Ce sacrificii a făcut Nicoleta Luciu pentru a-și salva mama dintr-o căsnicie abuzivă: „Mama mea avea o tristețe mare pe chip, copleșitoare. Atunci mi-am dat seama că nu se merită”

.

Nicoleta Luciu a explicat recent ce sacrificii a făcut pentru a-și salva mama dintr-o căsnicie abuzivă. Pentru ea, a fi alături de mama sa a însemnat mai mult decât sprijin emoțional, a însemnat asumarea unor responsabilități și decizii dificile încă de tânără, pentru a-i oferi libertatea de a trăi fără frică. Vedeta a vorbit deschis despre momentele când tristețea femeii care i-a dat viață îi apăsa sufletul și despre cum a învățat că uneori cel mai mare act de iubire este să te implici și să fii curajos.

VEZI ȘI ACEST VIDEO VIVA!:

CITEȘTE TOATĂ REVISTA VIVA DE FEBRUARIE, GRATIS, AICI

Nicoleta Luciu a vorbit deschis despre copilăria marcată de tensiuni și despre decizia de a-și ajuta mama să iasă dintr-o căsnicie care o făcea nefericită. Vedeta a explicat ce a determinat-o să își asume responsabilități de la o vârstă fragedă și ce lecție importantă a învățat din acea perioadă.

Nicoleta Luciu familieNicoleta Luciu familie

Citește și: Nicoleta Luciu regretă că are doar patru copii: „Păcat că familia mea nu este mai numeroasă, dar sunt patru exemplare extrem de frumoase și cu care mă mândresc”

Ce sacrificii a făcut Nicoleta Luciu pentru a-și salva mama dintr-o căsnicie abuzivă

Nicoleta Luciu a vorbit deschis despre copilăria sa și despre momentele grele prin care a trecut familia ei. Ea a povestit că a decis, încă de tânără, că trebuie să își ajute mama să iasă dintr-o relație care o făcea nefericită.

Hotărâtă să își ajute mama, vedeta a ajuns la concluzia că poate să o susțină financiar, astfel încât să nu mai fie nevoită să rămână într-o căsnicie abuzivă. A fost un pas important, dar și o responsabilitate pe care și-a asumat-o încă de tânără.

„Mama mea avea o tristețe mare pe chip… indiferent cum se aranja, indiferent că zâmbea o secundă, avea o tristețe copleșitoare. Și atunci mi-am dat seama că nu se merită, avem o viață, putem să ne întreținem părinții și separat.

Așa era atunci. Nu era seară să nu alerge vreuna pe scările blocului să scape. Noi n-am mâncat bătaie. Pe noi nu ne bătea, cum vedeam la alții cu furtunul de la mașina de spălat sau cu cureaua. Pe noi nu ne-au bătut o dată. Doar mama cred că mi-a tras vreo două păruieli, când am descoperit banii pe care îi pusese deoparte să își ia perdele.

Am mai făcut greșeli că m-am pus în locul părinților mei… eu m-am pus în postura tatălui sau a mamei mele… și nu am avut curajul să le spun în față anumite lucruri. A fost o perioadă în viața mea în care trebuia să scap de ceva și nu am reușit să scap pentru că mi-a fost frică să mă duc la ei. Și greșim foarte mult, foarte mult. Trebuie să avem curajul să le spunem părinților în față pentru că, de multe ori, ei sunt salvarea noastră!', a mărturisit vedeta în podcast-ul „Gând la Gând cu Teo'.

Citește și: De ce s-a retras Nicoleta Luciu din televiziune și nu a mai acceptat proiecte TV când a devenit mamă: „Mi s-a părut că am reînviat. Asta mi-am dorit foarte mult'

Cum și-a ajutat vedeta mama

Vara trecută, Teo Trandafir a povestit cum Nicoleta Luciu și-a salvat mama din coșmarul pe care l-a trăit alături de tatăl ei. Vedeta a făcut economii ani de zile pentru a-i oferi mamei o viață liniștită, departe de abuz și suferință.

„Să zic ceva ce nu știe multă lume. Tu ești unul dintre oamenii pe care îi iubesc cel mai mult în viața asta, pentru că te-am văzut sacrificându-te într-un hal… Eram la mare, îți mai amintești, și erai singura care nu mânca nimic… Eu mâncam crenvurști… tu nu mâncai crenvurști… Încercam să îți dau, nu acceptai! Tu mâncai…asta (n.r.: arată un baton nutritiv ieftin). Ai făcut efortul acesta pentru mama ta. Tu nu mâncai nimic ca să îi faci mamei tale o casă… pentru că mama ta era într-o situație foarte, foarte urâtă în casă și singurul tău scop era să-ți salvezi mama. Și am ieșit la masă cu mama ta, și e frumoasă, și e așa cum ți-ai dorit tu', a spus Teo Trandafir atunci, la podcast-ul Nicoletei Luciu.

Citește și: Elena Gheorghe a suferit enorm în copilărie, din cauza kilogramelor în plus: „Rămâi cu niște pitici pe creier cu care trebuie să te lupți toată viața, dacă nu rezolvi problema la timp”. Ce dietă ține acum pentru a se menține / EXCLUSIV

„Nici nu am crezut că Teo Trandafir poate veni la ziua mamei mele, pentru că știu că, în perioada aia, ea te iubea foarte, foarte, foarte mult și a fost șocată să te vadă…. Dar știi că am reușit să îi iau casă… mamei', a precizat și Nicoleta Luciu.

Nicoleta Luciu: „Când știam că trebuie să ajungă tata acasă, ascundeam cuțitele și toporul'

În urmă cu ceva timp, Nicoleta Luciu a dezvăluit că îi era mereu teamă că tatăl ei ar putea să o lovească pe mama sa. Când știa că părintele său trebuie să ajungă acasă, ea ascundea orice obiect cu care acesta ar fi putut să o rănească pe mama ei.

„Când știam că trebuie să ajungă tata acasă, ascundeam tot ce credeam că ar putea folosi ca să o lovească pe mama, cum ar fi cuțitele și toporul. Ne retrăgeam fiecare în camera lui, nici lecțiile nu mai puteam să le facem. Îmi era foarte frică de el.

N-am simțit niciodată dragostea de tată. N-a știut să ne ofere o îmbrățișare sau să ne spună o vorbă bună, numai în înjurături ne ținea. Dacă nu ar fi alcoolic, ar fi un om extraordinar', povestea Nicoleta Luciu în trecut, în emisiunea lui Cătălin Măruță, potrivit Libertatea.

Sursa foto: Facebook/ Instagram

 
Cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Citește în continuare
Biografiile Vedetelor
Fii la curent cu tot ce se întâmplă cu vedetele tale favorite

Află totul despre vedetele din România, dar și despre celebritățile internaționale: biografii, carieră, filmografie, discografie si viață personală.

Revista VIVA!
Revista VIVA!
Buton