Jojo, Paul Ipate și copiii, în vacanță cu cortul. Nimeni nu le dădea vreo șansă, dar…

Publicat pe

Se știe că vacanțele la cort nu sunt pentru oricine, mai ales când beneficairii ar fi familii cu copii mici. Așa li s-a spus și Cătălinei Grama (Jojo) și lui Paul Ipate atunci când și-au anunțat intenția de a merge într-o scurtă vacanță cu cortul împreună cu cei doi copii ai lor, Achim și Anastasia. 

Nu au țin ut cont de idei preconcepute și, pentru că își doreau o cât mai bună conectare cu natura, în patru, și-au pus visul în aplicare. Despre toată această aventură, Jojo a povestit pe blog, unde a postat și o serie de imagini fermecăoare din vacanța lor.

Așadar, odată rezolvate probelemele organizatorice – alegerea cortului, a sacilor de dormit și a locului unde vor petrece vacanța – tot ce a rămas a fost să se bucure de timp de calitate petrecut împreună. Experiența a fost, ce-i drept, provocatoare, însă rezultatul final a fost cel scontat.

'Eu am ales să merg cu copiii într-un loc pe care îl testasem în prealabil, campingul Saint George din Topola, Bulgaria. Au fost mai multe motive pentru care am făcut alegerea asta pentru prima noastră plecare. Primul motiv a fost că știam deja locul, al doiea că locația e foarte aproape de granița cu România. Apoi a contat foarte mult faptul că ei au un restaurant cu mâncare gustoasă și proaspătă și foarte bună că preț chiar în incinta campingului, iar eu nu puteam alege un alt fel de camping pentru că am vrut să am un astfel de loc apropiat la dispoziție pentru momentele în care ni se face foame.

Nu știu ai voștri cum sunt, însă lui Achim când îi e foame îi e foame! Și atunci trebuie să mănânce neapărat sau să vadă că facem ceva în direcția asta.:)Apoi faptul că acest camping este fix deasupra unui golf cu o plajă prietenoasă pentru copii a contat enorm! Practic faci 4 min  până la plajă, iar în partea de sus au și două piscine foarte drăguțe, una pentru copii, una pentru adulți. Și apoi faptul că au toalete, dușuri etc. Pentru că majoritatea oamenilor cred că dacă mergi cu cortul în general nu prea ai condițîi, dar ai, depinde de locul pe care ți-l alegi. Practic ai dușuri și toalete în camping, iar noi am stat chiar aproape de ele, așa cum ai la sala de sport. După ce mergi la sală trebuie să faci un duș, nu? Sau să mergi la toaletă, corect? Așa este și în camping.

În foarte multe campinguri se ocupă foarte bine de partea asta și totul este lună. De dată asta am fost un pic dezamăgită, pentru că doamna responsabilă cu curățenia nu prea făcea mereu față în timpul zilei (dimineață și seară era mult mai bine) spre deosebire de dată trecută când am fost, însă ne-am descurcat. Zora mă trăgea singurică de mâna până la dus pentru că ii plăcea foarte mult să se spele acolo în spațiul acela mare. O altă chestiune important de știut este că apă este termala, însă are un miros pregnant de sulf. Eu nu am o problema prea mare cu asta, și repet, pentru câteva zile a fost foarte bine. Așadar, sunt multe puncte pentru în acest camping, mai ales dacă va place aventură cum ne place nouă!

Plajă a fost super liberă, apă senzațională, mâncarea bună și totul la îndemână și prețurile mici,  mai mici decât la noi în țară.', a povestit Jojo.

Sursa foto: Cătălina Grama.com

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe viva.ro