Meghan Markle și Regina Elisabeta a II-a – prima apariție oficială împreună. Cele două sunt… cuplul perfect!

Fosta actriță, actuala ducesă de Sussex și soția Prințului Harry a intrat serios în pâine la scurt timp după nuntă. Meghan Markle și Regina Regina Elisabeta a II-a au avut recent prima apariție oficială împreună, iar rezultatul ne spune că nu va fi nici ultima…

Regina Angliei a făcut recent o vizită oficială în nord-vestul Angliei, cu trenul regal, și a luat-o cu ea și pe cea mai nouă membră a familiei, Meghan Markle, onoare pe care ceilalți nepoți ai ei nu au avut-o până acum, ceea ce spune multe despre simpatia pe care suverana Marii Britanii o are pentru nepoata ei prin alianță.

Cele două au participat la o serie de evenimente și, printre altele, au ținut și câteva momente de reculegere în onoarea victimelor care au pierit în incendiul de la Grenfell Tower, din Cheshire. Acesta a fost însă singurul moment sobru, restul zilei fiind umplut cu zâmbete și felicitări pe oriunde a apărut noul cuplu de la Buckingham, atât monarha de 92 de ani, cât și tânăra Ducesă de Sussex, în vârstă de 36 de ani, fiind extrem de simpatizate de către cetățenii britanici.

Meghan și Elisabeta a II-a s-au asortat până și vestimentar!

Cele două au purtat culori contrastante, Meghan alegând o rochie-creion Givenchy de culoare bej, în timp ce Regina, în stilul bine-cunoscut, a purtat un outfit de culoarea fisticului, cu pălărie asortată. Bunica și nepoata s-au oprit mai întâi la o școală locală din orașul Widnes, lângă Liverpool, unde au urmărit un spectacol, iar Meghan a stat lângă Regină pe tot parcursul ceremoniei; apoi, au participat la dezvelirea unei plăci memoriale care a atestat deschiderea circulației pe podul Mersey Gatewey.

În Orașul Cheshire, atât Regina, cât și Meghan au fost aclamate îndelung – în timp ce Elisabeta a II-a mergea pe o parte a drumului întreținându-se cu localnicii, Meghan, pe partea cealaltă, făcea același lucru, iar Ducesa de Sussex chiar le-a arătat unor rezidenți inelul de logodnă și verigheta. De altfel, fotografiile sunt relevante – limbajul mimicogestual arătând destul de bine care este relația dintre cele două. Nici nu ne mai amintim de când nu am mai văzut o poză cu Regina Angliei râzând așa, iar cele mai multe zâmbete îi erau adresate nepoatei sale, cât despre Meghan – ea a radiat de fericire pe tot parcursul vizitei, chimia dintre ele fiind vizibilă cu ochiul liber. Pe scurt, nu mai e un secret pentru nimeni că Elisabeta a II-a are o nouă favorită – Meghan Markle.

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe viva.ro