Cum merge afacerea pe care și-au deschis-o Silviu Țolu și Lili Sandu în luna martie și ce spune fostul manechin despre viața lor de familie: ”Eu sunt mai calm. Lili e cea pătimașă, cu spirit latin, ”sangre caliente” / EXCLUSIV

.
Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

Silviu Țolu și Lili Sandu au o viață profesională încărcată și agitată, dar prioritatea este fiul lor, Thomas, pe care îl răsfață, dar îl și educă atent, cu implicare maximă. Într-un interviu pentru Viva.ro, Silviu ne-a vorbit, mândru, despre moștenitorul lui în vârstă de șase ani, care se pregătește să meargă la școală, despre relația cu frumoasa lui parteneră de viață și, nu în ultimul rând, despre afacerea pe care și-au deschis-o împreună în luna martie.

CITEȘTE TOATĂ REVISTA VIVA DE APRILIE, GRATIS, AICI

L-am întâlnit pe Silviu Țolu la un eveniment monden special, organizat de Netflix: premiera serialului Berlin, din celebrul univers Casa del Papel, cu îndrăgitul actor Pedro Alonso în rolul principal. Evenimentul a avut loc la Muzeul Național al Țăranului Roman, iar la cocktail au participat persoane publice, influenceri și jurnaliști din toate domeniile.

diiadiia

Acolo, într-o atmosferă care parcă ne-a transpus în superbul oraș Sevillia, cu muzică și decoruri specifice Andaluziei, partenerul de viață al lui Lili Sandu, model și influencer, ne-a vorbit, zâmbitor, despre viața lui frumoasă de familie. Iar cel mai mult am discutat despre fiul lui, Thomas, dar și despre afacerea pe care el și vedeta tv au deschis-o de curând. Un business care, din fericire, merge foarte bine, în ciuda vremurilor tulburi din punct de vedere economic și nu numai pe care le trăim.

Bună, Silviu! Ne bucurăm să te vedem în această seară cu iz de Andaluzia. Ce faci? Știu că tu cu Lili sunteți foarte ocupați, mai ales în ultimul timp, de când aveți și o afacere, pe lângă toate celelalte proiecte…


Încercăm să fim flexibili, în funcție de treburile, obligațiile și drumurile fiecăruia dintre noi. De regulă, eu îl duc la grădiniță pe Thomas, pentru că mama lui trebuie să ajungă la emisiune. Apoi, îl ia ea de la grădiniță, deci ne împărțim cu sarcinile astfel încât să fie bine pentru toată lumea (râde). Azi, de exemplu, eu am venit la acest eveniment frumos, iar Lili și Thomas au făcut un picnic și se distrează de minune. 

Citește și: Reportaj din Reșita, orașul natal al lui Cristi Chivu, prin ochii jurnaliștilor italieni. Amintiri cu tatăl antrenorului și anecdota care „spune tot’ despre el: „Toți credem asta!’

Cum e Thomas la șase ani, în comparație cu tine când aveai vârsta aceea?

Îl place enorm să petreacă timp afară din casă, așa cum îmi plăcea și mie. Vine de la grădiniță cu gândul să iasă mai repede din casă. Aleargă foarte mult și se joacă, exact cum făceam și eu, cu bicicleta, cu mingea, cu fotbalul. Evident că el are parte de mai multe privilegii, vacanțe în străinătate, lucruri pe care noi nu ni le permiteam când eram mici. Dar computer am avut și eu la vârsta de șapte ani, să știți. Îl răsfățăm puțin (râde). Ne dorim să-i oferim tot ce e mai bun și frumos. 

Sunteți permisivi când vine vorba despre timpul petrecut în fața ecranelor? Cum decurg negocierile pentru accesul la tabletă, telefon și televizor?  

Nu e ușor. El nu are voie cu telefonul și cu tableta, dar ne vede pe noi. Și din păcate, petrecem destul timp cu ecranele în față, că muncim non-stop. Thomas, în schimb, nu are telefon și nici tabletă, dar se uită la desene animate. Are serialele lui favorite. Are totuși un program destul de strict, două zile pe săptămână se uită la desene, dar la bunici câteodată nu se ține cont de regulă.

Ce tip de personalitate are fiul tău, Thomas? Cum l-ai descrie în câteva cuvinte? 

E foarte ambițios și pătimaș în tot ceea ce face. Cred că a căpătat asta mai mult de la Lili, că eu sunt mai calm. Lili e cea cu spirit latin, 'sangre caliente'.

Silviu Țolu: 'Business-ul nostru a fost gândit să creeze în jurul lui o comunitate'

Aveți foarte multe activități atât pe plan personal cât și profesional. Mai aveți timp să vă întâlniți și cu prietenii voștri din când în când?

Da, ne facem timp, bineînțeles. Ieșim și cu prietenii noștri. Lili cu Ileana (nr. Ileana Lazariuc) se văd foarte des, vorbesc mereu, sunt cele mai bune prietene de foarte mulți ani.

V-ați deschis o afacere, de curând. O dovadă de curaj în vremurile acestea, aș spune eu. Felicitări! Cum merge?

Ne-am deschis de curând un business, un matcha bar, în luna martie. Merge bine, merge foarte bine. E un spațiu foarte drăguț, unde oamenii vin să iasă din rutina zilnică. Este un spațiu destul de mic, cu câteva mese înăuntru și câteva afară, dar a fost gândit să creeze în jurul lui o comunitate. Iar în paralel continuăm și celelalte proiecte, pe partea de influencing, unde treaba merge promițător.  

V-ați schimbat stilul de viață odată cu debutul acestei crize economice cauzate de conflictul din Orientul Mijlociu?

Nu pot să spun că aceste măriri de taxe și scumpiri au avut un impact atât de mare asupra familiei noastre. Dar nu sunt indiferent față de tot ce se întâmplă! În niciun caz, și îmi doresc să vină vremuri mai bune pentru toată lumea, să se trăiască mai bine în România.

Cum își menține Lili Sandu silueta

La 46 de ani, Lili Sandu are o siluetă superbă. Genele bune au și ele un cuvânt de spus, bineînțeles, dar vedeta ProTV face și multă mișcare, iar alimentația sănătoasă este un mod de viață pentru ea.

'Să știi că sunt într-o perioadă în care am lăsat-o mai ușor cu sportul, deși toată viața mea am făcut sport. Din cauza programului încărcat, nu prea mai am timp și energie să merg dimineața la sală, că eu atunci funcționez cel mai bine. Fac, în schimb, sâmbătă și duminică, kickboxing și orele astea mă „țin toată săptămâna. În schimb, Thomas zice: „Hai, mami, la fotbal! și de nu dau cu piciorul în minge… toată ziua. (râde) Mă ține și copilul în priză. În rest, sunt atentă la alimentație. Nu e o dietă, e un mod de viață pe care mi l-am stabilit de câțiva ani și singura chestie e că mai gust din bunătățile care se gătesc aici, pe platou, la Vorbește lumea. Sunt irezistibile. Dar, în general, încerc să păstrez un echilibru, că altfel m-aș îngrășa, e normal. În toate e nevoie de efort și disciplină', a povestit Lili Sandu într-un interviu acordat revistei VIVA în urmă cu ceva timp.

 
Cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Citește în continuare
Biografiile Vedetelor
Fii la curent cu tot ce se întâmplă cu vedetele tale favorite

Află totul despre vedetele din România, dar și despre celebritățile internaționale: biografii, carieră, filmografie, discografie si viață personală.

Revista VIVA!
Revista VIVA!
Buton