Rareș Cojoc pare să traverseze o perioadă mai liniștită după divorțul care a ținut multă vreme atenția publicului. De ziua sa de naștere, la 37 de ani, dansatorul a fost surprins în compania unei tinere alături de care a petrecut întreaga seară, într-un club din Capitală. Mai mult, sărbătoritul le-a prezentat-o părinților săi, iar la finalul petrecerii, i-a oferit un buchet de flori.
CITEȘTE TOATĂ REVISTA VIVA DE MAI, GRATIS, AICI
Cuprins
După despărțirea de Andreea Popescu, mama celor trei copii ai săi, Rareș Cojoc a traversat una dintre cele mai mediatizate perioade din viața personală. Divorțul celor doi a generat numeroase reacții și a ocupat prima pagină a publicațiilor mondene luni la rând. Între timp, însă, lucrurile par să fi intrat într-un echilibru, iar dansatorul dă semne că privește cu optimism către un nou capitol. Apariția sa la aniversarea de 37 de ani, în compania unei tinere cu care a fost extrem de apropiat pe parcursul întregii seri, alimentează speculațiile potrivit cărora Rareș și-ar reface viața sentimentală.
Rareș Cojoc, în ipostaze tandre alături de o tânără misterioasă în club, de ziua lui
Rareș Cojoc și-a sărbătorit ziua de naștere într-un local din București, avându-i aproape pe părinți și pe câțiva dintre cei mai apropiați prieteni. Pe tot parcursul serii, de unde nu au lipsit preparatele gourmet, șampanie Dom Perignon și tortul cu artificii, atenția celor prezenți a fost atrasă de tânăra superbă, îmbrăcată într-o rochie neagră multă, cu spatele gol, care l-a însoțit pe dansator și care a stat în permanență în apropierea lui.
Cei doi au petrecut mult timp împreună, au dansat și au schimbat gesturi de apropiere care nu au trecut neobservate (FOTO AICI), conform imaginilor surprinse de paparazzii cancan.ro. Atmosfera a fost una relaxată, iar Rareș s-a bucurat de fiecare moment al aniversării sale, înconjurat de persoane importante din viața lui.
Un detaliu care a atras atenția a fost faptul că tânăra le-a fost prezentă inclusiv părinților dansatorului, iar cele două cupluri au dansat alături pe ringul de dans. Gestul poate fi interpretat ca un semn al apropierii dintre cei doi, mai ales că prezența ei nu a părut deloc întâmplătoare în contextul unei reuniuni atât de personale.
Gestul făcut de Rareș Cojoc la finalul serii
După orele petrecute în club, Rareș și însoțitoarea sa au ieșit din local. Înainte de plecare, dansatorul i-a oferit un buchet de flori, un gest care a completat seria momentelor speciale surprinse pe parcursul serii.
Cei doi au mai rămas câteva minute împreună în fața localului, discutând și așteptând mașina. Tânăra a plecat însă singură spre casă. Chiar dacă și-au continuat drumul separat la finalul nopții, apropierea dintre ei a fost evidentă pe durata întregii aniversări.
Pentru Rareș Cojoc, aniversarea din acest an pare să fi marcat nu doar împlinirea unei noi vârste, ci și începutul unei perioade în care zâmbetul și buna dispoziție au revenit în prim-plan. Iar prezența tinerei care i-a fost alături de-a lungul serii lasă loc multor întrebări despre natura relației dintre cei doi.
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/2026/06/001-cover-5-scaled.jpg)
Rareș Cojoc spune că nu a fost vina lui că a divorțat de Andreea Popescu
În urmă cu ceva timp, Rareș Cojoc vorbea deschis despre divorțul de Andreea Popescu, mama celor trei copii ai săi, și susținea că a făcut tot ce i-a stat în putință pentru a salva căsnicia. Dansatorul mărturisea că nu el a fost cel care și-a dorit separarea și că a luptat pentru relație chiar și atunci când lucrurile dintre ei s-au răcit, în special de dragul copiilor. Mai mult, acesta declara că sentimentele sale nu dispăruseră în momentul rupturii, însă relația s-a încheiat după ce fosta sa parteneră s-a distanțat.
„Nu sunt de vină. Nu s-a terminat din cauza mea, nu. Așa cum apropiații mei știu, eu am luptat foarte mult pentru relația asta în momentul în care lucrurile s-au răcit între mine și Andreea, am luptat crezând deopotrivă că aș putea să o pierd, însă am luptat pentru că nu aș fi vrut niciodată să îmi reproșez sau copiii să îmi reproșeze că nu am făcut tot ce mi-a stat în putință să salvez această căsnicie.
M-am raportat la căsnicie și ca la o cruce, știu că poate sună puțin ciudat, sună ca ceva împovorător, chiar dacă căsnicia nu ar trebui să fie ceva împovorător, este o cale, însă cred că nu putem să ne dăm jos de pe acea cruce atunci când ne este greu, la primul impuls. La mine, iubirea față de ea nu se consumase. Așa este (n.r.: ea s-a distanțat și s-a rupt relația lor)', a mărturisit Rareș Cojoc în podcastul lui Cătălin Măruță.
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/2026/06/rares-cojoc-intro1.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/2026/06/img-4.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/2026/06/colaj-foto-2026-04-01t134724.345-1.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/2026/04/ilinca-vandici-1-1-1.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/2026/04/77-2.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/12_3ce1b323a1d5a1c1d30a84195f6c6cea.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/72_dc66c8e36d37cb1aea3c11d61f6dd787.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/77_52b9ebb0bd6ee4374f93dcc1948b3ad4.jpg)
:quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/28_a97092f985a91053ea9f520205f46aff.png)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/12_67115334e384ea336d739546d42196da.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/2026/05/index-1.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/2026/05/77-1.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/2026/05/anisia-gafton-intro.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/2026/05/alessandra-stoicescu-intro.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/2026/05/colaj-foto-2026-05-20t113441.145-1.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/2026/05/colaj-foto-2026-05-20t113441.145-1.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/2026/05/chef-richard-4.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/42_2af45e4f0652a07f251086a1c99b0ddb.jpg)
:quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/77_5bbe8ac27d97afff57d508dc48e7914b.png)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/77_499e27b10bb9d3f8f42daa10eed319c1.jpg)
:quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/75_b6580545d526e18866e6cd5bcd720360.png)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/18_577db334d0df5decc09cfbe62d81f7c0.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/18_8319a077ec47cac7116b57894fdeda79.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/18_9a55730b213d7ac233d49ac0c3b01bc6.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/18_ea94fd846d70242d8e41f22503fc20d8.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/53_ff1d20c9e8bed6b568e1264e81012412.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/53_29c2ae036535400a484dd2da9e1b01e1.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/53_01762376d245b4ff485e10b33ea8c6e5.jpeg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/53_23d19b40b633cd38c6c5f7fb9418e96e.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/38_3f0557fd0175e249b957dad1a5fe6442.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/38_ea8234e255c28bbbd554b3ea232c580d.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/38_7e5cd0728adfc4e32f3578c834e1a772.jpg)
:quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/17_898bdefd007925a2794211f854ef4eea.png)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/17_61a27c52c24e278e85136efdb9e1899a.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/17_b4e7c0c9e5aacc9ad03b9a4ae367afaa.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/17_52265816f307df670129d35cc4db6d26.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/2_94c569ba1e7766cb4aa81dea863bf187.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/2_e8e2f6532c22ffdf1d9624718eb3dfcb.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/2_14f3381e0510a317c2238fc7756e68d5.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/2_ee545d3cb1c607c145eb06539864d541.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/2_1f71b467a2cc1d02edefbeb962e413a3.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/2_caed2eb2412b7f823fd1af1738b255d5.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/2_7e797ea75d81f3a36377ff4fa392f775.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/2_d5f53a984070dbe7eb586a9e3ce5c651.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/67_4eaae3f4b895c836e27107ff5da28175.jpeg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/67_47a893d533490b5797036d914e877944.jpg)
:quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/67_ea70aeab3d0634ac44d1f33b59bc2974.webp)
:quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/67_06b021d0ecd396f042c9021966b8e151.webp)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/42_bebe3b277c1c1099207bb6dba69e2b3b.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/42_3722210d4332e9b3c8b4645313748886.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/42_31112d81c71838968c48e6ff175b2d84.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/47_04d7e30b8ba0906143f20ad19c95f06f.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/47_795015e705791cc4d3926983b9a5efa3.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/47_ae0e9bb8dacc980eb5de835bf546e63a.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/47_70989b8fa0d5cb52ec2f1411a36ea0e6.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/2026/05/hepta_8155136-1-scaled.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/2026/04/colaj-lora.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/2026/05/marina-tapusa-intro.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/2026/05/65656.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/43_75904e47a06c75cc749894ed9bcb50d4.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/43_237568c959702e9003e7a898eb82b8bd.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/43_6f4b7976ce15a4327257d584cc171c38.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/43_090017b5e97097b0fa68b5de9531d92a.jpg)
:quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/39_bc40b7b33ceeef8623fb52527e5a94bb.png)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/39_23ff572ebd5a015941a1125c8ae46e96.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/40_13e1079e154a645a5c44193532d3eb42.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/40_57978a91b5e2750c497624f2cb584139.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/66_cd42240193576504f30d9c3b9a9958c5.jpeg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/66_6c5f6ce18d6ae13e503561db5daae867.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/66_cdeefbdbf6bcdb8151dacb182dd2f870.jpeg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/66_7f13208c79d57d65a03fe37075aee032.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/58_8704a155d1aa76a91bd47d054dede1bb.jpg)
:quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/58_d0899fdbfea7460a79e0878ce3039059.webp)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/59_5597cdaa1891684a3483323c4fbd11b1.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/59_c06c659abb7142bfb0105358da478953.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/23_f27f16fea33835eca9e2f6aebf1017a0.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/23_0abdd484ee5e18794d491f01f427fab4.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/23_081a7170a69826e4c3e0a124b8f563e3.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/23_fc3c781d1915ce2357237781f213dad5.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/60_9cf21e29230a903e2c98cec4044943a7.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/38_3f0557fd0175e249b957dad1a5fe6442.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/51_36856fb7df7608a87b5dc71705d716b8.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/46_93ebaaa9b8ee1b190985f22e3853309e.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/41_b26f14062f8c6d0f02a82724596b2cbc.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/41_f53416abdf438b250c81051aa9107b05.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/41_b34111863da680310f6730e0859293d2.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/44_4cd31172d718aa274e800641c6b54566.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/44_30fefe76482fdf4d766efa80461612de.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/44_963d23da33eb0f785dfd42f669d7f4e3.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/44_eee55daa696ce26df1c74fdb972835a1.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/61_ec192f51114f10f4b8c5befb41a33cad.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/61_cf4c5eac602d0313154ac1fad4731a98.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/61_ff7382b6cd4901bcfb04d365da6c87fd.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/61_42b5f55169222554d39f0c8a39cef2d6.jpg)