Motivul pentru care Adelina Pestrițu a dat un interviu în limba română, la E! People’s Choice Awards 2019, în America

Publicat pe

Adelina Pestrițu a mulțumit cu ochii în lacrimi, pe covorul roșu de la E! Peoples Choice Awards 2019, din America, celor peste 1 milion de oameni, care o urmăresc pe Instagram și datorită cărora a fost desemnată cel mai bun influencer din România. Discursul Adelinei a stârnit controverse, unii întrebându-se de ce bruneta a ales să vorbească în limba română, deși Justin Sylvester, realizatorul TV care i-a luat interviul nu înțelegea o boabă din ce spunea influencerul.

„Foarte muţi m-aţi întrebat de ce am vorbit în româneşte şi nu în engleză. Mi-am dorit foarte mult ca acest interviu să fie în limba mea maternă. Am vreau să ştie şi cei de pe covorul roşu ce limbă frumoasă avem. Totodată, a fost şi o oportunitate ca România să câştige câteva bile albe.

Sincer, având în vedere că am avut şi foarte multe emoţii, cu siguranţă că stâlceam engleza. Am preferat ca voi cei care mă urmăriţi să înţelegeţi ce vreau să transmit. Nu vreau să pretind că sunt vreo expertă a limbii engleze. Fac meditaţii şi mă străduiesc să vorbesc destul de corect”, a explicat Adelina Pestriţu.

Pentru evenimentul E! Peoples Choice Awards, românca a purtat o rochie creată special pentru ea, la care au lucrat 16 oameni timp de 6 zile.

„Ceea ce a reprezentat un stres major a fost transportarea rochiei în America. Este atât de grea și are detalii prețioase care nu permit împachetarea ei, iar în avion, pe umeraș, nu ne era permis să o introducem. Astfel am luat o geantă mare special pentru ea și, aproape în lacrimi, am împachetat-o ușor și am tras fermoarul cu sudoarea frunții.

Nici nu mai are sens să vă povestesc despre acele pe care am stat în avion până la destinație, la gândul că s-ar putea pierde tocmai geanta cu rochia mea pentru eveniment. Imaginați-vă ce s-ar fi putut intampla. Uraganul Katrina era pistol cu apă pe lângă mine”, a povestit Adelina pe blogul ei, edamagazine.ro.

 

Biografiile Vedetelor
Fii la curent cu tot ce se întâmplă cu vedetele tale favorite

Află totul despre vedetele din România, dar și despre celebritățile internaționale: biografii, carieră, filmografie, discografie si viață personală.

Revista Viva
Revista Viva