Shakira – schimbare dramatică de look: “Roșcatele se distrează mai mult!”

Publicat pe

Faimoasă nu doar pentru voce, ci și pentru stilul său exotic de dans, blonda și apetisanta Shakira are milioane de fani în lumea întreagă și orice piesă a ei intră direct în topurile de specialitate. Artista a făcut însă, recent, o schimbare dramatică de look, iar coama ei de păr blond și ondulat, un fel de trademark personal, are acum culoarea focului.

 

Shakira și Gerard Piqué

 

Citește și: Jeremy Meeks – De la închisoare direct pe catwalkurile de modă

Shakira este nu doar una dintre cele mai bine cotate cântărețe la ora actuală, ci și o artistă cu o viață personală de invidiat. Povestea de dragoste dintre Shakira (40) și Gerard Piqué (30) durează de mai bine de 7 ani, frumoasa cântăreață columbiană dăruindu-i fotbalistului spaniol doi copii superbi, Milan și Sasha. Artista obișnuiește să-și răsfețe fanii cu poze de familie, dar și cu instantanee de making-of de la filmările pentru videoclipurile sale.

 

Shakira, alături de Nicky Jam

 

Vezi și: Cum a fost la ședința foto cu Brigitte Sfăt – VIDEO

Recent, fanii Shakirei au avut însă o mare surpriză, artista postând pe unul dintre conturile sale de socializare două fotografii în care apare total schimbată, pentru că, într-adevăr, o culoare nouă de păr îți poate schimba fizionomia în totalitate. Pletele blonde ale artistei au devenit arămii, schimbare ce o face destul de greu de recunoscut în prima fază. Cântăreața a ținut să-și justifice noua culoare a părului în fața fanilor printr-o glumă: „Roșcatele se distrează mai mult!”, explicând apoi că se află pe platoul de filmare a videoclipului piesei „Perro Fiel” alături de cântărețul Nicky Jam, cu care colaborează, videoclip care apare pe noul ei album, „El Dorado”.

 

 

 

Fanii săi au complimentat-o pentru schimbarea de look îndrăzneață și i-au spus artistei că arată la fel de bine și cu părul roșcat. Puțini își aduc aminte însă că nu este prima oară când Shakira are părul roșcat.

 

Shakira la 13 ani, înainte de a își vopsi părul.

 

E adevărat că asta se întâmpla acum 18 ani, când aceasta, brunetă de la natură, înainte de a face tranziția la blond, culoare care a consacrat-o, dar și la muzica în limba engleză, a fost o perioadă roșcată. Nu știm dacă noul ei look este doar temporar, însă culoarea părului său este mai puțin importantă, bunetă sau roșcată, artista rămâne cea ale cărei „Hips Dont lie',  Shakira… Shakiraaa.

 

 

Oana Pantazi

Foto: Hepta, Instagram

Biografiile Vedetelor
Fii la curent cu tot ce se întâmplă cu vedetele tale favorite

Află totul despre vedetele din România, dar și despre celebritățile internaționale: biografii, carieră, filmografie, discografie si viață personală.

Revista VIVA!
Revista VIVA!
Newsletter