Era Francesco. Prima și ultima mea întâlnire cu Papa Francesco. Salutul lui era, de fapt, la revedere, dar noi nu știam / Reportaj de Paște, la Vatican

Plimbarea lui, printre noi, avea să fie ultima.

Dar noi nu știam.

Nu vreau și nu pot să spun adio, pentru că Papa Francesco va fi mereu cu noi.

Am un amalgam de emoții și îmi roiesc atâtea idei prin cap, într-un mod atât de haotic, încât vă jur că-mi vine foarte greu să le așez pe hârtie. Am spus hârtie. Vedeți, deja am folosit un clișeu și fix asta mi-am propus să fac… Să nu vorbesc despre Papa Francesco în clișee. Că pe astea sigur le-ați citit deja, până acum!

RECOMANDAREA NOASTRĂ:

Povestea carnețelului negru al lui Nicușor Dan. A apărut cu el la PRO TV, iar la Antena 1 a dezvăluit ce scrie în el și cine i l-a oferit

Papa Francesco este, pentru mine, singura persoană pe care o recunosc drept life coach. Nu cred în autori care scriu cărți motivaționale, nu cred în citate furate și răstălmăcite de autorii mai mult sau mai puțin anonimi ai internetului, nu mă pot lăsa influențată de influenceri și nu cred în oamenii care fac meseria de sfătuitor pe și pentru bani.

Cel mai iubit dintre pământeni. Pentru mine. Papa Francesco ne-a învățat cea mai importantă lecție a omenirii: bunătatea. Și, pentru asta, eu îl numesc singurul life coach de pe Planetă. Pentru că nu am mai văzut pe nimeni, niciodată, care să ne învețe bunătatea, dezinteresat. Și ne-a arătat și calea prin care să devenim mai buni. Sau căile. Multe. Căutați să citiți și veți găsi. Căile pe care le putem găsi singuri, în sufletul nostru. Și ne-a spus mereu că suntem bineveniți să ne punem contra curentului dacă scopul nostru este de a face o faptă bună sau dacă punem bunătatea pe primul plan.

RECOMANDAREA NOASTRĂ:

Cu ce se ocupă Dragoș Sprînceană la reședința lui Donald Trump de la Mar-a-Lago: "Ultimul meu eveniment a strans 1,2 milioane de dolari"

Știți ce este cel mai important? Papa Francesco ne-a lăsat să fim fix așa cum vrem noi să fim, dar să fim buni. Iar asta nu știu dacă o mai poate face vreo față bisericească, vreodată.

Pope Francis went to the Basilica of Santa Maria Maggiore

Vezi galeria foto

Duminica Paștelui. Prima și ultima mea întâlnire cu Papa Francesco

Sunt ani buni de când mi-am dorit să merg la Vatican, de Paște, dar nu am reușit să mă organizez niciodată. Și mereu am spus, lasă că merg anul viitor, lasă că vor mai fi ocazii. Doamne, nu! Nici nu mai vreau să gândesc așa… Vreau să trăiesc aici și acum, pentru că nu știm când, ce și dacă mâine va mai fi. E una dintre lecțiile pe care le-am învățat în Piazza San Pietro, când nici măcar nu știam că Papa Francesco va reuși să vină la slujbă.

Așadar, pe 30 decembrie, cu o zi înainte de Revelion, m-am hotărât și mi-am rezervat o cazare… cam scumpă. Am tot continuat să caut și hotel și bilete de avion, de zeci de ori, de sute de ori, pe cuvânt, uneori de trei ori pe zi, și luasem în calcul să renunț, din cauza costurilor ridicate. Deh, cei care mă urmăresc pe social media știu că merg foarte des în Italia și pe low budget în adevăratul sens al cuvântului. Eram deja amărâtă și nervoasă că nu voi ajunge nici anul ăsta de Paște, la Vatican… Și iată că fix când voiam să renunț, cu vreo zece zile înainte de plecare, am reușit să găsesc o cazare la un preț mai convenabil. Și se mai ieftiniseră și biletele de avion cam cu 20% și am zis: gata, merg! Prea mult îmi doream!

Am fost singură… duminică, la ora 10.30, am ajuns în Piazza San Pietro… printre ultimii, cred. M-am trezit într-o mare de vreo 50 de mii de oameni, dar fără să mă simt solitară deloc.

Nu știa nimeni nimic despre eventuala participare a lui Papa Francesco. Pentru că nu confirmase. Cu o zi înainte toate ziarele din Italia au redat declarațiile lui, în care spunea că-și dorește să participe la Slujba de Paște, dar nu era nicio certitudine. Însă noi am sperat… Așa cum el ne-a îndemnat mereu să facem. Să sperăm. Și a venit! A venit pentru slujba Urbi et Orbi, fiind întâmpinat ca întotdeauna… Într-o mare de urale și de aplauze, cel mai frumos zgomot de încântare pe care l-am auzit în viața mea!

La Roma plouă mai mereu de Paște. De data asta nu. Am stat în Piazza San Pietro sub un cer senin, clar, cu un soare aproape dogoritor, ale cărui raze parcă își propuseseră să ne îmbrățișeze pe toți, de la mic la mare. De la mic la mare, de orice nație, de orice culoare, de orice sex, purtând oricare steag la vedere sau în suflet. Fie catolici, fie ortodocși, sau de alte religii. Credincioși, cu toții.

Îmi este foarte greu să aștern în cuvinte atmosfera din piața Vaticanului, pentru că, adesea, emoțiile, trăirile, sentimentele, depășesc granița vorbelor. Dar asta m-a impresionat cel mai mult. Oameni adunați din toate colțurile lumii, uniți într-un suflet: cu speranța de a-l vedea și de a-l asculta pe Papa Francesco. Oameni civilizați, care nu se înghesuiau, nu se împingeau, nu au cauzat probleme și care, mai presus de toate, au găsit un limbaj comun: al credinței și al speranței. Vă mai spun doar atât: mi-au dat lacrimile de multe ori, ba chiar am plâns pe bune, uitându-mă în jur. Uitându-mă cât de privilegiați suntem cu toții, acolo, într-un moment solemn. Un moment pe care îl vom păstra în sufletele noastre pentru eternitate.

Papa Francesco, singur în Piazza San Pietro, de Paște, în 2020, anul pandemiei

Eu nu pot să uit… Noaptea de Înviere, 27 Martie 2020. Ploaie, întuneric, Papa Francesco singur, în veșminte albe, rugîndu-se în Piazza San Pietro, o piață complet goală și tristă, cum nu fusese niciodată. Rugându-se pentru omenire, pentru noi toți, într-o perioadă neagră a istoriei, în care în Italia mureau o mie de oameni pe zi. Am imaginile cu el, singur, mergând agale, fără să schițeze vreo grimasă, dar plin de speranță și rugându-se pentru noi, tipărite în minte ca și cum aș fi fost și eu acolo, cu el. Sunt imaginile durerii, dar și imaginile speranței.

Stând acum să mă gândesc, și imaginile din duminica asta, a Paștelui, sunt tot imaginile durerii și imaginile speranței. Dar Papa Francesco nu s-a mai gândit nicio clipă la durerea lui, ci doar la speranța noastră. Îți mulțumesc că m-ai dus în piață – sunt ultimele cuvinte pe care el le-a spus infirmierului său personal, înainte să închidă ochii. A plecat cu gândul la noi.

Salutul lui era, de fapt, la revedere

…nu ne-am fi așteptat nicio clipă să avem parte de o plimbare cu papamobilul, iar Papa să vină printre noi, să ne salute și să ne binecuvânteze. Mai cu seamă că am putut lesne vedea că starea lui de sănătate era una șubredă. Cu greu a putut să ne spună, de la balcon… „Cari fratelli e sorelle, Buona Pasqua!' (n.r. Dragi frați și surori, Paște fericit!). M-a luat plânsul, iar. Îmi curg lacrimile pe tastatură, pur și simplu, pentru că nici acum nu îmi vine să cred că am avut privilegiul de a trăi acest moment de încărcătură unică. De a fi acolo. De a fi la Vatican, la câțiva metri de Papa Francesco, France, cum îi spun italienii în semn de prietenie, la ultima lui plimbare printre noi, pământenii.

Eu cred că el a știut… Și salutul nu a fost salut, ci a fost la revedere. Și el a vrut să plece după o ultimă întâlnire cu noi, să plece așa cum a și venit, în aplauzele și uralele noastre.

Luni. Ziua Romei. Ziua în care Papa Francesco…

Nu era încă 10 dimineața. 21 aprilie, Ziua Romei. Toată lumea se pregătea pentru evenimentele acestei mari sărbători, Natale di Roma… Citta Eterna a împlinit, acum 2778 de ani. Și, brusc, toată lumea s-a oprit: Papa Francesco e morto! E știrea care a amuțit o planetă întreagă.

Și din care nu ne-am revenit nici acum…

Eu nu mi-am revenit.

Pentru că nu va mai fi nimeni ca el.

Niciodată.

Acum, este rândul nostru să mergem la Papa Francesco.

La Basilica Santa Maria Maggiore, acolo unde își odihnește sufletul veșnic.

Sau să îl purtăm în suflet mereu.

Și, mai ales, să fim buni.

Pentru că Santo Pandre doar asta își dorește.

Cel mai nou VIDEO

Urmărește-ne pe Google News