Prima imagine cu a doua fetiță a Gabrielei Cristea. I-au ales deja și numele

Publicat pe

Gabriela Cristea a publicat în mediul online prima imagine cu fetița ei, mezina familiei. Operația de cezariană a decurs bine, mămica și fetița sunt bine din punct de vedere medical. Prezentatoarea TV și Tavi Clonda au și ales numele bebelușei. 

Gabriela Cristea a născut duminică, 17 martie, într-o clinica privată din București, prin cezariană. Ea a adus pe lume o fetiţă, intervenţia chirurgicală decurgând foarte bine.

Vedeta a postat în mediul online o fotografie în care apare alături de fetiţa ei, căreia i-a pus numele Iris, şi a scris următorul mesaj: „De azi, primăvara, pentru noi, înseamnă Iris. Mulţumim echipei  pentru grija pe care o purtaţi mămicilor şi bebeluşilor. Totul a decurs perfect atât pentru mine, cât şi pentru bebe Iris. O primăvară însorită tuturor şi mulţumim pentru toate mesajele şi gândurile bune.

 

Înainte de a merge în sala de operaţii, Gabriela a postat, pe contul ei de Instagram, o fotografie în care se află pe patul de spital, alături de care a scris un mesaj prin intermediul căruia îşi anunţa fanii că mai este puţin până când va naşte: „Suntem pregătiţi pentru marea întâlnire. #maiepuţin.

 

Biografiile Vedetelor
Fii la curent cu tot ce se întâmplă cu vedetele tale favorite

Află totul despre vedetele din România, dar și despre celebritățile internaționale: biografii, carieră, filmografie, discografie si viață personală.

Revista Viva
Revista Viva