Johnny Depp şi Amber Heard

Publicat pe

Johnny Depp şi Amber Heard divorţează după doar 15 luni de căsătorie, iar despărţirea lor este extrem de mediatizată.

 

depp2

 

Încet-încet apar informatii despre relaţia lor, precum cea referitoare la mâna pe care Johnny Depp si-a rupt-o anul trecut, incident care ar fi avut loc în timpul unei dispute între cei doi. Johnny şi Amber se aflau în Australia, actorul filmând atunci pentru „Piraţii din Caraibe', iar în cursul unei altercaţii a lovit cu pumnul într-un perete şi şi-a rupt mâna. A trebuit să revină în America pentru a se opera, iar filmările s-au oprit pentru mai mult de o lună. Producătorii au negat la momentul respectiv faptul că Johnny Depp ar fi fost rănit pe platourile de filmare.

 

În timp ce Johnny Depp este apărat de fosta lui familie care îl descrie drept un bărbat liniştit şi iubitor, afirmaţiile lui Amber începusera să fie din ce în ce mai mult puse la îndoială.

 

Sfatuită de avocaţii săi, Amber a reacţionat şi a inceput să povestească ce s-a întâmplat între ea şi Johnny Depp în perioada căsătoriei. Lovită cu telefonul în ochi, Amber nu s-ar fi aflat pentru prima oară pusă în situaţia de a suporta violenţa fizică şi psihică din partea soţului său.

 

„Amber încearca să obţină prematur o înţelegere financiară punând accentul pe violenţă', a comentat reprezentantul actorului.

 

Foto: Hepta

Biografiile Vedetelor
Fii la curent cu tot ce se întâmplă cu vedetele tale favorite

Află totul despre vedetele din România, dar și despre celebritățile internaționale: biografii, carieră, filmografie, discografie si viață personală.

Revista VIVA!
Revista VIVA!
Newsletter