Momente memorabile de la Oscar 2023. John Travolta, omagiu emoționant pentru Olivia Newton John / Glume și roast-uri neașteptate

 Miniosu Alexandra
.

Multă lume e curioasă să afle care au fost cele mai tari momente de la Oscar 2023. Ei bine, noi vă venim în ajutor cu un top al celor mai interesante faze din cadrul evenimentului de la Dolby Theatre, din Los Angeles. Lady Gaga va rămâne cu sigurață în istorie, după ce a urcat fără machiaj pe scenă, dar și măgărușul adus de Jimmy Kimmel în fața publicului!

CITEȘTE REVISTA VIVA! DE FEBRUARIE, GRATIS, AICI!

Care au fost cele mai tari momente de la Oscar 2023? E întrebarea ce stăruie în continuare pe buzele multora, după cea de-a 95-a gală a Premiilor Oscar. Deși anul acesta nu a fost vorba tocmai de momente ieșite din comun, ca în anii anteriori, publicul a fost impresionat de o serie de momente emoționante, dar și de glume spuse pe scenă de celebrități.

95th Academy Awards – Show95th Academy Awards – Show

Cele mai tari momente de la Oscar 2023. Ce faze memorabile au fost pe scenă

Anul acesta, evenimentul decernării Premiilor Oscar 2023 s-a ținut la Dolby Theatre, în Los Angeles. La eveniment au luat parte celebrități importante, printre care Lady Gaga, ce a făcut senzație pe scenă, afișându-se nemachiată. Nu doar ea a făcut deliciul publicului, ci și alți colegi de breaslă, care au stârnit hohote de râs cu glumele lor.

Ke Huy Quan și Harrison Ford s-au reîntâlnit pe scena Oscarurilor, după 20 de ani

În cadrul ceremoniei organizate duminică, la Oscar 2023 a avut loc și o reîntâlnire emoționantă, pe scenă. Ke Huy Quan a avut astfel ocazia să-l revadă pe vechiul său prieten, Harrison Ford. Cei doi au jucat împreună în „Indiana Jones' și „Templul Morții'.

Ke Huy Quan a câștigat premiul pentru cel mai bun actor într-un rol secundar. După ce pelicula „Everything Everywhere' a primit premiul pentru cel mai bun film, Ke Huy Quan a urcat pe scenă și l-a îmbrățișat strâns pe Harrison Ford, cel care a prezentat premiul, notează BBC News.

Hugh Grant a făcut glume despre beneficiile cremei hidratante

Hugh Grant a cucerit publicul cu simțul umorului. Atunci când actorul a prezentat premiul pentru cea mai bună scenografie alături de colega lui de distribuție din filmul „Patru nunți și-o înmormântare', Andie MacDowell, acesta a făcut o glumă despre beneficiile cremei hidratante, ce a stârnit hohote de râs.

„Scopul acestei prezentări are două aspecte. Primul este de a sublinia importanța vitală a unei creme hidratante bune. Andie a folosit una în fiecare zi din viața ei, eu nu am făcut-o'. Mai apoi, Hugh Grant a făcut semn cu mâna spre Andie MacDowell, adăugând: „Încă uimitoare', iar apoi și-a făcut semn spre el însuși: „Practic un scrot', conform stirileprotv.ro.

John Travolta, omagiu pentru Olivia Newton John la Oscar 2023

Și John Travolta s-a făcut remarcat la Premiile Oscar 2023, prin numărul său de pe scenă. În timp ce prezenta momentul In Memoriam pentru figurile de la Hollywood care s-au stins din viață anul trecut, actorul i-a adus un omagiu, cu lacrimi în ochi, Oliviei Newton John.

„Rămânem în continuare fără speranță devotați ție', a mărturisit John Travolta, făcând referire la celebra piesă interpretată de Newton John.

Jimmy Kimmel, moment de roast la adresa lui Will Smith

Jimmy Kimmel s-a ținut de cuvânt și, așa cum promisese înainte de gală, comediantul a amintit în discursul său din deschidere și despre palma dată de Will Smith lui Chris Rock, gazda de anul trecut a Premiilor Oscar.

„Vrem să vă distrați, să vă simțiți în siguranță și, cel mai important, vrem să mă simt eu în siguranță. Deci, avem regului stricte.

Dacă cineva din acest teatru comite un act de violență în orice moment al spectacolului, i se va acorda Oscarul pentru cel mai bun actor și i se va permite să ții un discurs de 19 minute. Dar serios, Academia are pregătită o echipă de criză. Dacă se întâmplă ceva imprevizibil sau violent în timpul spectacolului, stați acolo și nu faceți absolut nimic. Poate doar să îmbrățișați atacatorul', a transmis Jimmy Kimmel la Oscar 2023.

Elizabeth Banks, însoțită de un „grizzly' foarte agitat pe scenă

La Oscar 2023, Elizabeth Banks prezentat premiul pentru cele mai bune efecte vizuale. Aceasta a fost însoțită de un „grizzly' foarte agitat.

„Am regizat recent filmul Cocaine Bear și fără efecte vizuale, așa ar arăta ursul', a fost gluma făcută de Elizabeth Banks.

Jimmy Kimmel a adus un măgar pe scenă

Jimmy Kimmel a adus și el un omagiu, însă pentru filmul irlandez „Banshees of Inisherin'. Actorul a adus pe scenă un măgar.

„Este un măgar certificat de sprijin emoțional. Cel puțin asta i-am spus companiei aeriene ca să o aducem din Irlanda. Dacă vă simțiți triști sau aveți nevoie de o îmbrățișare…', a glumit Jimmy Kimmel la Oscar 2023.

Lady Gaga a apărut nemachiată și îmbrăcată în blugi la Oscar 2023

Lady Gaga a apărut nemachiată și îmbrăcată în blugi la Oscar 2023. După ce și-a făcut apariția pe covorul de culoarea șampaniei într-o rochie neagră, cu talie joasă, transparentă, semnată de Versace, artista a trecut printr-o transformare spectaculoasă pe scenă. Aceasta s-a demachiat și s-a schimbat într-o ținută simplă: tricou și blugi rupți.

Lady Gaga a urcat pe scenă la Oscar 2023 pentru a interpreta piesa „Hold My Hand’, melodia originală din „Top Gun: Maverick’. Pelicula a fost nominalizată la categoria cel mai bun film, dar și cel mai bun cântec original.

Sursă foto: Profimedia Images

 
Cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Citește în continuare
Biografiile Vedetelor
Fii la curent cu tot ce se întâmplă cu vedetele tale favorite

Află totul despre vedetele din România, dar și despre celebritățile internaționale: biografii, carieră, filmografie, discografie si viață personală.

Revista VIVA!
Revista VIVA!
Abonează-mă la newsletter Abonează-mă
Buton