Cât au costat-o pe Brigitte Năstase operațiile estetice. Reacția colegilor de la Ferma: ”Are o faţă mai scumpă decât maşina mea”

Publicat pe

Brigitte Năstase își dorește să arate mereu bine, iar pentru asta a investit zeci de mii de euro în operațiile estetice. Vedeta participă acum la emisiunea Ferma, difuzată pe ProTV, unde a mărturisit că pentru a fi mereu tânără este dispusă să plătească mult. Colegii de la Ferma au rămas muți de uimire atunci când au aflat prețul intervențiilor estetice ale vedetei.

La 41 de ani arată ca la 20 susține Brigitte Năstase. Fosta soție a lui Ilie Năstase consideră că nu a exagerat deloc cu intervențiile estetice pe care și le-a făcut. „Eu pentru faţa mea dau toţi banii! Cred că am investit deja peste 30.000 de euro. Am ridicați toți muşchii din faţă. Am 41 de ani, dar am faţa foarte întinsă, nu am niciun rid pe faţă', a mărturisit Brigitte Năstase.

După cum chiar ea a declarat, 30.000 de euro a investit doar în intervențiile estetice de la nivelul feței. Brigitte Năstase are implant mamar, dar și implant fesier, care au costat câteva mii de euro.

Colegii de la Ferma s-au mirat atunci când aceasta a povestit, iar Remus Boroiu a avut o reacție total neașteptată. „Brigitte are o faţă mai scumpă decât maşina mea!', a fost reacția concurentului de la Ferma. Jorge a fost curios și i-a pus mânda pe posterior colegei sale. 'Au fost curioși să vadă cum se simte și le-am satisfăcut această curiozitate', a spus Brigitte Năstase.

Brigitte Năstase este geloasă din cale-afară

Fosta soție a lui Ilie Năstase a recunoscut că este o femeie vulcanică și extrem de geloasă. Partenerii ei au înșelat-o în repetate rânduri, iar ea și-a făcut dreptate singură. Vedeta a povestit colegilor din emisiunea Ferma cum le-a pus la punct pe amantele foștilor ei iubiți.

'Eu de două ori i-am aruncat masa în restaurant lui Tavi. I-am luat băutura și i-am turnat-o în față, pentru că vorbea cu una. I-am spart ușa, eu îi vedeam în fundurile goale. Am bătut-o pe una când aveam copil de trei luni. Și acum doi ani m-am dus și am luat-o pe aia din Ploiești, cu televiziunea. Ilie se urca pe scooter și l-am împins cu tot cu scooter', a povestit Brigitte Năstase la Ferma.

Citește și: Emil Rengle a fost șocat de comportamentul lui Brigitte Năstase la Ferma: 'Citea Biblia, apoi…'

Citește și: Gesturi controversate la Ferma! Carmen Negoiță, atrasă de Silviu Țolu. Brigitte Năstase și Emil Rengle s-au sărutat

FOTO: Facebook

Biografiile Vedetelor
Fii la curent cu tot ce se întâmplă cu vedetele tale favorite

Află totul despre vedetele din România, dar și despre celebritățile internaționale: biografii, carieră, filmografie, discografie si viață personală.

Revista VIVA!
Revista VIVA!
Newsletter