Anul trecut, Britney Spears își acuza tatăl că a internat-o cu forța la psihiatrie, unde a fost îndopată cu pastile, la cererea acestuia. În ultimii 12 ani, Jamie Spears a administrat averea și veniturile fiicei sale, chiar și viața personală, ca urmare a unei înțelegeri mai vechi. Acum, însă, cântăreața de 38 de ani îi imploră pe judecători să o scoată de sub tutela lui.
CITESTE TOATA REVISTA VIVA! DE IULIE, GRATIS, AICI!
În 2008, artista a fost spitalizată și declarată inaptă să aibă grijă de ea însăși. Jamie Spears a fost numit atunci administratorul și călăuzitorul carierei sale. Acum, Britney este disperată să preia controlul asupra veniturilor sale.
Deși Britney recunoaște că acest lucru a salvat-o și a ajutat-o, o bună perioadă de timp, se pare că acum vrea să scape din mrejele părintelui care ar controla-o mult mai mult decât trebuie, scrie BBC.
Și fanii artistei au protestat la Los Angeles, anul trecut, după ce Britney a fost internată într-o clinică psihiatrică și au cerut externarea ei, considerând că ea a fost dusă acolo cu forța. Deși anterior a negat că a fost internată fără voia ei, Britney susține că fanii au avut tot timpul dreptate.
„Britney se opune puternic revenirii lui James în rolul de tutore', se arată în documentele depuse la Curtea Superioară a Californiei din Los Angeles.
Britney e în război și cu fostul manager
Britney Spears a cerut și obținut în instanță un ordin de restricție pentru fostul ei manager, Sam Lufti. Artista i-a interzis acestuia să se mai apropie de ea la o distanță mai mică de 65 de metri. Artista nu-l mai vrea pe Sam Lufti în preajma ei și a famliei sale, considerându-l principalul vinovat pentru problemele de sănătate pe care Britney le-a acuzat în ultimul timp.