Anca Serea şi Adi Sînă s-au căsătorit astăzi în faţa celor 4 copii ai lor

Publicat pe

Anca Serea şi Adi Sînă s-au căsătorit astăzi civil, avându-i alături pe cei 4 copii ai lor. Urmează ceremonia religioasă care va avea loc la Mănastirea Caşin.

 

Anca-Serea

 

Libertatea.ro a publicat primele fotografii de la cununia civilă la care Anca a purtat o rochie ivoire, în timp ce Adi a ales un costum negru, foarte elegant.

 

Înainte de a spune Da', Anca a mărturisit că îi vine să plângă, acelaşi lucru întâmplându-i-se şi lui Adi: „Aproape că mi-au dat lacrimile de fericire', a declarat artistul.

 

Deşi iniţial voiau să facă nunta în afara ţării, în cele din urmă s-au răzgândit. Astfel că, ei se vor cununa religios la Mănăstirea Caşin, unde au fost botezaţi şi copiii, ceremonia fiind oficiată de trei preoţi.

 

Noah şi David (n.r. – băieţii) mă vor conduce la altar, iar domnişoare de onoare vor fi fetele', a declarat Anca Serea pentru Libertatea.

Biografiile Vedetelor
Fii la curent cu tot ce se întâmplă cu vedetele tale favorite

Află totul despre vedetele din România, dar și despre celebritățile internaționale: biografii, carieră, filmografie, discografie si viață personală.

Revista VIVA!
Revista VIVA!
Newsletter