Draga Olteanu Matei a împlinit ieri 86 de ani. Ce face și cum arată de când s-a mutat la Piatra Neamț: "Ştiu de la maestrul Beligan că nu..."

Publicat pe

Draga Olteanu Matei a împlinit 86 de ani ieri și se bucură enorm că a luat decizia de a se muta la Piatra Neamț, locul unde se simte ca în Rai. Foarte rar acceptă să dea interviuri, răspunde la telefon doar ca să mulțumească pentru mesajele trimise de oamenii care o iubesc și, în rest, trăiește frumos și simplu, amintindu-și cu inima împăcată despre dramele vieții sale.

Draga Olteanu Matei a împlinit ieri 86 de ani. Ce face și cum arată de când s-a mutat la Piatra Neamț: "Ştiu de la maestrul Beligan că nu..."Draga Olteanu Matei a împlinit ieri 86 de ani. Ce face și cum arată de când s-a mutat la Piatra Neamț: "Ştiu de la maestrul Beligan că nu..."

'Mă simt nemaipomenit de bine. Am impresia că sunt în rai. (…) Dor o să-mi fie dor întotdeauna de Bucureşti. Căci acolo sunt rădăcinile mele, este satul meu natal, dar vreau să-l păstrez în suflet aşa cum l-am avut întotdeauna: frumos, cald, ca un sat natal. Aşa rămâne Bucureştiul pentru mine. Altminteri, vreau să-ţi spun că sunt foarte fericită că am venit la Piatra Neamţ. L-am descoperit în 1958, când am venit într-un turneu cu 'Reţeta Fericirii'. Şi când am văzut casa în care a locuit soţul meu, m-am îndrăgostit.', povestea Draga Olteanu Matei într-un interviu Televiziunii Române, anul trecut.

„Mulţumesc lui Dumnezeu, mă simt bine. Presupun că la vârsta îţi mai slăbeşte vederea, îţi mai slăbeşte auzul, îţi mai încetineşte pasul. (…) În orice caz, eu simt energie în mine, eu mai simt energie. Cât o mai fi…Ce a fost rău a trecut. Ştiu de la maestrul Beligan că nu te costă nimic să zâmbeşti, şi să fii amabil cu toată lumea. Şi nu din calcul fac asta, mie îmi sunt dragi oamenii. Pe fiecare îi întâmpin cu braţele deschise. Cred că asta îmi şi dă energie.'.

Visa să fie dansatoare

Marea actriță visa, în copilărie, să devină dansatoare, dar mama ei s-a opus.

'N-am simţit (n.r. să se facă actriţă). M-am pomenit făcând. Am vrut să mă fac dansatoare, mama nu m-a lăsat. Nu a fost de acord, pentru că voia să-mi termin liceul, să dau la facultate. Am intrat în teatru în 1956, înainte de asta am făcut mult teatru de amatori, ca elevă.', îşi aminteşte Draga Olteanu Matei.

În interviul acordat TVR, actrița a povestit despre momentul în care s-a plimbat cu maşina lui Ceauşescu: 'M-am plimbat cu însuşi maşina lui Ceauşescu, eram la Turnu Severin, cu spectacole de divertisment. Şi, la un moment dat, ne-au dus pe şantier, la Porţile de Fier 2, unde lucrau deţinuţi. Am recitat acolo, am stat cu ei, am băut un pahar de vin. Şi s-a pornit o furtună straşnică, ne-am adăpostit acolo, şi când am plecat ne-au dat maşina tovarăşului Ceauşescu, care trebuia să se ducă a doua zi să-l ia pe el de nu ştiu unde. Şi i-am zis şoferului <<Îţi dai seama cine sunt eu dacă merg cu maşina lui Ceauşescu?>>'.

Și-a pierdut soțul în 2014, după 46 de ani de iubire infinită

În urmă cu cinci ani, Draga și-a pierdut soțul, pe doctorul Ion Matei, omul despre care spunea că este sufletul său pereche. 'Când mă trezeam dimineaţa (n.r. la aniversări), găseam lângă pat un buchet cu 14 trandafiri galbeni. În toţi cei 44 de ani, în care am trăit împreună. Vă mărturisesc că am păstrat toate petalele, cu care vreau să plec'.

Draga Olteanu Matei spune că nu-şi doreşte de la Dumnezeu decât 'minte limpede, cuget curat şi inimă bună'.

„Eu şi soţul meu suntem o singură persoană şi trăim fiecare moment împreună, clipă de clipă; sigur că trecem prin necazurile vârstei, că ajungi să nu mai vezi bine, să nu mai auzi bine, să te doară picioarele…', spunea marea actriță despre omul care i-a fost alături 46 de ani.

Actriţa Draga Olteanu mai fusese căsătorită de două ori, avusese două eşecuri, cu un ofiţer de aviaţie la vârstă de 18 ani, apoi cu un diplomat, în perioada studenţiei. Ambii soţi o înşelaseră şi i-a părăsit, aşa că nu mai voia să se mărite, eventual doar că să se răzbune pe bărbaţii ce o făcuseră să sufere. Se ruga să găsească cel mai bun bărbat din lume să-i scoată ficatul pe nas. În 1968 îl cunoştea pe bărbatul acesta, era medic la Piatra Neamţ şi Draga s-a îndrăgostit, deşi n-ar fi vrut. După doi ani s-au căsătorit. 

Biografiile Vedetelor
Fii la curent cu tot ce se întâmplă cu vedetele tale favorite

Află totul despre vedetele din România, dar și despre celebritățile internaționale: biografii, carieră, filmografie, discografie si viață personală.

Revista VIVA!
Revista VIVA!
Newsletter