Fusta lui Kate Middleton, ridicată de vânt în plină stradă! Reacția adorabilă a Ducesei de Cambridge

Publicat pe

Aflată recent în vizită la un spital pentru copii din Londra, Kate Middleton a fost protagonista unui moment care s-a viralizat imediat. Din cauza vântului, fusta Ducesei de Cambridge a fost la un pas de a-și lua zborul!

Marți dimineață, Kate Middleton le-a oferit un spectacol de zile mari celor prezenți la Evelina London Children’s Hospital, instituție pe care o patronează, unde a participat la participat la un workshop organizat de National Portrait Gallery pentru copiii din spital. Ducesa de Cambridge a ales pentru această ocazie un superb outfit Dolce & Gabbana, piesă pe care a purtat-o și în alte ocazii, fără să țină cont însă de starea vremii.

Pe scurt, dat fiind că vântul bătea cu destul de multă putere, iar fusta Ducesei de Cambridge era cloș, inevitabilul s-a produs încă de la ieșirea din mașină, și Kate Middleton aproape că s-a trezit cu poalele în cap… Soția Prințului William a dat însă dovadă de prezență de spirit și a reacționat aproape instantaneu în clipa în care a simțit că-i scapă situația de sub control, reușind să-și prindă cu mâinile pe lângă corp fusta.

Kate Middleton a adus zâmbetul pe buzele tuturor

Reacția ei nu le-a scăpat însă celor din jur, deoarece Kate s-a amuzat ca un copil, râzând din tot sufletul. Iar aceasta nu a fost singurul moment dificil… În momentul în care s-a aplecat să primească un buchet de flori de la o fetiță, ducesa a mai trecut printr-o serie de emoții, însă a reușit, la fel ca prima oară, să treacă peste moment cu eleganță, deși fusta ei părea că ține morțiș să se desprindă complet de ea. De altfel, nu este prima oară când Kate Middleton s-a confruntat cu vicisitudinile vremii londoneze, însă asta nu i-a știrbit cu nimic din farmec, ba dimpotrivă, reacția adorabilă a Ducesei de Cambridge aducând zâmbetul pe buzele tuturor celor prezenți.

Foto: Hepta, Profimedia

Fusta lui Kate Middleton, ridicată de vânt în plină stradă! Reacția adorabilă a Ducesei de CambridgeFusta lui Kate Middleton, ridicată de vânt în plină stradă! Reacția adorabilă a Ducesei de Cambridge
 
Biografiile Vedetelor
Fii la curent cu tot ce se întâmplă cu vedetele tale favorite

Află totul despre vedetele din România, dar și despre celebritățile internaționale: biografii, carieră, filmografie, discografie si viață personală.

Revista VIVA!
Revista VIVA!
Newsletter