Aflată în vacanţă, INNA a lansat astăzi un nou single, „Gimme Gimme', însoţit de un videoclip filmat în Mexic.
Sunt fericită să lansez o piesă care este atât de energică, are un sound fresh şi potrivit petrecerilor. Vreau să le mulţumesc tuturor celor cu care am lucrat pentru această piesă: Marco & Seba, Breyan Isaac, David Ciente, Elena Vasile. Este o binecuvântare să lucrez cu oameni atât de inspiraţionali şi talentaţi precum ei. De asemenea, mulţumesc Global Records, casa mea de discuri', a spus INNA.
Videoclipul a fost filmat in Mexico, una dintre ţările în care artista are numeroşi fani: Este o bucurie şi o onoare să filmez acest video în Mexic, unul dintre locurile din lume în care simt iubirea şi bunătatea oamenilor. De asemenea, am lucrat cu prieteni, oameni în care am încredere şi pe care îi apreciez precum Edward Aninaru, John Perez, Khaled Mokhtar. Le mulţumesc pentru professionalism', a spus artista.
INNA lucrează deja pentru piese noi pe care le va lansa de-a lungul anului 2017. Ea va lansa în curând o piesă alături de GGirls (Antonia, Lori Ciobotaru şi Lariss). Primul single GGirls Call the Police' a depăşit 15 milioane de vizualizări pe YouTube şi are succes în Polonia şi Germania.
INNA are un an 2017 extrem de încărcat, fiind jurat în prima ediţie a show-ului Vocea României Junior (Pro Tv) şi pentru prima dată va susţine turnee în Brazilia şi Argentina.
Citeste si:
INNA se relaxeaza intr-o vacanta exotica