Patrizia și Francy, sabotați la Asia Express. Irina Fodor i-a dat de gol pe vinovați

Publicat pe

Ghinioanele se țin lanț de Patrizia și Francy Paglieri în competiția Asia Express, asta pentru că mereu întâmpină fel și fel de probleme pe Drumul Împăraților, iar la prima probă din noua țară în care au ajuns de curând au fost sabotați de o altă echipa. Irina Fodor i-a dat de gol pe vinovați.

CITEȘTE REVISTA VIVA! DE SEPTEMBRIE, GRATIS, AICI!

Tensiunea este tot mai mare la Asia Express, iar spiritele s-au încins la careul de seară, după jocul de amuletă de seara trecută. Irina Fodor s-a întâlnit cu toți concurenții și a adus în discuție un moment care s-a petrecut pe timpul zilei, atunci când, în desfășurarea unei probe, Cosmin Natanticu și Eliza i-au sabotat pe adversarii lor, Francy și Patrizia Paglieri.

Astfel, în cadrul probei, concurenții au fost nevoiți să găsească niște costume, însă pentru fiecare echipă, vestimentația avea semnul specific echipei. Așadar, 'Natanticii' au găsit, din întâmplare, costumele echipei formate din Francy și Patrizia, așa că Lizi și Cosmin s-au gândit să le ascundă pentru ca adversarii lor să nu le găsească.

De asemenea, din acest motiv, Francy și Patrizia s-au chinuit destul de mult până a găsi costumule lor. Cei doi nici nu și-au dat seama că au fost victimele unui sabotaj, asta până când Irina Fodor a precizat, în fața tuturor, că s-a întâmplat acest lucru, însă fără a da numele celor care au comis fapta.

„Pe mine faptul că Irina a spus lucrul ăsta în fața camerelor m-a mulțumit foarte mult. Îmi pare rău că nu a zis și numele', a declarat Patrizia Paglieri.

Francy a aprobat-o și a adăugat că acum toți concurenții știu că o echipă dintre cele șase nu este deloc fair-play privind adversarii.

„Faptul că a zis-o în fața tuturor i-a făcut pe toți să vadă acest lucru și să vadă că e cineva printre ei care e în stare de așa ceva', a mai adăugat Francy, potrivit Spynews.ro.

Citește și: Dani și Gabriela Oțil și-au botezat fiul

Citește și: Ce avere aveau Anamaria Prodan și Reghe la începutul relației:„Trăiau destul de modest

Citește și: Nicole Cherry a fost cerută în căsătorie

Cosmin și Eliza Natanticu, criză de nervi la Asia Express

Probele pe care concurenții trebuie să le ducă la bun sfârșit pe Drumul Împăraților au devenit din ce în ce mai grele, așa că nervii participanților sunt întinși la maxim. În acest caz se află și Eliza și Cosmin Natanticu care, în realizarea unei probe unde trebuiau să învețe un dans, cei doi soți s-au enervat la culme unul pe celălalt.

În cadrul acestei probe, echipa 'Natanticilor' a fost pusă la încercare, mai ales că răbdarea celor doi coechipieri s-a risipit imediat când au observat că nu reușesc să învețe pașii de dans, iar între soți s-a iscat o mică ceartă.

„Lizi m-a mai luat și la mișto că nu știe care e stânga, care e dreapta. (…) Suport adevărul, dar am zis de la începutul acestei emisiuni, dar arunci era loc de asta? Era loc să spui că nu e stânga, dreapta. Tu ajută-mă, încurajează-mă, hai să facem', a comentat Cosmin Natanticu la Asia Express.

Cu toate acestea, Eliza și-a motivat reacția, menționând că la rândul ei nu era în toane bune, asta pentru că nu se simțea bine și îi erau foarte rău.

„Îmi venea să plâng, să leșin, mă durea spatele, dar tu nu ști cum e înainte de perioada aia, este oribil', a motivat Eliza Natanticu.

 
Biografiile Vedetelor
Fii la curent cu tot ce se întâmplă cu vedetele tale favorite

Află totul despre vedetele din România, dar și despre celebritățile internaționale: biografii, carieră, filmografie, discografie si viață personală.

Revista VIVA!
Revista VIVA!
Newsletter