Exatlon România. Adevăratul motiv pentru care AMI a plecat din concurs

Publicat pe

Mare a fost surpriza când s-a aflat că AMI, cea mai scundă solistă din România, va participa la Exatlon. Și, surpriză, chiar a făcut o figură frumoasă. Numai că ghinionul a făcut ca AMI să fie eliminată chiar la primul duel, iar astăzi aflăm și motivele. Chiar de la ea, la emisiunea Interviurile VIVA!, pe care o puteți urmări pe pagina de Facebook Revista VIVA!, începând cu ora 15.00.

Exatlon, sezonul al treilea. Foarte multe surprize plăcute, printre care și parcursul pe care l-a făcut AMI, mult peste așteptările echipei Faimoșilor. Din păcate, însă, conjunctura a făcut ca AMI să participe la primul duel și să fie și eliminată, ea acuzând și probleme la unul dintre picioare. Nu puțini au fost cei care au crezut și cred în continuare că faptul că artista s-a autopropus spre eliminare este puțin suspect. Tocmai de aceea, AMI vine astăzi la emisiunea Interviurile VIVA!, pentru a lămuri toate controversele referitoare la acest aspect. Și nu numai.

Voi știți că debutul lui AMI, în muzică, este strâns legat de două nume mari ale scenei muzicale românești? Andra și Paula Seling. Solista ne povestește totul, la Interviurile VIVA!

Citește și: Ovidiu Jimborean a fost eliminat de la Exatlon'. Războinicii au rămas în formulă de 8

Citește și: Costin Gheorghe de la Exatlon are o fetiță superbă. I-a dedicat ei prima victorie din concurs: 'Ema, te iubește tati!'

FOTO: Facebook

Biografiile Vedetelor
Fii la curent cu tot ce se întâmplă cu vedetele tale favorite

Află totul despre vedetele din România, dar și despre celebritățile internaționale: biografii, carieră, filmografie, discografie si viață personală.

Revista Viva
Revista Viva