În ediția de astăzi a emisiunii 'Oana Punct Roman', Oana Roman a dezvăluit cum a luat naștere această prietenie frumoasă și de lungă durată. Vedeta îl vede pe Pepe mai mult decât un prieten și știe că întotdeauna se poate baza pe el.
Oana Roman apreciază enorm faptul că a fost bine primită în familia lui Pepe. Vedeta este absolut impresionată de faptul că în familia lui Pepe nimeni nu se ceartă și se întâlnesc mereu în casa părinților artistului, unde se reunește întreaga familie.
'Mai bine de 15 ani sunt parte din această familie frumoasă. Eu nu am avut o familie numeroasă. Până am crescut mari nu am avut aceleași preocupări. Suntem și caractere diferite. Nu am avut niciodată o relație atât de apropiată cu sora mea. Soarta a făcut să-l cunosc pe Pepe. El la vremea aceea avea o iubită pe nume Dana care era prietena mea. A devenit fratele pe care mi l-am dorit să-l am. Deși e mai mic decât mine eu îl consider fratele lui mai mare. Mi-a prezentat familia lui. Între mine și familia lui s-a format o chimie foarte repede. Familia de sânge poate să nu fie la fel de importantă ca familia de suflet. Eu mamei lui îi spun mamă. Mă mândresc că am două familii.', a mărturisit Oana Roman.
FOTO: Facebook
Diana Stamen