Ștefan Iordache, poveste tulburătoare de viață. A devenit actor după ce a picat la Medicină, a iubit pătimaș, a suferit enorm din dragoste și a regretat că nu a avut copii

CITESTE TOATA REVISTA VIVA! DE AUGUST, GRATIS, AICI!

Cuprins

1 Un destin artistic născut din întâmplare
2 De la contabil la „Cel mai iubit dintre pământeni'
3 Iubirea pierdută și marea dragoste: Mihaela
4 Ștefan Iordache, pasionat și de muzică

A fost un actor complex, capabil să treacă de la roluri dramatice la comedii, de la personaje istorice la figuri contemporane. A jucat în peste 80 de filme și a fost considerat „actorul-fetiș' al unor regizori precum Silviu Purcărete, Cătălina Buzoianu sau Șerban Marinescu. A fost Hamlet, Richard al III-lea, Titus Andronicus, dar și barmanul bramburit sau derbedeul cu suflet mare. În spatele aplauzelor, însă, se ascundea un om sensibil, cu o frică profundă de uitare și de singurătate. Iubea oamenii, dar se temea de dispariția din memoria lor. Spunea că nu se îmbată de la aplauze și deborda de simplitate.

Vezi galeria foto

Un destin artistic născut din întâmplare

Ștefan Iordache s-a născut pe 3 februarie 1941, într-o familie modestă din București, și a copilărit între Rahova și Calafat. Nimic nu părea să-l îndrepte spre scenă: timid, retras, fără antecedente artistice, a fost îndrumat de tatăl său să urmeze Medicina. A picat examenul cu nota 0.45, iar acel eșec l-a redirecționat spre Teatru, unde a fost admis printre ultimii, dar a absolvit printre primii.

„La anatomie, pregătisem foarte bine scheletul, organele interne şi circulaţia. Mi-a căzut urechea. Ce să scriu eu despre zgârciul ăla care creşte pe capul omului? Mă uitam pe pereţi, se uitau la mine toţi clasicii marxism-lenininsmului, din tablouri. Am fost notat cu 0.45, povestea actorul în cartea „Regele Scamator Ştefan Iordache', de Ludmila Patlanjoglu.

RECOMANDAREA NOASTRĂ:

Andrei Lemnaru își ia revanșa după infidelitatea Ellei Vișan, la bonfire-ul final. Cu ce ispită de la Insula Iubirii ar întreține relații intime în fața camerelor de filmat

Citește și: Andreea Berecleanu, despre începuturile sale în carieră: „Nu am știut că voi face jurnalism, calea mea ar fi fost alta, doar că destinul…’. S-a întreținut singură de la 19 ani, de când a plecat din casa părinților / EXCLUSIV

Ulterior, povestea cu umor spre ce meserie s-ar fi îndreptat dacă n-ar fi fost actor.

RECOMANDAREA NOASTRĂ:

Ce se întâmplă între Radu Vâlcan și concurenții de la Insula iubirii atunci când nu se filmează emisiunea: „Ne înarmăm cu răbdare, cu nervi, pentru că nu numai pentru mine, pentru toată lumea este foarte greu”

„Nu chiar ospătar, dar sigur patron de restaurant. Am încercat. Cine naiba o fi inventat cârciuma? Unul deştept din preistorie, care a văzut că doi nu au unde să bea un pahar, aşa că i-a chemat la el şi a cerut să fie plătit pentru asta. Prin 1990, am încercat să fiu patron. Am luat o firmă, împreună cu alţi prieteni ingineri, dar n-am ştiut să ne descurcăm. Aveam 5.000 de vaci şi multe altele, dar au murit multe animale, pînă când am vîndut-o lui Urzică, cel cu Coleus-ul, dacă-l mai ştii. Am luat, tot cu prietenii ăştia, pe la Obor, pe strada care se numea Kent – că acolo se găseau ţigări pe vremuri – o cârciumă, zisă „La Papa', după numele fostului patron. Dar n-a mers”, povestea actorul într-un interviu pentru ziarul Metropolis.

De la contabil la „Cel mai iubit dintre pământeni'

După eşecul de la admitere la Medicină, tatăl său, de profesie croitor, l-a angajat contabil la Cooperativa de croitorie Sporul', pentru că era bun la matematică. Din plictiseală, a intrat în brigada artistică, unde a fost distribuit de către actorul Costin Dodu în rolul vicepreşedintelui unităţii. Acesta l-a îndrumat, apoi, să dea la teatru.

S-a prezentat fără emoții în faţa comisiei de admitere de la Facultatea de Teatru, alcătuită din Ion Finteşteanu, Costache Antoniu, Ion Şahighian, Alexandru Finţi, cu două piese: „Boul şi viţelul' şi „Paşaportul sovietic'.

„Mă prezentasem îngrijit îmbrăcat: o haină scurtă, de-a lui tata; o cămaşă cu guler mare, pantaloni strâmţi, şosete «sing-sing», cu dunguliţe verticale, pantofi cu talpă groasă de cauciuc făcută din anvelopă. Eram înalt deşirat, cu o creastă de cocoş, à la Elvis Presley – tunsoarea modernă de atunci. Arătam foarte bine, după părerea mea. E drept, n-ar fi stricat să am şi-o cravată', povestea actorul cu haz.

A fost ultimul dintre cei 70 de candidaţi aflați pe lista celor admişi. La cursuri era timid și stătea în ultimul rând, nu vorbea, însă debutul pe scenă a fost fulminant, la Studioul „Casandra', în spectacolul cu piesa Ascensiunea lui Arturo Ui poate fi oprită', distribuit de profesorul său Dinu Negreanu. Aceea a fost una dintre cele mai frumoase perioade.

„În fiecare marţi, îmi invitam colegii la mine acasă, în Rahova: Irina Petrescu, Cornel Coman, Dionisie Vitcu, Valentin Uritescu, Valeriu Dogaru, Sandu Simionică, Leni Pinţea, Emil Boroghină, unde mama ne aştepta cu fasole bătută şi-un pahar de zaibăr de la tata-mare', povestea actorul.

Ștefan Iordache a jucat în peste 80 de filme și a interpretat zeci de roluri memorabile pe scenele teatrelor din România, într-o carieră care s-a întins pe aproape cinci. A fost premiat la festivaluri internaționale și a devenit o figură emblematică a cinematografiei românești. Dar cel mai cunoscut rol al său este cel din „Cel mai iubit dintre pământeni', titlu care pare să-i fi fost predestinat.

Iubirea pierdută și marea dragoste: Mihaela

Prima mare iubire a lui Ștefan Iordache a fost actrița Ileana Predescu, cu care a jucat în filmul său de debut. Relația lor s-a încheiat din cauza opoziției părinților ei, care nu acceptau un „copil de croitor'.

„Am primit o scrisoare, la început nici nu ştiam de la cine e. Îmi scria că îi e dor de mine şi că vrea să mă vadă. Faptul că cineva se îndrăgostise de mine, o actriţă cunoscută, cum devenise Irina Petrescu, m-a copleşit. Am iubit-o şi eu, atunci, pentru iubirea ei. Dar, ca într-o telenovelă caraghioasă, părinţii ei nu m-au vrut. Cu tatăl ei am avut câteva discuţii. Mi-a spus în faţă: ‘Cum îţi îmaginezi că eu, un doctor, o să-mi las fiica să se mărite cu un copil de croitor, cu un derbedeu?’. Încerca să-mi demonstreze că nu am nici un viitor, că sunt un nimeni. Dădusem nişte probe pentru filmul ‘Duminică la ora şase’. Pintilie mă asigurase că am luat rolul. Aveam parteneră pe Irina. După câteva zile m-a sunat asistentul lui să-mi spună că nu voi mai fi distribuit. Părinţii Irinei nu erau de acord”, povestea Ștefan Iordache în cartea „Regele Scamator Ştefan Iordache', de Ludmila Patlanjoglu.

A urmat o perioadă de instabilitate amoroasă, cu pasiuni intense. Totul s-a schimbat când a cunoscut-o pe Mihaela Tonitza, nepoata pictorului Tonitza, profesoară de teatrologie. A fost femeia care l-a echilibrat, l-a susținut și i-a devenit soție pentru tot restul vieții. Cuplul nu a avut copii, lucru pe care actorul l-a regretat profund, dar au împărțit o viață plină de afecțiune și respect reciproc.

Cei doi s-au întâlnit prin intermediul criticului George Banu, iar după doar câteva luni, între Ștefan Iordache și Mihaela Tonitza s-a înfiripat o poveste de dragoste profundă. Mai târziu, actorul avea să mărturisească că ea a fost șansa lui în viață – femeia care i-a adus echilibru, lumină și sens. Îi atribuia nu doar fericirea, ci și strălucirea profesională, conștient că întâlnirea lor nu fusese întâmplătoare.

Mihaela era o prezență rafinată, cu o personalitate puternică, capabilă să-l fascineze și să-l provoace intelectual. L-a ajutat să-și definească propriile drumuri, fără să-i umbrească vreodată destinul artistic. Deși era o femeie tenace, a ales să rămână în discreta lumină a maestrului, sprijinindu-l necondiționat în toate etapele vieții.

După dispariția lui, universul ei s-a prăbușit. A continuat să existe mai degrabă din demnitate decât din dorința de a merge mai departe. A vorbit rar despre durerea pierderii, păstrând tăcerea pentru cei apropiați. La înmormântare, pe coroana de flori, a scris un singur cuvânt: „Așteaptă-mă'.

Ștefan Iordache, pasionat și de muzică

Deși cunoscut în primul rând ca actor, Ștefan Iordache a avut o pasiune profundă pentru muzică, pe care a explorat-o cu aceeași intensitate ca teatrul. A colaborat cu artiști precum Sanda Ladoși, alături de care a lansat albumul „… între noi mai e un pas', cu piese compuse de Dan Iagnov și versuri semnate de Andreea Andrei și Eugen Rotaru. Vocea lui gravă și expresivă s-a potrivit perfect cu romanțele și cântecele de suflet, iar interpretările sale au fost adesea acompaniate de tarafuri autentice, evocând atmosfera boemă a Bucureștiului de altădată.

„Mi-a plăcut cîrciuma, mai corect spus. Într-o anumită perioadă, mergeam în cârciumi ca să observ oamenii, ca pregătire pentru un anumit rol. Plăcerea a fost să stau la şuete, pentru a comunica. Şi ca ieşire din starea rolului. Da. Îţi fac o mărturisire. Dacă aş lua viaţa de la început, nu ştiu dacă aş face la fel. Am avut şansa, dar şi neşansa unor roluri mari. Şansa este că am devenit apreciat, neşansa e că toate aceste roluri mi-au măcinat cumplit nervii. Dacă aş fi avut acum mintea de la 30 de ani, nu aş mai repeta acest drum, toate aceste roluri mari. Uită-te la colegii mei de generaţie, care-s ingineri sau doctori. Arată de parcă-s copiii mei. Eu joc teatru, pentru că nu ştiu să fac altceva! Dacă ştiam să montez prize, asta eram, electrician. Eu nu am dorit să devin mare actor, dar soarta, Dumnezeu m-a împins aici. Când am dat admitere la Medicină, am făcut vizita medicală la facultatea de teatru. Iar cînd am ieşit de acolo, mi-am notat într-un jurnal că niciodată nu aş vrea să trăiesc printre asemenea oameni. Dacă teatrul e inima mea, atunci află că inima mea a fost cucerită treptat, în timp. Hmmm, am senzaţia că Dumnezeu m-a luat de păr şi m-a tras în sus”, spunea marele actor pentru Metropolis.

Una dintre cele mai cunoscute piese rămâne „Să-mi cânți, cobzar', o romanță emblematică ce i-a consolidat imaginea de artist complet, capabil să transmită emoție nu doar prin replici, ci și prin versuri. Muzica era pentru el o formă de confesiune, o extensie a sensibilității sale, iar fiecare apariție muzicală era încărcată de autenticitate și nostalgie.

Ștefan Iordache s-a stins din viață pe 14 septembrie 2008, la Viena, după o luptă grea cu leucemia. A fost înmormântat la Gruiu, locul unde își găsise liniștea, cu onoruri militare.