Ruby, la trei ani după ce a participat cu iubitul la Asia Express: „Mi-a fost puțin rușine”

Publicat pe

În sezonul doi al concursului „Asia Express', Ruby și iubitul ei Robert au ajuns până în finală. Cuplul, deși a trecut prin momente dificile în timpul emisiunii, a devenit și mai unit, dovadă că cei doi trăiesc o frumoasă poveste de dragoste de mai bine de opt ani.

Invitată la Podcastul lui Damian Drăghici, Ruby și-a amintit de participarea la emisiunea Asia Express: Drumul elefantului, în 2019, alături de iubitul ei Robert Grigoriță. Echipa lor a reușit să ajungă până în finala concursului, câștigând locul doi, după liderii Oase și CRBL: „nu e așa cuminte cum a apărut la televizor. Nu putea să fie și el nebun cât mine, că la urmă ne luam la bătaie pe acolo. Eu sunt un temperament vulcanic, o drama queen. Așa mi se părea în Asia Express, că mi-ar spune ceva în alt fel decât e în realitate. Când am văzut la televizor ce băiat bun era el, mi-a fost puțin rușine', a comentat artista.

Ruby a devenit cunoscută după ce a lansat piesa „Stinge lumina', acum nouă ani, și care a ajuns la 20 de milioane de vizualizări pe YouTube. În videoclip, artista apare lângă un dansator tânăr, cel care a devenit, ulterior, și partenerul ei de viață. Experiența de la Asia Express, deși a fost una dintre cele mai bogate și mai dificile pe care le-au întâlnit, le-a sudat și mai mult relația. Fiind persoane discrete cu viața lor intimă, participarea la concurs le-a adus mai multă notorietate și expunere în spațiul public.

De unde vine numele de scenă Ruby

De mic copil, Ruby, pe numele ei adevărat Ana Claudia Grigore, și-a descoperit dragostea față de muzică, cu atât mai mult cu cât unchiul ei i-a spus că va deveni actriță și cântăreață. Numele de scenă a fost primul pas la care s-a gândit când a intrat în industria muzicii. Vedeta s-a inspirat după artistul Kaiser Chiefs, cel care interpretează piesa Ruby: „am avut norocul să-i văd fix la un concert în perioada aia', și-a amintit artista la podcast.

Poți urmări podcastul integral pe YouTube.

Biografiile Vedetelor
Fii la curent cu tot ce se întâmplă cu vedetele tale favorite

Află totul despre vedetele din România, dar și despre celebritățile internaționale: biografii, carieră, filmografie, discografie si viață personală.

Revista VIVA!
Revista VIVA!
Newsletter