O mai ții minte pe Andrea Zuckerman din Beverly Hills, 90210? Cum arată Gabrielle Carteris la 59 de ani: e total schimbată

Publicat pe

Beverly Hills este serialul pe care niciun adolescent nu-l rata în anii ’90! Cu toții urmăream evoluția personajelor și firul evenimentelor cu sufletul la gură! Cu siguanță, vă amintiți și de personajul Andrea Zuckerman, care era îndrăgostită lulea de Brandon Walsh, interpretat de carismaticul actor Jason Priestley. Cu toate că nu a fost chiar cea mai populară, cu siguranță, mulți se întreabă cum mai arată și ce mai face simpatica actriță. Iat-o pe Gabrielle Carteris la 59 de ani!

CITESTE TOATA REVISTA VIVA! DE IULIE, GRATIS, AICI!

Andrea Zuckerman s-a numărat printre personajele care nu au făcut nepărat furori, dar cu siguranță a știut să se facă remarcată la momentul respectiv, cu toate că apoi a intrat într-un con de umbră.

Vedeta, care avea 29 de ani când s-a dus la audițiile pentru serialul-fenomen, a mințit producătorii pentru a obține rolul: a spus că avea doar 21 de ani, astfel încât să poată interpreta rolul adolescentei de doar 16 ani. Ulterior, i s-a spus chiar că nu ar fi avut nicio șansă să primească acest rol dacă nu ar fi mințit la momentul respectiv.

Citește și: Cine este și cum arată soția lui Daniel Buzdugan.Sunt căsătoriți de 17 ani, dar Monica a reușit să rămână foarte discretă

‘Când am obținut rolul, un avocat mi-a spus că pot să semnez un contract și să trec o altă vârstă, atâta vreme cât am peste 21 de ani (vârsta majoratului în SUA, n. red.). Când s-a aflat vârsta mea reală, serialul deja începuse și personajul meu se conturase deja, era suficient de important ca să nu fiu concediată’, a povestit actrița.

Au trecut 30 de ani de atunci și toți actorii s-au schimbat, în special Gabrielle Carteris, care, precum s-a precizat era cea mai în vârstă dintre protagoniști. Ajunsă la 59 de ani, vedeta și-a schimbat total look-ul: este blondă, s-a tuns scurt, iar trecerea timpului a început să lase urme pe chipul său.

Citește și: O mai ții minte pe Adina, fetița de la Glina, care trăiește lângă groapa de gunoi?La 14 ani, a ajuns model internațional și va prezenta moda la New York

Cu toate acestea, se menține în formă, având o siluetă de invidiat.

Gabrielle Carteris este căsătorită de 28 de ani

În ceea ce privește viața personală, Gabrielle Carteris nu duce lipsă de dragoste. Vedeta are un mariaj de lungă durată, de 28 de ani cu Charles Isaacs, iar cei doi au împreună doi copii: Molly Elizabeth, în vârstă de 21 de ani și Kelsey Rose, în vârstă de 26 de ani.

În cel de-al patrulea sezon al serialului, Gabrielle era deja căsătorită și urma să devină mamă. Pentru că nu a vrut să ascundă sarcina și nici să renunțe la filmări, i-a cerut lui Aaron Spelling să schimbe scenariul pentru a fi gravidă și în film, potrivit libertateapentrufemei.ro.

Citește și: O mai ții minte pe Andrea del Boca, actrița din Perla Neagră?La 54 de ani arată perfect, după ce a dus o luptă acerbă cu kilogramele în plus!

Producătorul de film a dat curs cererii sale, astfel că și Andrea a rămas însărcinată. Însă, având în vedere că personajul interpretat de ea era în liceu, și-a atras numeroase critici odată cu vestea că este gravidă, însă și-a apărat vehement rolul: ‘Și oamenii inteligenți iau decizii greșite’, spunea vedeta în apărarea personajului ei, Andrea.

O mai ții minte pe Andrea Zuckerman din Beverly Hills, 90210? Cum arată Gabrielle Carteris la 59 de ani: e total schimbatăO mai ții minte pe Andrea Zuckerman din Beverly Hills, 90210? Cum arată Gabrielle Carteris la 59 de ani: e total schimbată

Sursa foto: Hepta

 
Biografiile Vedetelor
Fii la curent cu tot ce se întâmplă cu vedetele tale favorite

Află totul despre vedetele din România, dar și despre celebritățile internaționale: biografii, carieră, filmografie, discografie si viață personală.

Revista VIVA!
Revista VIVA!
Newsletter