Scandal la Teatrul de Operetă. Actorul Adi Nour a fost concediat brusc, iar instituția invocă „presiunea unui deficit bugetar”: „S-a hotărât că nu mai sunt de folos” / Reacțiile colegilor de breaslă

.

Scandal la Teatrul Național de Operetă şi Musical „Ion Dacian”. Adi Nour, actor talentat și cu vechime în domeniu, a fost concediat brusc, decizie care a stârnit reacții de revoltă din partea colegilor de breaslă și nu numai. În replică, instituția invocă „presiunea unui deficit bugetar semnificativ”, pentru a justifica măsurile luate.

CITESTE TOATA REVISTA VIVA! DE MAI, GRATIS, AICI!

Adi Nour este actor, muzician și dansator de step, cariera sa profesională cuprinde numeroase roluri în teatru și film. Este absolvent de Actorie la Facultatea de Teatru din cadrul Universității „Dunărea de Jos' din Galați și al unui master de jazz la Universitatea Națională de Muzică București.

adrian-nouradrian-nour

Citește și: Ilie Bolojan a decis să taie sporurile pentru condiții vătămătoare în sistemul bugetar. Cu cât vor fi plătiți cei ce lucrează în condiții periculoase

Scandal la Teatrul de Operetă

Decizia demisiei bruște a fost anunțată de Adi Nour, pe pagina sa de Facebook, arătându-se complet surprins de modul în care s-a încheiat colaborarea cu instituția.

„Sunt în 8 spectacole la Operetă. Sau, mai bine zis, eram.. S-a hotărât că nu le mai sunt de folos. Citez: „După o analiză atentă a direcțiilor repertoriale ale stagiunii viitoare, instituția a decis să nu procedeze la reînnoirea contractului individual de muncă”. De ce, tovarăşe conducător, am numai 10 pe linie la toate evaluările şi publicul pare că mă place?! Vă aştept la spectacolele altor instituții. Acolo chiar am roluri principale şi nu mi-e ruşine să ies la aplauze, sunt regizate de regizori şi nu de basişti mediocri care habar n-au de teatru… Mult succes colegilor în stagiunea viitoare! Urmează o „direcție repertorială” de vis,' se arată în mesajul postat de Adrian Nour pe rețele de socializare.

Citește și: Cum arată casa părăsită a lui Călin Georgescu, aflată pe cel mai înalt deal din România. De ce a ajuns o ruină: „Nu veneau aici decât rar, nu prea intrau în vorbă cu cei de pe aici'

Val de reacții după concedierea lui Adi Nour

Decizia instituției a stârnit revoltă în rândul colegilor de breaslă și nu numai. Multe voci din lumea artistică au condamnat concedierea, considerând-o nedreaptă și lipsită de respect față de contribuția profesională a actorului.

„Adi Nour a fost concediat de la Operetă. Pentru că… Să fie clar: Adi Nour nu e doar un nume din distribuții. Este un actor care a contribuit, prin talent și seriozitate, la construcția musicalului în România. Paris, mon amour, Romeo și Julieta, Rebecca, My Fair Lady, Mamma Mia, Shrek, Fantoma de la Operă. Le-a făcut pe toate cu autenticitate și forță. Iar acum este penalizat pentru asta.

Concedierea lui nu este despre reguli sau constrângeri bugetare, ci despre frustrare. Despre o instituție care, incapabilă să creeze, preferă să taie. Care, în lipsă de viziune, confundă loialitatea cu supunerea și creația cu disciplina de partid.

„Noua Operetă'? Un titlu pretențios pentru un proiect care trăiește din reluări fără vlagă și copiază, stângaci, ceea ce alții au făcut deja cu sens. Noul nu se face cu mâini goale și capete plecate, ci cu curaj, muncă și oameni ca Adi – exact cei care sunt, acum, îndepărtați.

Realitatea e simplă: Fără artiști ca Adi Nour, Opereta nu poate face nimic memorabil. Fără Operetă, Adi poate crea în continuare. Și o va face. Iar publicul va merge acolo unde e valoare – nu acolo unde se mimează instituțional competența. Cu respect pentru cei care muncesc cu adevărat și cu dispreț pentru cei care doar administrează golul.

P.S. Eu nu prea ies cu atitudini de acest fel. De fapt, nu am făcut-o niciodată. Nici pentru a ma apăra pe mine însumi. Dar acum nu m-am putut abține', se arată în mesajul postat de regizorul Răzvan Ioan Dincă.

O reacție a venit și din partea lui Cornel Ilie de la VUNK.

„Sper că, la un moment dat, Adi Nour va ajunge la conducerea instituției care acum spune ca nu mai are nevoie de talentul lui imens. Și pe lângă talent, este și unul dintre cei mai disciplinați, punctuali și profesioniști artiști pe care i-am întâlnit până acum. Cineva, acolo, la teatrul de operetă nu se pricepe nici la artiști și nici la oameni', a transmis Cornel Ilie.

Actorul Lari Georgescu îl cunoaște pa actor de ani buni și i-a transmis un mesaj emoționant pentru a-l încuraja.

„Lucrez cu Adi Nour în spectacole încă din 2012. Este un exemplu de profesionist: dedicat, apreciat de public și confirmat, fără tăgadă, de unii dintre cei mai buni artiști din domeniu cu care a colaborat. Talentul și seriozitatea lui sunt incontestabile. Când un artist valoros e îndepărtat sub astfel de pretexte, e clar că nu arta decide, ci altceva. Publicul te iubește, colegii te respectă, iar asta nu poate fi concediat', a transmis actorul.

Actrița Ioana Sihota l-a comparat pe Adi Nour cu „Michael Jackson al musicalului în România'.

„Adi Nour este Michael Jackson al musicalului în România. Ce văd aici este peste puterea mea de înțelegere. Am rămas fără cuvinte…. Un artist, actor, solist, dansator de step, comediant, profesionist desăvârșit, caracterial de punctual și într-o disciplină de fier a craft-ului său, iubitor al frumosului, CREATOR și… OM ca Adi este o pierdere imensă din orice loc de pe pământ, nu doar dintr-o instituție.

Adi, dragul meu, îmi ești inspirație, model, coleg, și Bill al meu forever! Toata lumea te așteaptă cu ardoare în atâtea locuri, just answer the phone', este mesajul transmis de artistă.

Citește și: Nicușor Dan spune că măsurile draconice pregătite de guvernul Bolojan vor lovi toate categoriile, inclusiv privilegiații: „E ca o boală. Toată lumea va plăti'

Citește și: Dorian Popa a cerut-o în căsătorie pe iubita lui, Andreea, la mai puțin de un an de când formează un cuplu. Cum arată inelul de logodnă: „Artă'

Instituția invocă presiunea „unui deficit bugetar'

Aseară, instituția a transmis un comunicat de presă cu precizări privind scandalul izbucnit recent.

„Teatrul Național de Operetă și Musical „Ion Dacian' precizează că încetarea la termen a contractului individual de muncă al domnului Adrian Nour se datorează exclusiv structurii actuale de posturi, aflate sub presiunea unui deficit bugetar semnificativ. În acest context, pozițiile permanente sunt rezervate artiștilor care pot asigura prezența continuă pe întreaga durată a stagiunii.

Implicarea domnului Nour în multiple proiecte externe a creat, punctual, dificultăți de sincronizare a repetițiilor și a reprezentațiilor. În consecință, rolurile pe care le-a interpretat în ultimele stagiuni au fost adaptate disponibilității sale, fără restricții din partea instituției — nu ne dorim sub nicio formă să îngrădim dezvoltarea artistică a colectivului nostru. Totuși, în urma unei analize interne minuțioase, am ajuns la concluzia că este necesar să diminuăm un fenomen care este în detrimentul instituției și care nu prezintă echitabilitate față de ceilalți membri ai compartimentului artistic.

Începând cu stagiunea 2025-2026, domnul Adrian Nour își va putea continua activitatea la TNOMID prin contracte artistice punctuale, conform Legii nr. 8/1996 privind drepturile de autor și drepturile conexe. Această formulă contractuală oferă flexibilitate ambelor părți, permite teatrului să răspundă rapid nevoilor repertoriale, iar artistului să-și gestioneze portofoliul de proiecte.

Publicul rămâne în centrul deciziilor noastre. Stagiunea viitoare va include producții noi, semnate de regizori specializați în teatru muzical, cu distribuții echilibrate între artiști consacrați și tineri interpreți', a transmis Teatrul Național de Operetă și Musical „Ion Dacian'.

Sursa foto: Facebook

 
Cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Citește în continuare
Biografiile Vedetelor
Fii la curent cu tot ce se întâmplă cu vedetele tale favorite

Află totul despre vedetele din România, dar și despre celebritățile internaționale: biografii, carieră, filmografie, discografie si viață personală.

Revista VIVA!
Revista VIVA!
Buton