S-a luptat cu cancerul și acum organizează nunta! Rona Hartner îmbracă de două ori rochia de mireasă

Publicat pe

Rona Hartner s-a luptat luni de zile cu cancerul. Și acum face tratament, însă artista e preocupată acum de un eveniment important din viața ei: nunta. Va face două evenimente, unul în Franța și unul în România!

Suferă chiar de la începutul acestui an, când a aflat că trebuie să se opereze de urgență. Rona Hartner a urcat pe masa de operație în februarie, iar apoi a plecat la tratament în străinătate. Acum, ea a decis să facă nunta cu cel care îi este alături și la bine, și la greu. Au o relație pură până la nuntă. Iată că în toamnă va avea loc evenimentul.

„Pe 5 octombrie nunta civilă pe Coasta de Azur, pe 7 cununia religioasă la Sfântul Mina din București. Dacă e bal, bal să fie”, a scris Rona în mediul online.

Amandoi au copii din relații anterioare, după cum a declarat acum ceva timp cântăreața.

„El are un copil din prima căsătorie. Eu am o fetiţă. Mi-aş dori mult să adoptăm, în Franţa nu e o problemă. Dacă o să facem un copil după căsătorie, foarte bine. Dacă nu, aş vrea să adoptăm. E complicat să adopţi ca mamă singură', a declarat Rona Hartner ]n urm[ cu mai multe luni.

S-a luptat cu cancerul și acum organizează nunta! Rona Hartner îmbracă de două ori rochia de mireasăS-a luptat cu cancerul și acum organizează nunta! Rona Hartner îmbracă de două ori rochia de mireasă

Rona Hartner, declaraţie-şoc: „Mulţi oameni m-au îngropat deja!'

Rona Hartner primește lovitură după lovitură. În plin tratament pentru cancerul de colon, descoperit în urmă cu puțin timp, artistei i-a mai fost descoperită o boală gravă: embolia pulmonară. Rona urmează acum încă un tratament, în Franța, și îi anunță pe cei care „au îngropat-o deja’ că va trece și peste acest hop.

„Sunt foarte ascultătoare. Îmi pare rău că facem emisiuni virtual că vreau să vin mereu în România. Foarte mulţi oameni din presă m-au îngropat deja, nu este cazul. Tratamentul mi-a afectat vasele de sânge şi de asta am făcut embolie pulmonară. Era pericol să mor în avion, dacă aş fi venit în România. Cu un tratament special în două săptămâni se va rezolva problema. Nu este grav. Lumea când aude se sperie, dar la mine este vorba doar de un singur vas de sânge şi mi s-a sugerat ca două săpămâni să nu iau avionul. La celelalte concerte din România voi cânta. O să văd cu ce vin', a  spus Rona Hartner la Antena Stars.

Foto: Facebook 

dinpopor.ro
Biografiile Vedetelor
Fii la curent cu tot ce se întâmplă cu vedetele tale favorite

Află totul despre vedetele din România, dar și despre celebritățile internaționale: biografii, carieră, filmografie, discografie si viață personală.

Revista VIVA!
Revista VIVA!
Newsletter