Cine este George Soros. O personalitate controversată, miliardarul a fost adesea subiectul unor critici și teorii ale conspirației, mai ales din partea unor grupuri conservatoare sau naționaliste. S-a născut în Ungaria, într-o familie cu rădăcini evreiești, și a supraviețuit Holocaustului. „Omul care a spart banca Angliei”, așa cum este supranumit, se află la a treia căsnicie și are cinci moștenitori.
CITESTE TOATA REVISTA VIVA! DE FEBRUARIE, GRATIS, AICI!
Cuprins
Cine este George Soros. Este un investitor, filantrop și om de afaceri de origine maghiară, cunoscut la nivel global pentru succesul său în piețele financiare. Numele său a stârnit controverse datorită implicării în politica internațională și susținerea unor inițiative progresiste. Este, de asemenea, cunoscut pentru investițiile sale în educație și știință, dar și pentru sprijinul acordat mișcărilor pro-democrație din diferite colțuri ale lumii.
Cine este George Soros
George Soros s-a născut în Budapesta, Ungaria, la 12 august 1930. Miliardarul de 94 de ani s-a născut într-o familie de evrei din clasa de mijloc și a trăit sub ocupația nazistă, în timpul căreia au fost persecutați și uciși mii de oameni din comunitatea sa. A reușit să supraviețuiască cu ajutorul unor acte de identitate false, ajutându-i și pe alții să facă același lucru.
„Decât să ne mulţumim cu soarta noastră, am hotărât să le luptăm cu o forţă mult mai mare decât noi şi, totuşi, am reuşit', declara Soros.
În 1947, George Soros a emigrat la Londra după venirea la putere a comuniștilor. A urmat cursurile London School of Economics, obţinând o diplomă şi, ulterior, titlul de doctor în filosofie.
De ce e supranumit „omul care a spart banca Angliei'
Cine este George Soros. În 1956, miliardarul a emigrat în Statele Unite ale Americii, unde a pătruns în domeniul finanțelor și al investițiilor. Plănuia să locuiască doar cinci ani în New York, să strângă 500.000 de dolari și să se întorcă în Anglia pentru a porni o afacere. A devenit investitor între timp, iar rezultatele bune i-au permis să înfiinţeze Soros Management Fund, în 1970.
Soros a devenit celebru după ce, în anul 1992, a făcut un profit de un miliard opt sute de milioane de dolari, mizând la bursă pe deprecierea lirei sterline. Ulterior, autoritățile britanice au fost nevoite să scoată lira din mecanismul de schimb valutar al Uniunii Europene. Datorită acestui succes răsunător, Soros a fost supranumit „omul care a spart banca Angliei'.
În 1993, Soros a înființat Fundația pentru o Societate Deschisă, cunoscută și sub denumirea de „Fundația Soros', cu scopul de a sprijini organizațiile sale din Europa Centrală și de Est, precum și din fostele teritorii ale Uniunii Sovietice.
Cine este soția lui George Soros și câți copii are
Cine este George Soros. Legendarul filantrop se află la al treilea mariaj. Tamiko Bolton – cea care i-a devenit soție în 2013 – este mai tânără decât el cu 41 de ani. Ceremonia a avut loc la reședința miliardarului din Bedford, New York, pe care acesta a cumpărat-o în 2003, de la scriitorul Michael Crichton.
George Soros s-a însurat pentru prima dată în 1960 cu Annaliese Witschak, o imigrantă din Germania care a rămas orfană în urma războiului. Din căsătoria lor au rezultat trei copii: doi fii, Robert Daniel și Jonathan, și o fiică, Andrea. Cei doi au divorțat în 1983, același an în care miliardarul s-a recăsătorit cu Susan Weber, de profesie istoric. În timpul mariajului, încheiat în anul 2005, s-au născut ceilalți doi băieți ai săi – Alexander şi Gregory.
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/2025/03/cover-alina-sorescu-57.jpg)
Călin Georgescu ar fi primit bani de la Fundația Soros
O investigație Recorder a dezvăluit că, în 1995, Călin Georgescu era partener al Fundației Soros pentru o Societate Deschisă. Publicația „Jurnal bihorean’ consemna în acel an că Tineretul Ecologist, organizație condusă de Călin Georgescu, și Fundația Soros desfășurau, în patru licee din Oradea, „Săptămâna educației ecologiste’.
Fundația Soros pentru o Societate Deschisă și-a încetat activitatea în România din 2017, dar Călin Georgescu atacă în repetate rânduri pe filantropul american, iar apropiații candidatului au întocmit „liste cu soroșiști’.
„Rețeaua Soros din România va fi interzisă, cu siguranță, pentru că a făcut mult rău țării mele, poporului meu’, spunea recent Călin Georgescu într-un interviu cu Mario Nawfal, un influencer de pe X apropiat de Elon Musk.
„Sunt profund dedicat să investighez și să-i expun pe toți cei responsabili, atât în România, cât și în SUA, pentru gestionarea ilegală a acestor fonduri provenite de la USAID și rețeaua Soros’, mai spune actualul candidat Călin Georgescu.
Sursa foto: Hepta & Profimedia & Facebook / Instagram