Anca Țurcașiu, schimbare de look după divorț. "Semeni cu Angela Similea, în tinerețe!". Unii dintre fani i-au făcut propuneri indecente

Publicat pe

Cei care o urmăresc pe Anca Țurcașiu pe rețelele de socializare spun că, la 50 de ani, cântăreața arată mai bine ca niciodată, iar cei mai îndrăzneți dintre ei i-au făcut propuneri indecente. Se pare că divorțul îi priește pentru că Ancuța, așa cum o alintă fanii, arată ca o puștoaică fericită, cu zâmbetul pe buze.

CITESTE TOATA REVISTA VIVA! DE IULIE, GRATIS, AICI!

Se spune că o femeie care își schimbă părul este pe cale să-și schimbe viața, iar în cazul Ancăi Țurcașiu se aplică această vorbă. Cu puțin timp înainte de divorț, artista și-a schimbat culoarea părului. A optat pentru o culoare mai deschisă decât cea pe care o poartă de ani mulți, iar fanii au fost încântați de alegerea ei.

Însă, după divorțul de Cristian Georgescu, după 22 de ani de căsnicie, Anca a apărut pe Instagram cu o altă coafură. De fapt, a renunțat să-și îndrepte părul și l-a purtat ondulat, așa cum îl are în mod natural. Urmăritorii ei au fost extrem de încântați de noul look și toți au fost de acord că, astfel, Anca pare o puștoiacă de 20 de ani. Unii dintre ei i-au și comentat că acum, la 50 de ani împliniți pe 8 mai, arată mai bine decât multe adolescente de 17-18 ani. Cineva chiar i-a spus că seamănă izbitor cu Angela Similea în tinerețe.

Cei mai îndrăzneți dintre fani i-au făcut Ancăi propuneri indecente, iar alții i-au mărturisit dragostea ce i-o poartă de mulți ani și au cerut-o în căsătorie. Evident, mesaje ignorate de Anca.

Anca Țurcașiu, schimbare de look după divorț. "Semeni cu Angela Similea, în tinerețe!". Unii dintre fani i-au făcut propuneri indecenteAnca Țurcașiu, schimbare de look după divorț. "Semeni cu Angela Similea, în tinerețe!". Unii dintre fani i-au făcut propuneri indecente

Cântăreața se reface emoțional după o căsnicie de-o viață și pentru fotografiile pe care le postează pe Instagram folosește des hashtagurile #alegeiubirea, #fiibunpepamant, dar și „Viața merge înainte”.

Anca Țurcașiu a divorțat după 22 de ani

Anca Țurcașiu și-a anunțat divorțul de bărbatul alături de care are un fiu, însă fără să dea prea multe detalii și făcând apel la liniște și decență din partea presei.

Am divorțat! Am divorțat de bărbatul pe care l-am ales să mi fie sprijin! Suflet pereche! In brațele căruia am crezut că voi imbatrani! Dar viața îți oferă lecții de învățat! Ne naștem să primim lecții! Merg mai departe cu fruntea sus, convinsă că sunt iubită de Dumnezeu și de voi și aștept de acum înainte liniște, echilibru, iubire, pace și armonie! Știu că cineva acolo sus mă iubește și voi avea parte de tot binele Pământului! Nu așteptați nimic de la mine!

Nu voi răspunde nimănui! Viața mea personală nu va fi expusă niciodată! Rămân demnă, optimistă și sigură că voi redeveni fericită și iubită! Sunt aici pe Pământ că să ofer iubire, bucurie și voi face asta până la sfârșit! Mulțumesc anticipat presei pentru liniște! Vă mulțumesc celor care mi-ați fost alături in această perioadă grea din viața mea! Vă mulțumesc mult! Fără voi n-aș fi putut!, a scris vedeta pe una dintre rețelele de socializare.

 
Biografiile Vedetelor
Fii la curent cu tot ce se întâmplă cu vedetele tale favorite

Află totul despre vedetele din România, dar și despre celebritățile internaționale: biografii, carieră, filmografie, discografie si viață personală.

Revista VIVA!
Revista VIVA!
Newsletter