Roxana Ciuhulescu divorţează după 10 ani – „Uneori și poveștile de dragoste se încheie, așa cum este și cazul meu”

Publicat pe

Roxana Ciuhulescu a anunţat astăzi pe pagina sa de Facebook că divorţează după un mariaj de 10 ani. Prezentatoarea Tv este căsătorită cu Mihai Ivănescu, împreună cu care are o fetiţă.

 

Între cei doi este o diferenţă de vârstă de 15 ani, iar în momentul căsătoriei Roxana ne mărturisea că „Mihai este omul care mă echilibreaza, care m-a maturizat şi alături de care vreau sa-mi petrec restul zilelor'.

 

Acum, cei doi au hotărât să se despartă, punând pe primul loc binele fetiţei lor. Motivul divorţului este, după spusele Roxanei, lipsa comunicării intre parteneri.

 

„Drumul meu a luat o altă direcție, decât direcția lui Mihai. Când doi oameni nu se mai înțeleg și nu pot găsi o cale comună de comunicare, e mai bine să se despartă, decât să arate copilului lor latura nefericită a vieții familiale.

 

În consecință, după 10 ani, am decis împreună să punem punct căsniciei. În ce mă privește,  îmi voi continua viața, dedicându-mă creșterii fetiței noastre și hobby-urilor cu și fără motor care mă definesc ca persoană.

 

Acestea sunt singurele declarații pe care le dau despre acest subiect. În speranța că îmi va fi respectat dreptul la viată personală, rog toți colegii din presă să înțeleagă că am dreptul la intimitate.

 

Vă doresc sa aveți parte de tot ce nu puteți cumpăra cu bani: sănătate, fericire și dragoste.', a scris Roxana.

 

 

Biografiile Vedetelor
Fii la curent cu tot ce se întâmplă cu vedetele tale favorite

Află totul despre vedetele din România, dar și despre celebritățile internaționale: biografii, carieră, filmografie, discografie si viață personală.

Revista VIVA!
Revista VIVA!
Newsletter