Ricky Martin și Iulia Vântur, moment emoționant la concertul starului latino, din București: "Îl iubesc!". Ce compliment i-a făcut artistul când a îmbrățișat-o

.

Concertul susținut de Ricky Martin la București a fost unul dintre cele mai așteptate evenimente muzicale ale anului și a adunat mii de fani, dar și numeroase vedete din România. Printre acestea s-a aflat și Iulia Vântur, care a avut parte de o întâlnire memorabilă cu superstarul internațional, chiar în culisele show-ului. Cei doi nu sunt la prima întâlnire, Iulia a cântat în deschiderea concerului lui Ricky Martin, în Dubai.

CITEȘTE TOATĂ REVISTA VIVA DE NOIEMBRIE, GRATIS, AICI

Ricky Martin a revenit în România cu un concert care a electrizat publicul din Capitală. Artistul puertorican a oferit un spectacol intens, plin de energie, emoție și hituri care au marcat generații întregi. Show-ul a fost urmărit nu doar de mii de fani, ci și de numeroase personalități din lumea mondenă, care au venit să-l vadă live pe unul dintre cei mai apreciați artiști internaționali. Printre invitații din public s-a numărat și Iulia Vântur, care nu s-a limitat doar la rolul de spectator. Vedeta a ajuns în culisele concertului, acolo unde s-a reîntâlnit cu Ricky Martin, la exact un an după ce a cântat în deschiderea concertului său din Dubai. Cei doi s-au îmbrățișat, iar artistul i-a oferit Iuliei un autograf pe braț și un compliment care a emoționat-o vizibil.

iulia-vantur-1iulia-vantur-1

Ricky Martin și Iulia Vântur, moment emoționant la concertul starului latino din București

Despre această reîntâlnire specială, Iulia Vântur a vorbit deschis într-o postare amplă și extrem de personală pe rețelele de socializare, unde a explicat ce înseamnă Ricky Martin pentru ea și cât de mult a contat această experiență. Cei doi nu doar că s-au îmbrățișat ca doi prieteni vechi, dar starul latino i-a șoptit Iuliei la ureche: „Ești frumoasă”, compliment care a emoționat-o teribil. De altfel, Iulia a profitat de ocazie pentru a obține de la Ricky Martin și un autograf pe braț.

Citește și: Cum a ajuns Iulia Vântur să cânte în deschiderea concertului lui Ricky Martin, idolul ei din adolescență: „Unul dintre cei mai frumoși oameni pe care i-am cunoscut. M-a impresionat…’

Citește și: Iulia Vântur îi e recunoscătoare lui Salman Khan pentru că a crezut în talentul ei muzical: „Mi-a spus mereu că am voce potrivită eroinelor din filme'. Cât de mult au ajutat-o sfaturile lui în cariera din India / EXCLUSIV

„Dacă mă cunoști, știi că îl iubesc pe Ricky Martin. Iată povestea mea… glisați până la capăt. Ricky Martin este mai mult decât un artist pentru mine, este dovada că visele devin realitate atunci când le vrei din toată inima, cu sinceritate și credință. L-am vizualizat, l-am simțit, am știut în inima mea că ÎNTR-O ZI voi avea șansa să-l întâlnesc pe scenă, prin muzica mea. Am scris-o pe cer, am semnat pentru ea și s-a întâmplat.

Anul trecut, când am cântat în deschiderea spectacolului său, în Dubai a fost un moment important pentru mine personal, mai mult decât profesional. Am simțit puterea manifestării mele. Asta mi-a dat încrederea să am încredere în instinctul meu, asta m-a făcut să înțeleg încă o dată că suntem într-adevăr creatorii propriei noastre vieți.

Alege cu atenție ceea ce manifești. Și crede, crede în tine, în puterea Forței Supreme. Exact după un an am avut bucuria să-l reîntâlnesc pe Ricky Martin, în țara mea – România. A ars scena din București, a făcut oamenii fericiți. Asta e misiunea unui artist adevărat.. pentru a aduce bucurie, pentru a face oamenii să simtă! Mulțumesc, Ricky Martin, pentru una dintre cele mai frumoase experiențe din viața mea!”, a scris Iulia Vântur pe contul său de socializare.

„Pentru mine, el este nr. 1 în topul performerilor”

La finele anului trecut, Iulia Vântur cânta în Dubai, în deschiderea concertului lui Ricky Martin, și ulterior a povestit pentru VIVA! cum a amprentat-o întâlnirea cu idolul adolescenței sale.

„Eu sunt fan Ricky Martin din adolescență. Pentru mine, el este nr. 1 în topul performerilor. Prietenii mei știu cât de mult îmi place și îl admir. În urmă cu un an, am zburat din India în Spania să-l văd cântând live. L-am întâlnit la diverse gale, prin lume, însă m-am bucurat că m-a cunoscut în rolul de artist. Concertul pe care l-am ținut în show-ul lui Jason Derulo a fost apreciat și mi-a adus această șansă de a cânta, mai târziu, și în show-ul lui Ricky Martin. Pas cu pas se construiește totul. Tot ce am făcut în această viață m-a ajutat. Cariera de prezentator în comunicarea cu publicul, în concerte, muzica în teatru și actorie etc.

Momentul întâlnirii cu Ricky Martin a fost foarte emoționant pentru mine, m-a încurajat înainte de show, am vorbit și după show. A fost foarte prietenos, cald și foarte supportive, m-a făcut să mă simt parte din acea echipă. Plus că mi-a dat o îmbrățișare caldă cât să o țin minte toată viața (râde) Simțeam că este un om bun dinainte să-l cunosc și e cu adevărat minunat. Iar ca performer… este senzațional. În istoria mea pe scenă, acesta va rămâne mereu un moment special, de suflet”, ne-a povestit Iulia Vântur.

 
Cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Citește în continuare
Biografiile Vedetelor
Fii la curent cu tot ce se întâmplă cu vedetele tale favorite

Află totul despre vedetele din România, dar și despre celebritățile internaționale: biografii, carieră, filmografie, discografie si viață personală.

Revista VIVA!
Revista VIVA!
Buton