Ce operaţii estetice are Lora. Cântăreaţa este de nerecunoscut la 10 ani de la debut

Publicat pe

Lora din zilele noastre este complet diferită de Lora de acum 10 ani, operaţiile estetice nefiindu-i străine, ba dimpotrivă. Însă, blonda a sărit peste intervenţia clişeu, preferata tuturor bombelor sexy din showbiz şi anume implantul cu silicon şi a trecut prin nu mai puţin de patru operaţii estetice la nas.

 

Lora a declarant întotdeauna că este mândră de corpul ei şi nu ar schimba nimic cu ajutorul bisturiului, însă forma nasului a nemulţumit-o atât de mult încât a trecut prin patru rinoplastii.

“Nu am silicoane nicăieri pentru că am auzit lucrul acesta despre mine și mă cam deranjează. Mama m-a înzestrat cu un corp de care sunt mândră și pe care iubitul meu îl iubește și atunci o femeie care e iubită de bărbatul de viața ei și este considerată sexy și frumoasă se simte bine. Am o reconstrucție nazală după alte patru încercări eșuate, dar a ținut foarte mult de ceea ce mi s-a întâmplat de am ajuns în stadiul acesta. Acum mă simt foarte bine după cât am avut de tras și încerc să mă feresc”, ne-a spus Lora.

Forma buzelor a fost şi ea schimbată complet de-a lungul timpului, o intervenţie oarecum obişnuită printre pacienţii rinoplastiilor. Injecţiile cu acid hialuronic, considerate în exces de unii dintre fani, care i-au şi reproşat pe conturile de socializare să oprească şirul operaţiilor estetice, i-au schimbat radical chipul. Lora nu a recunoscut că şi-a mărit buzele astfel şi a dat vina pe aparatul dentar pentru un volum vizibil mărit al buzelor.

Imediat după show-ul Asia Express de anul trecut, Lora a apărut cu o imagine complet diferită de cea afişată în emisiune şi asta pentru că a intrat în rândul posesorilor de faţete dentare, un alt element care a adus schimbări colosale pe chipul său.

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe viva.ro