Alexandra Ceaușescu este fiica lui Valentin, singurul dintre cei trei copii ai lui Nicolae Ceaușescu, aflat încă în viață. Este studentă la Arhitectură și o tânără de 23 de ani foarte frumoasă, însă discretă cu viața personală.
Alexandra Ceaușescu a fost dintotdeauna o elevă silitoare, cu note mari la școală, iar cei care au cunoscut-o au spus despre ea că era un copil cuminte și ascultător, care nu a făcut probleme părinților. Dovadă stă și nota foarte mare pe care a obținut-o la examenul de Bacalaureat, în 2015, respectiv 9.46.
Ulterior, Alexandra a decis să continue studiile la Facultatea de Arhitectură, specializarea Design Interior, în timp ce alte surse dau ca sigur faptul că Alexandra își dorește, de fapt, să fie ingineră și este studentă la Facultatea de Electronică, Telecomunicații și Tehnologia Informației. Nepoata lui Ceaușescu este o persoană discretă, la fel ca tatăl ei, a stat departe de lumină reflectoarelor și s-a concentrat pe studiu, potrivit surselor Cancan.
Cine este Valentin Ceaușescu
Valentin Ceaușescu, fiul cel mare a lui Nicolae Ceaușescu este fizician, după care a urmat şi a absolvit cursurile prestigiosului Imperial College din Londra.
În 1970 s-a reîntors în ţară, angajându-se la Institutul de Fizică Atomică, unde a lucrat până la pensionare.
Tot în 1970, pe 3 iulie, el s-a căsătorit cu Iordana Borilă, fiica lui Petre Borilă şi a comunistei de origine evreiască Ecaterina Abraham, cu care are un fiu, Daniel Valentin, născut în 1981. Valentin şi Iordana au divorţat în 1988. În 1995, Valentin Ceauşescu s-a recăsătorit. Din această a doua căsătorie, fizicianul are o fată, Alexandra, născută în 1996.
În perioada comunistă, Valentin Ceaușescu a fost implicat în conducerea clubului de fotbal Steaua București.
Nicolae şi Elena Ceauşescu au mai avut doi copii: Zoia Ceauşescu (1949-2006) şi Nicu Ceauşescu (1951-1996).