Madalin Ionescu

Mădălin Ionescu pregăteşte fanilor săi un proiect special alături de o echipă deosebită. Va călători în mai multe ţări din Europa şi va prezenta poveştile de viaţă impresionante ale românilor de peste hotare. Acesta a dezvăluit mai multe informaţii exclusiv pentru revista VIVA!. 

Mădălin Ionescu ne face un cadou de zile mari, spunem noi. Fostul prezentator TV porneşte un proiect special în România, dar şi peste hotare. Exclusiv pentru revista VIVA!, acesta a povestit că emisiunea online se va derula în mai multe regiuni, în ţări din Europa. El spune că: „suntem o naţie confuză, tinerii spun că nu au repere, modele. Eu nu cred că este aşa, că nu mai avem modele.”

Tocmai de aceea, Mădălin Ionescu porneşte în căutarea românilor de succes. Ştie că sunt mulţi şi că nu sunt aduşi des în discuţie. Vrea să arate că sunt mulţi oameni care au făcut ceva în viaţă, care au reuşit să îşi croiască drum când li se părea imposibil. Poveştile lor trebuie să îi inspire pe tineri, să le demonstreze că pot face ceva cu viaţa lor. Vor fi aduse în discuţie diverse modele de afaceri, dar şi altele.

„Vreau să vă spun că intenţionez să mă deplasez în afara ţării cu o echipă frumoasă, spre sfârşitul acestei luni, mai întâi în Franţa, fiindcă doresc să fac materiale cu oameni extraordinari. E un proiect care se referă în principal la oamenii care au făcut cu adevărat ceva în viaţă, care au reuşit şi care sunt inovatori. Oameni care au afaceri de succes, care au pornit fie de jos, fie au întâmpinat mari greutăţi, dar au reuşit. Oameni care ne reprezintă cu modestie şi cu aplomb oriunde în lumea asta şi pe care nu-i bagă nimeni în seamă. Oameni care ne-ar putea ajuta, oameni care ar putea transforma România dacă ar fi cooptaţi în proiecte de ţară. Voi merge apoi în Spania, în Italia, acolo unde sunt foarte mulţi români, care muncesc din greu, dar cu onestitate, români extraordinari pe care ţara nu i-a dorit sau i-a alungat. Şi asta este foarte dramatic”, a mai declarat Mădălin Ionescu.

Mădălin Ionescu revine la TV?

Pentru început, acest proiect frumos va fi derulat în mediul online. Am fost curioşi să îl întrebăm pe Mădălin dacă îl vom vedea şi la TV. Acesta ne-a spus clar care sunt intenţiile sale.

„Dacă televiziunile vor simţi necesitatea unui astfel de proiect, o să fie şi la TV, dacă nu, atunci rămâne pe online.”, a concluzionat Mădălin care nu exclude varianta de a apărea din nou pe micul ecran.

Foto: Facebook

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe viva.ro