Alexandru Ciucu, convins de Alina Sorescu să ţină dietă

Publicat pe

Alexandru Ciucu a fost sfătuit de soţia lui, Alina Sorescu, să acorde o mai mare atenţie regimului alimentar şi, în urma a două luni şi jumătate de dietă, a slăbit 15 kilograme.

 

Alexandru Ciucu Alina Sorescu Gopo

Designerul a urmat indicaţiile unui nutriţionist, şi-a reglat orarul meselor şi a revenit la forma fizică de odinioară, chiar mâncând pe săturate.

Din cauza stresului, a programului haotic şi a volumului mare de muncă din ultimii ani, ajunsesem la o singură masă pe zi, şi aceea din păcate după ora 21. Adică, un dezastru conform medicilor pe care i-am consultat, declară designerul.

Alexandru Ciucu a urmat, la început, un regim hipocaloric, renunţând la pâine, paste, orez, cartofi, ulei, dulciuri, seminţe şi alune prăjite. Singurele alimente permise sunt carnea slabă de orice natură (fiartă sau la grătar), ouă de prepeliţă şi lămâie. După această etapă, ai voie să mâncăm şi alte alimente până ajungi să consumi aproape orice. Este însă foarte important să respecţi orele şi cantităţile meselor. În orice caz, nu te simti niciodată înfometat', declară designerul.

Rezultatele nu au întârziat să apară. În doar zece săptămâni, designerul a slăbit 15 kilograme. Nu mi-a fost niciodată foame. Dimpotrivă, senzaţia generala a fost de saţietate', spune el.

 

 

Prima colectie Alexandru Ciucu pentru femei. Vezi cele mai frumoase creatii!

Biografiile Vedetelor
Fii la curent cu tot ce se întâmplă cu vedetele tale favorite

Află totul despre vedetele din România, dar și despre celebritățile internaționale: biografii, carieră, filmografie, discografie si viață personală.

Revista VIVA!
Revista VIVA!
Newsletter