Ce avere a moștenit Anamaria Prodan de la mama ei. Ionela Prodan a fost darnică și cu nepoții

Publicat pe

Acum s-a aflat ce a moștenit Anamaria Prodan de la mama ei. În urmă cu un an de zile, Ionela Prodan s-a stins din viață. Medicii nu au mai putut să o salveze, iar regretata cântăreață a pierdut lupta cu viața. 

Luna aceasta se împlinește fix un an de când Ionela Prodan, cântăreața îndrăgită de atâția români, a trecut în neființă. A petrecut mai mult timp în spital, medicii au avut-o mereu sub observație, dar corpul său a cedat în fața bolii necruțătoare.

Fiicele, ginerii, nepoții, toți i-au fost alături până în ultima clipă. Înainte de a deceda, Ionela Prodan a avut grijă să le lase tuturor o mică avere. În testament, ea le-a trecut drept moștenitoare pe ambele fiice, pe Anamaria și pe Anca.

Conform Spynews, ea le-a lăsat patru case, terenuri şi conturi în bănci, două maşini, bijuterii în valoare de mii de euro, multe tabluri, totul însumând aproximativ două milioane de euro.  Ionela Prodan nu și-a uitat nepoții, trei din partea Anei şi unul din partea Ancăi, cărora le-a pus în conturi câte 30.000 de euro la fiecare, iar atunci când vor împlini vârsta de 18 ani să poată avea acces la banii de la bunica lor.

Cea care a făcut un gest neașteptat este Anca, cea care a lăsat toată moștenirea în seama Anamariei.

„Anca, sora Anei, a plecat spre America azi de dimineață. În toate aceste zile, cele două surori au umblat pe la notariate, iar Anca i-a cedat Anamariei toată averea lăsată moștenire de Ionela Prodan. A spus că e sora mai mare și că ea știe cel mai bine ce trebuie să facă. La ei în familie nu se pune problema de certuri, scandaluri, neînțelegeri”, a declarat o sursă din anturajul Anamariei Prodan.

Cum împart averea Anamaria Prodan și Laurențiu Reghecampf dacă ar divorța

De fiecare dată, Anamaria Prodan a fost o persoană asumată, iar atunci când a avut ceva de spus nu s-a ferit să o zică. S-a zvonit că între Anamaria Prodan și Laurențiu Reghecampf nu ar mai exista nicio relație, antrenorul fiind plecat în Emirate, iar vedeta locuiește în România, unde se ocupă de afaceri.

Sinceră, așa cum ne-a obișnuit, Anamaria Prodan Reghecampf a dezvăluit cum s-ar împărți averea dacă ar exista un divorț. Potrivit spuselor sexy impresarei, averea s-ar împărți la jumătate și nu s-ar ascunde niciodată dacă în viața ei nu ar mai exista soțul său.

Foto: Facebook

Biografiile Vedetelor
Fii la curent cu tot ce se întâmplă cu vedetele tale favorite

Află totul despre vedetele din România, dar și despre celebritățile internaționale: biografii, carieră, filmografie, discografie si viață personală.

Revista VIVA!
Revista VIVA!
Newsletter