Silviu Purcărete s-a retras, cu scandal, de la premiile UNITER. Premiile UNITER de anul acesta sunt precedate de o controversă generată de nominalizarea regizorului Andriy Zholdak, la categoria „Cel mai bun regizor”. Regizoarea Carmen Lidia Vidu a semnalat că Andriy Zholdak s-ar face vinovat de un comportament abuziv asupra altor actrițe, motiv pentru care a cerut retragerea acestuia. Alături de Zholdak era nominalizat și Silviu Purcărete, care, în mod suprinzător a ales să se retragă de bună voie din cursa UNITER. Iată care au fost motivele invocate de regizor!
CITEȘTE REVISTA VIVA! DE FEBRUARIE, GRATIS, AICI!
Silviu Purcărete s-a retras, cu scandal, de la premiile UNITER. Imediat ce au fost anunțate nominalizările pentru premiile UNITER au început controversele referitoare la artiștii propus. Regizoarea Carmen Lidia Vidu a semnalat că printre cei propuși pentru cea mai bună regie se află și Andriy Zholdak, pe care l-a acuzat de comportament abuziv asupra unor actrițe. Alte nemulțumiri cu privire la lista nominalizaților pentru „Cea mai bună regie” a fost absența cu desăvârșire a regizoarelor. În ultimii 30 de ani, doar 3 femei au fost nominalizate la categoria „Cea mai bună regie” la Premiile UNITER. Este vorba de regizoarele Carmen Lidia Vidu, Cătălina Buzoianu și Anca Bradu care au și câștigat râvnita distincție.
Carmen Lidia Vidu a trimis o solicitare la UNITER prin care a cerut retragerea lui Andriy Zholdak de la premiile UNITER. Acest gest a fost precedat și de retragerea premiului pentru întreaga activitate ce urma să fie acordat lui Alexandru Repan, deoarece actorul a fost colaborator al Securității. Cel mai surprinzător gest a venit din partea marelui regizor Silviu Purcărete, 72 de ani, care a transmis că se retrage de bunăvoie din competița UNITER pentru „Cea mai bună regie”.
Silviu Purcărete s-a retras, cu scandal, de la premiile UNITER
Silviu Purcărete a transmis o scrisoare către UNITER, în care declară că se retrage din cursa pentru „Cea mai bună regie”. Regizorul simte că nu este dorit printre nominalizați din cauza vârstei sale înaintate.
„Dragi colegi,
Odată demascat, cum aflu, că am 72 de ani, că sînt de parte bărbătească, ca să nu mai pomenim, Doamne fereşte, şi de alte beteşuguri incorecte politic, mi-am dat şi eu seama că nominalizarea mea pentru un premiu de regie este în răspar cu aşteptările unor tineri confraţi şi surori şi generatoare de agitaţie şi indignări.
Mulţumind adînc celor cinci membri ai juriului pentru «rătăcirea» de a mă fi înscris pe lista candidaţilor la premiu, vă rog sa luaţi în considerare retragerea mea dintr-o competiţie pe care nu mi-am dorit-o şi nu mi-o doresc neapărat şi care provoacă atîta amărăciune şi parapon.
Se ştie că în vremuri grele, cu resurse de hrană împuţinate, mamiferele bătrîne sînt îndepărtate şi sacrificate pentru salvarea exemplarelor tinere, iar noi trăim, într-adevăr, vremuri grele.
Spre împăciuire şi armonie, propun ca, în locul candidaturii mele, juriul sau chiar Senatul însuşi să desemneze pe unul din tinerii sau, mult mai corect, pe una din tinerele leoaice ale regiei românești.
Nimic ironic, doar respect pentru vocea Naturii!„
Carmen Lidia Vidu, despre Andriy Zholdak: „Acest regizor care pălmuiește actrițe”
Regizoarea Carmen Vidu a tras un semnal de alarmă asupra faptului că UNITER l-a nominalizat la categoria „Cea mai bună regie” pe regizorul Andriy Zholdak, despre care a declarat că s-ar face vinovat de compoprtament abuziv.
„Nu pot să nu mă întreb care e mesajul juriului și a UNITER-ului de a valida un regizor care pălmuiește actrițe și de a ignora complet regizori-regizoare de 30-40 de ani? Silviu Purcărete – 72 de ani; Declan Donellan – 69 de ani; Andriy Zholdak – 60 de ani; Radu Afrim – 54 de ani', este postarea regizoarei Carmen Vidu.
Reacția lui Carmen Lidia Vidu la retragerea lui Silviu Purcărete
În ceea ce privește retragerea lui Silviu Purcărete, regizoarea Carmen Lidia Vidu a declarat că petiția ei nu-l viza pe marele regizor.
„Nu vreau să se înțeleagă că am ceva cu seniorii. Nu asta a fost ideea. Eu am vorbit despre ideea unui monopol, a unei singure voci. M-am referit la lipsa femeilor de pe lista nominalizărilor. Eu am îndemnat spre o deschidere față de regizorii tineri și regizoarele tinere, dar fără să excludem seniorii. Tocmai de aceea aș vrea să pun totul pe o hârtie, să îmi pun ideile în ordine. Nu aș mai vrea să fiu interpretată greșit.„, a declarat aceasta pentru Fanatik.