Kim Kardashian a stârnit un scandal uriaş în Japonia. Diva a lansat o linie de lenjerie intimă extrem de controversată / „Este o lipsă totală de respect!”

Publicat pe

Kim Kardashian este acuzată că a jignit o ţară întreagă prin linia de lenjerie intimă lansată recent şi numită Kimono Intimates. Fanii din Japonia cred că numele brandului reprezintă o lipsă de respect pentru kimono, o piesă tradițională japoneză datând din secolul al XV-lea.

Kim Kardashian şi-a prezentat linia de vestimentaţie pe Instagram, descriind-o drept o colecţie de lenjerie modelatoare în culorile pielii şi a precizat că a lucrat la această gamă timpd e un an. Colecţia este o „soluţie pentru femeile care muncesc cu adevărat”. Kim spune că brandul 'pune în valoare formele și silueta femeilor', postând și trei imagini de la pictorialul de promovare a acestei linii.

Anunţul a fost primit cu reacţii controversate, mulţi exprimându-şi dezacordul la adresa ei pe Twitter şi au folosit hashtahul #KimOhNo.

„Ea a fost în Japonia de multe ori. Sunt şocat. Nu are niciun fel de respect”, a scris un utilizator în japoneză.  „Te rog alege un alt nume decât Kimono pentru lenjerie”, a scris un altul.

„Guvernul japonez ar trebui să ia o poziţie faţă de Kardashian”, a comentat altcineva.

'Sunt trist că numele de kimono este folosit într-un context cu totul diferit de felul în care noi, japonezii, suntem obișnuiți. Kimono este o piesă vestimentară tradițională și suntem mândri de ceea ce semnifică. Îmi pare rău, dar cred că alegerea numelui denotă ignoranță. #KimOhNo', a scris un fan.

Altcineva a scris scurt și la obiect: 'Nu ne fura cultura. #KimOhNo'

Profesoara Sheila Cliffe de la Universitatea Jumonji Women din Niiza, Japonia, spune că, în realitate, kimono-ul este opusul lenjeriei strâmte promovate de Kim Kardashian. Aceasta a declarat pentru BBC: 'Kimono-ul este grațios, elegant și delicat. Nu este nicidecum mulat pe corp sau prea decoltat. Se înfășoară în jurul trupului fără să-l expună. Dacă eu aș crea un sutien și l-aș numi sari… unii oameni s-ar supăra foarte tare. Este dovada unei lipse totale de respect. Kimono este expresia identității japoneze. Acest cuvânt nu aparține lui Kim Kardashian'.

În Japonia, kimono-ul este purtat de bărbați în vârstă, femei, gheișe și luptători de sumo, care sunt obligați să poarte această piesă vestimentară tradițională de fiecare dată când apar în public, potrivit protv.ro.

Kimono-ul, un veşmânt tradiţional cu mâneci lungi, ale cărui două părţi sunt petrecute în faţă şi susţinute de o centură numită obi, datează în Japonia din secolul al XV-lea. Kimono-ul se poartă în prezent doar la ocazii speciale, scrie News.ro.

 

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe viva.ro