Arnold Schwarzenegger a fost operat pe cord deschis! Care au fost primele sale cuvinte când și-a revenit

Publicat pe

Cel mai faimos erou al filmelor de acțiune, Arnorld Schwarzenegger (70), a suferit recent o operație pe cord deschis, dar, din fericire, „Terminator' a fost la fel de puternic ca personajele pe care le interpretează și și-a revenit în mod miraculos.

Arnold Schwarzenegger a fost operat pe cord deschis!

Arnold Schwarzenegger a fost operat pe cord deschis!

Conform presei de peste ocean, actorul australian și fostul guvernator al Californiei a dezvoltat complicații cardiace din cauza unei valve ce ar fi trebuit schimbată cu mai mult timp și a fost nevoie de o operație pe cord deschis, pentru înlocuirea acesteia.  Din păcate, actorul suferă de o malformație congenitală cardiovasculară, pe care a moștenit-o de la mama sa, iar de-a lungul timpului a fost operat de mai multe ori, pentru a-i fi înlocuită valva, ce necesită schimbarea într-un interval definit de timp.

Cu toate acestea, se pare că actorul a omis multă vreme să-și schimbe valva, pentru că aceasta îi fusese implantată în anul 1977. Daniel Ketchell, purtătorul de cuvânt al spitalului unde Arnold Schwarzenegger a fost operat pe cord deschis, a declarat: Această valvă care a fost schimbată în 1997 nu era menită să fie una permanentă și și-a depășit cu mult speranța de viață', așadar actorul a optat pentru o înlocuire de valvă mai puțin invazivă. Din nefericire,  în urma consultului medicii au luat decizia de a-l opera pe actor pe cord deschis de urgență, iar operația a durat câteva ore.

Secvență din "Terminator 2"

Secvență din „Terminator 2”

La scurt timp după operație, care a fost un succes, fostul guvernator al Californiei s-a trezit, iar primele sale cuvinte au fost: Im back!' (M-am întors!'), dovadă că actorul nu și-a pierdut simțul umorului. Dacă vă amintiți, Arnold a avut un succes fabulos cu seria Terminator, una dintre replicile sale din filmIll be back – fiind acum poate cea mai cunoscută și folosită din lume, și nu doar de către fanii genului. De altfel, faima pe care Arnold a cunoscut-o în filme ca Terminator și Predator l-a ajutat pe actor să câștige alegerile pentru funcția de guvernator, deși nu i se dădeau prea puține șanse, iar acum Terminator s-a întors, fiindcă, se pare, mai are niște treburi nerezolvate pe aici…

Oana Pantazi

Foto: Hepta

 

 

Biografiile Vedetelor
Fii la curent cu tot ce se întâmplă cu vedetele tale favorite

Află totul despre vedetele din România, dar și despre celebritățile internaționale: biografii, carieră, filmografie, discografie si viață personală.

Revista VIVA!
Revista VIVA!
Newsletter