Dramele neștiute ale Lorei. Până la 37 de ani, cântăreața și-a pierdut cele mai dragi ființe – tatăl, mama, bunica... / De ce au murit părinții săi

Publicat pe

Lora trece prin momente extrem de grele în această perioadă, când și-a pierdut și mama. În spatele zâmbetului pe care îl afișează pe scenă. Cântăreața ascunde drame dureroase, care au început din copilărie. Pe rând, Lora și-a pierdut unele dintre cele mai dragi ființe, respectiv tatăl, bunica și acum și mama.

În urmă cu ceva timp, Lora și-a deschis sufletul și a povestit despre cele mai grele momente diu viața ei – pierderea ființelor iubite.

„La patru ani a murit tatăl meu într-un accident. Nu mi s-au spus niciodată foarte multe şi la înmormântarea lui a venit foartă multă lume. Tata era un specialist chirurg urolog de nota 10, renumit în Moldova. Eram tristă în poze', a spus Lora într-o emisiune TV.

Tatăl său a susținut-o foarte mult în pasiunea pentru muzică și, chiar dacă nu a apucat să-și facă foarte multe amintiri cu el, Lora își amintește că acesta se mândrea cu talentul său muzica.

„Dar țin minte că nu existau musafiri să ne treacă pragul fără să nu mă vadă cocoțată pe ceva, cu aprinzătorul de la aragaz sau cu te miri ce în mână și să cânt. Să-i binedispun pe invitați. Să spunem că în copilărie am fost susținută', mai spunea Lora.

O altă pierdere a apărut în viața Lorei, chiar înainte de filmările primului său videoclip. Înainte ca regizorul să spună 'Motor' a primit telefonul care o anunţa că a murit bunica ei.

„Bunica mea a fost unul dintre cei mai mari fani ai mei. Ea şi-a dorit foarte mult ca eu să devin artistă şi mereu îmi spunea că sunt foarte bună. Mama îşi dorea să fiu medic sau avocat. Îmi spunea că aş fi fost un avocat foarte bun, dar am iubit prea mult muzica. Atunci când am înregistrat primul videoclip din cariera solo şi, înainte să filmez primul cadru, am primit un telefon de la fratele meu să-mi spună că a murit bunica mea. A fost un moment foarte greu, dar am ştiut că de acolo de unde se va duce ea mă va ajuta să am o carieră frumoasă. După ce am filmat videoclipul am fost la Vaslui', a povestit artista.

„Cine are părinţi, pe pământ nu în gând…'

Duminică, 26 ianuarie, Lora a postat pe una dintre rețelele de socializare un mesaj în care anunță ca mama ei a murit. Cele două erau foarte apropiate, iar artista avea mare grijă de mama sa.

Ea și-a însoțit postarea și de două versuri din poezia „Repetabila povară' a regretatului poet, Adrian Păunescu.

„Cine are părinţi, pe pământ nu în gând

Mai aude şi-n somn ochii lumii plângând..” Drum lin mama scumpă..ai plecat cu jumătate din inima mea..

Mihaela, mama Lorei, suferea de cancer, iar acum a pierdut lupta cu boala. În ultimul timp, artista s-a concentrat mai mult pe îngrijirea mamei sale și a sperat până în ultima clipă că se va face bine.

 
Biografiile Vedetelor
Fii la curent cu tot ce se întâmplă cu vedetele tale favorite

Află totul despre vedetele din România, dar și despre celebritățile internaționale: biografii, carieră, filmografie, discografie si viață personală.

Revista VIVA!
Revista VIVA!
Newsletter